Expert în Educație: „Primăriile pot contribui la cheltuieli în școli, inclusiv cu burse“
0Specialiștii în Educație sunt de părere că nu poți să construiești un sistem centralizat, unic, de burse care să răspundă tuturor nevoilor și situațiilor pe care le-ntâlnești în teritoriu.
Problema acordării burselor rămâne pe tapet și anul acesta. Expertul în Educație Daniela Vișoianu este de părere că primăriile și consiliile locale au spațiu legislativ pentru a contribui cu cheltuieli în unitățile de învățământ.
„Weekend Adevărul“: După bâlbele de anul trecut în privința burselor, reparațiile realizate în vara aceasta supără din nou. Sunt sportivii de performanță care rămân fără burse. Cum ar fi putut fi făcute lucrurile mai bine?
Daniela Vișoianu: Deja procesul legat de burse este îmbunătățit. Părerea mea este că nu poți să construiești un sistem centralizat, unic, de burse care să răspundă tuturor nevoilor și situațiilor pe care le-ntâlnești în teritoriu. Dau exemplul familiilor monoparentale. Sigur că poate să existe o familie monoparentală în care singurul părinte care se ocupă de creșterea și întreținerea copilului are un venit foarte mare, dar a fi familie monoparentală presupune mult mai multe lucruri decât unul sau două venituri. Presupune sprijin și atenție la teme, presupune două relații, presupune expunerea copilului la două sisteme de valori, presupune pregătirea copilului pentru viață, pentru viața independentă, pentru a observa ce se întâmplă într-o relație, ce se întâmplă într-un cuplu.
Deci putem să ne gândim că un copil care trăiește într-o familie monoparentală este un copil care, prin natura absenței unor elemente din viața lui curentă, are un deficit de cunoaștere. Și atunci, dacă îmi propun să recompensez cu bursă socială anumite tipuri de familie – monoparentală, de exemplu, care are un venit mic –, ar trebui să mă gândesc: ce ofer eu ca bursă este sprijin pentru absența veniturilor din familia de bază, indiferent dacă este monoparentală sau nu? Sau ce ofer eu ca sprijin este o compensare a deficitului de cunoaștere și înțelegere și sprijin pe care copilul le are într-o familie monoparentală? Or, discuțiile astea nu le-am avut, așa cum n-am avut discuțiile, de exemplu, despre copiii care sunt adoptați și care sunt considerați cu arme și cu bagaje în familia adoptatoare indiferent dacă aceasta este sau nu monoparentală.
Despre sportivi, lucrurile sunt în felul următor: ministerul spune că nu are capacitatea să vadă toate spețele individuale și că acolo unde sunt bine întemeiate anumite solicitări suplimentare există în momentul acesta capacitatea la nivelul autorităților publice locale. Primăriile și consiliile locale au în continuare spațiu legislativ pentru a contribui cu cheltuieli în unitățile de învățământ, cu transferuri financiare în unitățile de învățământ pe toate tipurile de cheltuieli, cu excepția salariilor profesorilor. Deci pot să dea burse suplimentare, pot să dea burse unor categorii suplimentare de copii, pot să dea dotări materiale, orice consideră necesar, în măsura fondurilor pe care le au și hotărăsc lucrul acesta la nivelul Consiliului Local.
Banii, de la minister la primărie, via sindicat
Cel mai probabil se va transpune în fapt foarte diferit această suplimentare a fondurilor – unele administrații sunt mai înclinate către genul acesta de cheltuieli, altele nu.
Se va transpune diferit, dar principiul este cel al descentralizării. În multe țări europene, salariile profesorilor vin de la autoritatea publică locală, cu o completare sau cu fundament din partea bugetului de stat, dar cu transferuri, evidențieri, inclusiv uneori negocieri la nivelul autorităților publice locale. Pentru că atâta vreme cât există diferențe semnificative de cost al vieții în anumite localități, uneori e nevoie și de diferențieri de venituri. Un profesor în București, aceeași vechime, același tip de catedră, același salariu, are un cost al vieții mai ridicat, în comparație cu un profesor de la, dau un exemplu generic, Mizil. Atunci, Legea 1, legea veche, atunci când a fost adoptată, prevedea transferurile de la Consiliul Local. Salariile au trecut pe la primării până în anul 2018, până la Liviu-Marian Pop (n.e. – fost ministru al Educației) care le-a recentralizat. Există primari în România care și acum și-ar dori, de exemplu, să ducă cheltuieli legate de resursele umane în școli. Și aceste cheltuieli sunt în următoarea zonă: la programele de școală după școală, pentru zona de consiliere și psihologi.
Și nu pot susține legal astăzi cheltuielile...
Exact. Este o limită pe care sindicatele o păstrează cu rigurozitate, pentru că este mai simplu să-și construiască puterea pe negocierea unui contract colectiv de muncă la nivel național decât să se fragmenteze negocierea și puterea prin sindicatul profesorilor din județul Prahova, care negociază direct cu Consiliul Județean, care stabilește o normă unică pentru primăriile din județul Prahova, de exemplu. E generic, dar trebuie să înțelegem că nu pot, cum nu pot să facă mai mult pentru tot ce se cheamă vacanța de vară. Primăriile din București, de exemplu, ar vrea să ofere mai multe creșe și grădinițe deschise pe perioada verii pentru programul grădiniță de vară. Pentru că niciun părinte nu are trei luni de concediu, și atunci, pentru toți cei care lucrează și au copiii mici, vacanța de vară este o mare provocare. Și atunci menținerea tipului acestora de servicii – creșă, grădiniță – pe perioada vacanței, chiar cu costuri modice, trebuie sprijinită de primării.
