Viaţa în primul oraş distrus şi cucerit de Putin. Războiul din Cecenia continuă, la 20 de ani de când a izbucnit

„O să-i distrugem. O să-i urmărim şi o să-i omorâm şi când - mă scuzaţi - sunt în closet”. Cu aceste cuvinte începea Vladimir Putin, proaspăt numit de Boris Elţin în funcţia de premier, „operaţiunea antitetoristă” din Cecenia, în 1999, la cinci ani de la izbucnirea primului război din Cecenia. Astăzi, preşedintele cecen Kadîrov a început să ardă casele familiilor de terorişti.

În decembrie 1994, Moscova a început ceea ce credea că va fi o operaţiune blitzkrieg în regiunea cecenă, mică, dar bogată în ţiţei, unde un curent separatist devenea tot mai puternic, culminând cu declararea independenţei faţă de Federaţia Rusă. 

Însă primul război ruso-cecen a devenit Vietnamul Rusiei. Încheiat în 1996 cu o pace fragilă, semnată la Moscova, războiul a reizbucnit trei ani mai târziu. Oficial, a doua campanie rusă din Cecenia s-a încheiat abia în 2009. 20 de ani de la izbucnirea războiului, conflictul este departe de a fi unul încgheţat, în ciuda prezenţei militare ruse din regiune. 

„Declar oficial că s-a terminat vremea în care părinţii nu răspund pentru acţiunile copiilor. În Cecenia, vor răspunde! Dacă un tată vede că fiul său a alunecat pe calea terorismului, să-şi denunţe fiul!”, a ameninţat Ramzan Kadîrov săptămâna trecută. Preşedintele cecen era furios după ce un grup de extremişti musulmani a reuşit să organizeze cel mai important atac terorist din Groznîi, capitala Ceceniei, din mai bine de zece ani. 

Casa Presei (foto), un post de poliţie şi o şcoală au fost grav avariate în atentatele din Groznîi

14 poliţişti au fost ucişi şi alţi aproximativ 40 au fost răniţi, după ce rebelii au atacat direct un post de poliţie. Ameninţările n-au fost aruncate în van. Kadîrov a ameninţat că va distruge casele familiilor teroriştilor şi le va deporta, fără ca acestea să mai aibă vreodată dreptul de a se întoarce în Cecenia. 

Câteva zile mai târziu, şase case din satul Iandi, aflat în apropiere de Groznîi. Fiecare gospodărie avea un fiu care a plecat să lupte de partea rebelilor care vor ruperea Ceceniei de Rusia şi formarea unui stat islamic. 

Casă a familiei unui terorist, incendiată în Iandi. FOTO BBC

Casă a familiei unui terorist, incendiată în Iandi. FOTO BBC

Incendierile au fost, cel mai probabil, „opera” liderului rebel Aslan Biutukaiev, s-a grăbit să acuze Kadîrov. Organizaţiile pentru drepturile omului susţin însă că atacurile au fost efectuate de miliţii fără însemne trimise de Kadîrov şi n-au avut loc doar în Iandi, ci în mai multe sate de unde tineri au plecat să lupte de partea extremiştilor. 

Deşi străzile din Iandi sunt goale, iar satul pare mai degrabă abandonat, situaţia este monitorizată atent, notează corespondentul BBC, adăugând că, la doar câteva minute de când a ajuns în sat, un jeep blindat plin cu bărbaţi înarmaţi s-a oprit lângă el şi i-au verificat minuţios actele. 

Kadîrov pare însă că nu şi-a pus în practică planul de a deporta şi familiile, mai ales că în Constituţia rusă pe care o respectă deportările sunt interzise în mod explicit. Jurnalistul BBC a vorbit cu o femeie a cărei casă a fost arsă. Fiul ei a fugit de acasă în urmă cu doi ani şi s-a alăturat rebelilor, dar doar după ce miliţiile lui Kadîrov l-au arestat şi torturat de mai multe ori. Numele acestuia nu se află printre cele ale atacatorilor care au comis atentatul de la Groznîi, de acum două săptămâni.

