Mărturia unui deţinut nevinovat din Guantanamo: „Nu-mi dau voie la toaletă. Râd în timp ce îmi spun că mă vor viola dacă fac pipi în pantaloni“

Samir Naji este din Yemen şi a fost acuzat că s-a aflat în serviciul lui Osama bin Laden. El este închis de 13 ani la Guantanamo, fără a fi acuzat de nimic. Trebuia să fie eliberat încă din 2009, dar continuă să se afle în detenţie. Samir le-a dezvăluit avocaţilor săi ororile la care a fost supus, iar înregistrarea mărturiei sale a fost publicată de CNN.

Samir Naji, un yemenit suspectat că i-a asigurat paza lui Osama bin Laden, este încarcerat la Guantanamo de 13 ani. Următoarea mărturisire a fost dată publicităţii de avocaţii lui de la organizaţia pentru drepturile omului Reprieve, imediat după ce a trecut prin mâinile cenzorilor închisorii, notează CNN. Opiniile exprimate în textul de mai jos îi aparţin lui Samir Naji.

Am auzit că raportul Senatului despre tortura practicată de CIA are 6.000 de pagini. Povestea mea, totuşi, are loc în altă parte: în Guantanamo, departe de programul CIA detaliat în raport. Cele 6.000 de pagini reprezintă doar începutul a ceea ce ar trebui să accepte toţi americanii că s-a întâmplat pentru siguranţa lor. 

Totul începe şi se sfârşeşte într-o celulă îngheţată, minusculă, în singurătate.

Atunci te ghemuieşti şi te lupţi să ignori confuzia privind cele întâmplate, dar şi teama despre cele ce vor urma. Sau frica ce te cuprinde atunci când realizezi că nimeni nu vine să te ajute, că viaţa ta, familia şi prietenii tăi sunt cu toţii departe de tot.

Uşa celulei se deschide. Următoarea şedinţă, care pare a 100-a la rând. Cred că prima perioadă de interogări a durat trei luni. Două echipe de interogatori au lucrat în schimburi cu mine, zi şi noapte.

Fiecare şedinţă începe cu urlete, pentru a mă trezi. Mă lovesc peste faţă şi pe spate. Sunt atât de disperat să dorm, încât mi se învârte capul. În camera aceasta sunt multe fotografii cu feţe de oameni. Mi se cere să identific oamenii, dar abia mă pot concentra să îmi dau seama dacă măcar îi cunosc. Ţipetele şi insultele devin din ce în ce mai puternice şi apoi ei fac un semn unui bărbat din colţ. El îmi injectează, de două ori, în braţ, o substanţă necunoscută. Acesta e ultimul lucru pe care mi-l amintesc.

Celula îngheţată. Uşa celulei se deschide. De data asta intră gardienii, făcând zgomote infernale, ca animalele sălbatice. 

Încerc să refuz mâncarea pe care mi-o aduc, ca protest la toate astea. Inchizitorul râde la mine, dar apoi se înfurie. Înjură tare şi-mi toarnă în cap o porţie de mâncare de armată. Ei îi spun bărbatului din colţ să înceapă să mă hrănească intravenos. El inserează tubul în două locuri de pe braţul meu şi mă face să sângerez.

Celula îngheţată. Uşa celulei se deschide. De data asta, gardienii mă împing la podea şi, pe rând, îmi joacă pe spate. Le spun inchizitorilor că nu mai pot să nu mănânc. Ei aruncă mâncarea pe jos şi-mi spun să mănânc ca un porc. Nu-mi dau voie la toaletă. Se uită la mine pe măsură ce nevoile mele se transformă în durere, şi râd în timp ce aduc translatorul care îmi spune că ei mă vor viola dacă fac pipi în pantaloni.

Celula îngheţată. Uşa celulei se deschide. Mă obligă să stau drepţi şi să salut steagul american.

Sunt într-un fel de cameră de vizionare, unde trebuie să văd filme cu abuzul altor prizonieri. Apoi îmi spun că trebuie să dansez pentru ei şi să alerg în cercuri în timp ce ei îmi pun lanţuri. De fiecare dată când încerc să refuz, mă ating în zonele intime.

Celula îngheţată. Uşa celulei se deschide. A plouat şi sunt bălţi peste tot. Sunt înlănţuit, aşa că nu prea pot să merg. Ei mă târăsc special prin bălţile de noroi.

Acum sunt în camera cu pornografie. Imagini îngrozitoare peste tot. Una este cu un bărbat şi un măgar. Sunt dezbrăcat şi mi-au ras barba, ca o insultă gratuită la adresa credinţei mele. Mi se arată imagini pornografice cu femei. Mi se spune să scot sunete de animale, iar atunci când refuz, pur şi simplu mă lovesc. Totul se sfârşeşte când îmi toarnă apă îngheţată în cap.

Ore mai târziu, sunt descoperit în celula mea, aproape îngheţat. Doctorul le spune să mă ducă de urgenţă la clinică, unde mi se oferă o pătură şi tratament. În următoarele ore se uită la mine cum mă încălzesc. Apoi, mai aşteaptă un pic pentru a obţine iarăşi dreptul de a mă interoga.

În urmă cu patru ani, şase agenţii de securitate ale Guvernului american s-au aşezat la o masă şi mi-au analizat cazul. Concluzia lor? Că sunt nevinovat şi că ar trebui să fiu eliberat. Metodele murdare şi sadice pe care le-am suferit nu au folosit la nimic, doar la degradarea steagului american atârnat pe coridorul închisorii, pe care eram obligat să-l salut.

136 de prizonieri încă sunt ţinuţi la Guantanamo, în timp ce politicienii se ceartă pe cum să facă să dispară raportul senatului. America nu se poate ascunde la nesfârşit de trecutul ei, dar nici de prezentul acesta. Poveştile noastre şi continuarea detenţiei noastre nu pot fi făcute să dispară.