Primăriile își doresc să sprijine asta, pentru că este o relație directă între cetățean și primar. Probabil că cea mai grea meserie din zona serviciilor publice este cea de primar. Nimeni nu decontează direct, prin votul cetățenilor, mai clar și mai simplu decât primarul. Și atunci, dacă primarul se uită pe dinamica demografică a localității și constată că are o dinamică bună, deci o să aibă cetățeni, și că are mulți copii pentru care ar vrea să facă servicii publice, și are și părinți plătitori, pentru că părinții care ar vrea să lase copiii la creșă și grădiniță sunt părinți care muncesc, deci plătesc taxe și impozite, o parte din acești bani se întorc la primărie și construiesc bugetul, atunci apare decizia ca din bugetul primăriei să susțină servicii pentru acele familii, doar că nu poate.
Avem administrații care nu sunt pregătite și care nu și-au făcut niciodată un astfel de plan de care vorbiți dumneavoastră în orașele mari. Cine ar trebui să ceară? Să fie părinții mai vehemenți sau școala? Dar dacă directorul e pus și cu acordul primarului, probabil că este tentat să ceară cât mai puțin și să deranjeze cât mai puțin administrația.
Sistemul de educație, spre deosebire de sistemul de sănătate, de exemplu, e în situația în care beneficiarii direcți, copiii, elevii, nu pot să-și susțină drepturile în mod direct. Consiliul Național al Elevilor reprezintă mai degrabă elevii de liceu, deci ne ducem în mediul majoritar urban. Există acum Consiliile Elevilor Junior pentru gimnaziu, dar încă nu sunt peste tot.
Reprezentarea în consiliu, un angajament greu pentru părinți
Care este rolul Consiliului Național al Elevilor în legătură cu profesorii, căci au existat anumite discuții în această privință.
Chiar dacă acum s-a făcut Uniunea Națională a Elevilor, cu parteneriatul dintre aceste asociații, elevii sunt dați deseori la o parte pe motivul că sunt minori. Se spune că nu știu ei să evalueze un profesor, ca și cum ei ar trebui să evalueze procesul didactic. Dimpotrivă, elevii trebuie să evalueze atmosfera din sala de clasă, încrederea pe care o au în profesor, relația pe care o construiesc cu acesta, faptul că îi ține în sarcină, sunt ocupați, că îi vede pe toți, îi recompensează. Sunt alte tipuri de lucruri pe care copiii pot să le evalueze. Pentru alte discuții rămân reprezentanții lor, părinții, care în unele locuri sunt activi, transformă școli împreună cu directorii, în alte locuri alegerea lor a fost realizată într-o combinație cu directorul și poate nu își înțeleg foarte bine rolul, poate nu înțeleg cum să-i reprezinte pe toți elevii, poate că nu au loc sau nu știu să spună mai clar ceea ce vor.
Cât de importantă este implicarea părinților în astfel de roluri?
Lucrurile pot fi complicate. În absența unor părinți care să fie implicați activ în deciziile din consiliul de administrație, să participe la ședințe – deci să aloce un timp pentru școală și să aibă știință despre ce trebuie să facă –, este clar că elevii sunt nereprezentați și nici măcar profesorii și directorul, consiliul de administrație, nu au provocări. Adică nu li se ridică întrebări la care să răspundă. Nu acuz pe nimeni de rea intenție, ci cred că, pur și simplu, în anumite contexte, oamenii nu știu cum să facă lucrurile diferit. Anul trecut, când a apărut mecanismul de bursă cu primii 30% din fiecare clasă, un director de liceu mi-a dat feedbackul că nu îi place metodologia, pentru că tradițional la liceul lor au două clase pe ciclu, în fiecare an, și-i așază pe copii în ordinea mediilor. Este clar că e o chestiune de formare inițială și formare continuă a profesorilor, respectiv a directorilor, care nu sunt pregătiți pentru meseria de director.
Dar există în momentul acesta, la nivel mondial, suficient de multe studii pe care le găsești foarte ușor ca să înțelegi că există avantaje semnificative în a lucra cu clase cu copii de niveluri diferite, în mod deosebit la liceu, în contextul în care la liceu se poate folosi foarte ușor peer to peer (trad. – învățarea între egali) și poți să îl stimulezi și pe cel care este mai iute la minte, și pe cel care poate are lucruri de recuperat. Poți să construiești învățare împreună – există studii care spun că înveți mai bine dacă predai altcuiva, explici altcuiva ceea ce ai învățat. Or, directorul respectiv care ridicase problema aceasta și era nemulțumit anul trecut de metodologie este evident că nu putea fi învinovățit pentru modalitatea în care a stabilit clasele pentru că nu avea știința, nu s-a întâmplat să aibă știința asupra faptului că e mai bine să le amesteci. Ei bine, aici a intervenit o normă a ministerului care se aplică de anul acesta: așa cum din 2020 clasele pregătitoare se construiesc aleatoriu – adică dacă te duci la o anumită școală, cu sau fără viză de flotant, nu ai cum să ai un control la ce învățătoare ajungi –, similar se vor face clasele de la liceu.
Ce opinie aveți despre portofoliul elevului?
Portofoliul elevilor a existat și în Legea 1 și nu s-a implementat niciodată. Ar trebui să avem mai puține hârtii în sistemul de educație și mai multă învățare pentru toată lumea, pentru că, similar cu portofoliul elevilor avem, de exemplu, dosarul pentru gradația de merit. Un dosar în care salariul de merit se ia exclusiv pe bază de hârtii.
Se încarcă comentariile...