Atmosfera nu diferă prea tare nici în Groznîi. La capătul Bulevardului Putin - numele dat unei străzi principale din capitala cecenă după anul 2000 - se află un monument dedicat jurnaliştilor care au murit pentru libertatea de exprimare. „Cuvintele voastre rămân în locul vostru”, scrie în cecenă pe monument. Din 1994 încoace, cel puţin 20 de jurnalişti au fost ucişi - executaţi sau în condiţii neclare - în Cecenia. 

Atentatul de acum două săptămâni a avut ca ţintă nu doar postul de poliţie, ci şi Casa Presei din Groznîi, unde aveau sediile peste 20 de organizaţii media, toate considerate obediente regimului. 

De fapt, presa liberă şi libertatea de exprimare lipsesc aproape cu desăvârşire în Cecenia, notează corespondentul „Foreign Policy”. „Un singur om are dreptul să spună ce vrea în Cecenia, iar ăla este preşedintele”, spune un jurnalist cecen.

Tocmai de aceea, activitatea organizaţiilor pentru respectarea drepturilor omului este atât de importantă. Doar că Ramzan Kadîrov a reuşit să transforme cuvântul „activist” într-o jignire, transformându-i pe aceştia în adevăraţi inamici publici. 

„Nu mă interesează părerea oamenilor sau aşa-ziselor organizaţii pentru respectarea drepturilor omului care supraveghează planurile NATO şi stau pasive şi se uită cum militanţi instruiţi de Vest ucid milioane de musulmani în Siria şi Irak”, a spus Kadîrov, citat de ITAR-TASS, după ce toate organizaţiile de resort au tras semnale de alarmă cu privire la planurile lui de a ataca familiile teroriştilor şi de a deporta persoane nevinovate. 

Câteva zile după aceste declaraţii, sediul din Groznîi al uneia dintre puţinele organizaţii cecene pentru drepturile omului a fost incendiat. Grupul Joint Mobile (JMG) îl criticase dur pe Kadîrov pentru represaliile promise. La rândul lui, preşedintele cecen a acuzat public grupul că „sprijină criminali”. 

În Groznîi a fost organizat chiar un miting împotriva JMG, în urma căruia a fost incendiat sediul organizaţiei. Atunci când doi dintre membrii JMG au sunat la poliţie pentru a veni să-i apere, singurul echipaj trimis n-a intervenit asupra protestatarilor ci, în schimb, i-a percheziţionat pe cei doi activişti şi le-a confiscat laptopurile, camerele video şi telefoanele mobile. Miliţienii ceceni susţin că activiştii mint, dar nu pot explica totuşi lipsa de intervenţie la miting şi incendiu. 

Peste 300.000 de ceceni au murit în timpul celor două războaie cu Rusia. De cealaltă parte ar fi murit între 8.000 şi 40.000 de soldaţi ruşi. Estimările sunt vagi pentru că mulţi n-au fost niciodată declaraţi morţi. Au plecat doar la război şi nu s-au mai întors. Atrocităţile comise de ambele tabere ale acestui conflict în transformă în unul dintre cele mai crude din istorie. 

Vladimir Putin a devenit preşedinte în 2000 şi a acţionat rapid şi brutal împotriva militanţilor ceceni care-şi cereau independenţa de Rusia. Violenţele au continuat ani întregi, dar Moscova a recăpătat controlul asupra regiunii, cu preţul a zeci de mii de vieţi. 

Poziţia Kremlinului a fost că rebelii ceceni erau terorişti, că Cecenia este teritoriu rus şi că militanţii ceceni nu aveau niciun drept să conteste asta. Orice forţă externă care încerca să sprijine militanţii ceceni era calificată drept aliată a teroriştilor, care are ca scop destabilizarea suveranităţii de drept a Rusiei. 

În primele faze ale conflictului cecen, ruşii au suferit pierderi masive de trupe şi de armament. Au trimis soldaţi tineri, mulţi fără experienţă. În primul război, ruşii au pierdut în trei luni aproape 2.000 de tancuri în timpul asediului asupra capitalei cecene, Groznîi – mai multe decât în Bătălia pentru Berlin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.