Operaţiunea secretă de sprijinire a independenţei Ucrainei ce bântuie şi azi CIA

SUA FOTO SHUTTERSTOCK

Ceea ce s-a numit „Operaţiunea Red Sox” a CIA, la începutul Războiului Rece, a avut drept obiectiv să furnizeze SUA informaţii despre planurile Moscovei în Estul Europei, iar ca scop suprem destrămarea URSS. CIA  a recrutat şi trimis agenţi în avioane fără însemne în Ucraina, Belarus, Polonia şi ţările baltice, unde existau mişcări naţionaliste antisovietice, relatează Politico.

Printre cele mai mari operaţiuni acoperite post-război din Europa, Red Sox a avut în centru Ucraina şi sângeroasa sa insurgenţă antisovietică, relatează jurnalistul Michel Casey în Politico. Ucraina este însă şi ţara unde CIA a cunoscut un eşec sever la mijlocul secolului XX.

Din cei 85 de agenţi pe care CIA i-a introdus pe teritoriul ucrainean controlat de sovietici, se crede că circa 75% au fost capturaţi, torturaţi sau ucişi pe loc. Neinspirată sau înşelată de dezinformarea sovietică, CIA a continuat ani de zile să trimită agenţi la moarte.

În faţa unei potenţiale insurgenţe în Ucraina, aceste lecţii ale Războiului Rece -  aroganţa SUA, estimări greşite ale capacităţilor URSS, asumpţii despre o rebeliune de succes - ar trebui să informeze strategiile post-război ale SUA şi ale aliaţilor săi pentru a preîntâmpina alte tentative viitoare de cucerire a Ucrainei. Acest eşec merită revăzut în prezent în contextul în care Moscova are o nouă tentativă de a sufoca suveranitatea ucraineană şi de a străpunge rezistenţa ţării cu orice preţ.

După Al Doilea Război Mondial, SUA şi-au dat seama că accesul lor la informaţii din interiorul URSS era extrem de limitat, în special lipsind acele contacte în teritorii ce respingeau regimul sovietic.

Iar asta în timp ce Kremlinul reclama teritorii şi începea să anexeze regiuni din Europa, inclusiv porţiuni ale Ucrainei.

Soluţia a venit de la CIA - pe atunci o nouă structură de informaţii: recrutarea unor agenţi din aşa-zisele tabere pentru persoane strămutate din Germania şi Europa. Aceştia urmau să fie instruiţi şi apoi introduşi în URSS pentru a aduna informaţii şi a stabili legături cu mişcări naţionaliste antisovietice. 

CIA avea unele motive solide să se bazeze pe acest plan.

În primul rând, după cum a arătat unul dintre puţinele studii despre operaţiunea CIA, „la acea vreme, apărarea aeriană sovietică era extrem de dezorganizată, permiţând avioanelor SUA să încalce spaţiul aerian aproape cu impunitate”. În plus, agenţii americani mizau pe faptul că aceşti spioni aveau deja un teren şi practic aterizau în mijlocul unei zone de război în care se înfruntau naţionaliştii ucraineni şi autorităţile sovietice ce încercau să conserve imperiul colonial al Moscovei. Mai mult, aceşti naţionalişti păreau în avantaj astfel că, pentru prima oară în decenii, independenta ucraineană părea ceva tangibil, iar americanii erau bucuroşi să întărească acel mesaj, scrie Michel Casey.

„Organizaţia ucrainiană oferă oportunităţi rare pentru penetrarea în URSS şi asistenţa în ceea ce priveşte dezvoltarea unor mişcări subterane în spatele Cortinei de Fier”,  se arată într-un document declasificat al CIA din acele timpuri, ce conchide că un eventual succes al acestor acţiuni ar permite în cele din urmă stabilirea unei „baze operaţionale în Ucraina”.

Imigranţilor politici „li se spunea că totul se făcea în serviciul eliberării, al răsturnării regimurilor comuniste”, scria Scott Anderson în „The Quiet Americans”, o carte despre istoria timpurie a CIA.

Existau şi obiecţii la Washington: de pildă, şeful în exerciţiu al Diviziei Proiectelor Speciale pentru operaţiuni sovietice din cadrul CIA scria în 1947 că SUA trebuiau „să accepte faptul că, pe termen lung, operaţiunile în cadrul cărora erau folosiţi ucraineni în calitate de grup organizat se vor dovedi probabil fără valoare - iar asta din pricina faptului că, în absenţa sprijinului politic, grupurile naţionaliste ucrainene vor fi decimate de presiunea sovietică şi demoralizare”.

În septembrie 1949, operaţiunea era pusă a punct şi s-au lansat primele incursiuni aeriene. Comandourile au traversat cu succes spaţiul aerian sovietic aterizând în vestul Ucrainei, adică în inima rezistenţei ucrainene faţă de ocupaţia sovietică. La început, lucrurile păreau să meargă bine. Mesaje transmise către superiorii americani via noi echipamente de comunicaţii arătau succes operaţional. Lună de lună, soseau aceleaşi mesaje roz.

Totuşi, la Washington apăreau tot mai multe motive de îngrijorare: Cine erau cei pe care recruţii îi contactau? Grosul insurgenţilor ucraineni şi în special „Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni” erau asociaţi direct cu atrocităţile naziste din regiune.

„Erau nazişti, pur şi simplu. Şi chiar mai grav decât atât, întrucât mulţi dintre ei făceau treaba murdară a naziştilor”, spunea un şef al operaţiunilor CIA.

Dincolo de aceste îngrijorări, SUA începeau să înţeleagă cum funcţionau poliţia secretă şi operaţiunile de contrainformaţii sovietice şi că, de fapt, o operaţiune precum Red Sox avea şanse mici de reuşită într-o ţară precum URSS.

„Trimiţi oameni în aceste zone controlate de sovietici - Polonia sau Ucraina, nu contează - gândindu-te că vor iniţia grupuri de rezistenţă sau se vor conecta cu cei care sunt deja colo”, îşi amintea un şef al unui post CIA.

„Însă este imposibil de conceput ca aceste grupuri de rezistenţă să coexiste cu sistemul de securitate sovietic.... Este un vis. Nu are cum să meargă. Nu faci decât să trimiţi oameni la moarte”, a adăugat acesta.

De fapt, erau nişte capcane, iar SUA s-au prins târziu.

Agenţii recrutaţi se paraşutau în Rusia ca să dispară rapid. În Polonia, recruţii apăreau brusc la radio şi susţineau că s-au angajat în „activitate criminală împotriva Poloniei” iar asta în numele unui grup naţionalist polonez inventat. În Letona, Lituania, Estonia, toate presupusele grupuri ale rezistenţei erau fie „falsuri, fie erau complet controlate de KGB”, scrie Anderson.

În Ucraina, unde o rezistenţă autentică a prins viaţă după război, americanii au suferit cel mai jenant fiasco. Iar asta pentru că, în momentul în care şi-au lansat operaţiunea, aceasta fusese deja practic decimată - de infiltrarea KGB şi vânarea sovietică neobosită. Cu toate astea, americanii nu bănuiau nimic.

„Încurajată de dezinformarea sovietică”, a notat Anderson, CIA a continuat să trimită zeci de recruţi, până la mijlocul anilor 1950.

„O mare parte dintre agenţi abia ce puseseră piciorul pe pământ de câteva ore înainte să fie arestaţi şi împuşcaţi”, se arată într-o analiză ulterioară.

Retrospectiv este încă neclar cum au reuşit sovieticii să spioneze programul - un suspect este agentul dublu britanic Kim Philby care a trădat şi alte operaţiuni secrete ale SUA. În orice caz, misiunea a fost un dezastru.

„Eforturile Agenţiei de a penetra Cortina de  Fier au fost nefaste şi tragice”, a arătat un istoric al CIA.

După 75 de ani, Ucraina s-a aprins din nou şi, cu o invazie prelungită, în ciuda unei performanţe remarcabile a armatei sale, pare că se va diviza din nou după ce s-a lăsat deja o nouă Cortină de Fier.

Sancţiunile menite să erodeze tendinţa expansionistă a Moscovei şi sprijinul militar continuu sunt doar tactici pentru a obţine câştiguri pe termen scurt, în timp ce o strategie cu bătaie mai lungă a SUA nu a prins contur şi ar fi necesară, în contextul în care, într-un sens mai larg, este încă neclar cum are de gând SUA să susţină eforturile Ucrainei de a-şi recăpăta teritoriile, scrie Michel Casey în Politico.

După cum a notat Lindsay O'Rourke în Foreign Affairs la începutul acestui an , „din 35 de încercări ale SUA de a înarma pe ascuns dizidenţii străini în timpul Războiului Rece, doar patru au reuşit să aducă aliaţii americani la putere”.

Aşa cum subliniau criticii programului CIA, „o mână de comandouri paraşutate sau consilieri militari ar putea fi de ajutor în ghidarea unei rebeliuni în curs...dar ele nu vor fi scânteia care să pornească sau să extindă o revoltă”, scrie Anderson.

Acum a apărut un nou jucător: armata ucraineană care s-a arătat mai mult decât capabilă, cu ajutor vestic, iar asta, mai mult decât un sprijin american al insurgenţei, se va dovedi factorul decisiv ca Ucraina să se elibereze de sub strânsoarea imperială a Moscovei.