Rusoaică din generaţia care a crescut sub Putin, despre momentul în care nu a mai crezut în propagandă: „L-am susţinut. Dar acum ştiu adevărul”

0
0
Propaganda rusa Rusia FOTO EPA-EFE
Propaganda rusa Rusia FOTO EPA-EFE

Anastasiia Carrier a dat crezare propagandei ruse până când a mers în SUA pentru studii de jurnalism, relatează Politico.

„Ca şi părinţii mei, odată am fost pro-Putin. Am crezut că Rusia a salvat Crimeea de rebeli neonazişti, că este victima unei campanii globale de defăimare din pricina faptului că lumea nu putea suporta faptul că este atât de mare şi are atât de mult petrol”, scrie Carrier, adăugând că abia după ce a plecat pentru studii în America „şi-a dat seama că vizuinile sale politice se trag nu atât din fapte cât din expunerea îndelungată la maşina de propagandă a Kremlinului”.

Cum este cazul multor ruşi, părinţii ei, deşi oameni „raţionali, educaţi şi odinioară cu înclinaţii liberale” „cred că invazia Ucrainei este doar o operaţiune de a-i elimina pe neo-nazişti”. Este motivul pentru care discuţiile cu ei sunt dificile şi dureroase, însă cu atât mai necesare „în familiile noastre aliniate propagandei. Cel puţin să-i convingem că vărsarea de sânge e ceva greşit”.

„Nu am renunţat să încerc cu părinţii mei. Trăim pe continente diferite, dar politica e cea care ne dezbină”, scrie Carrier, dezvăluind că a fost apolitică cea mai mare parte a vieţii – ca şi colegii ei de generaţie care au crescut în regimul lui Vladimir Putin.

S-a născut în Yoshkar-Ola, capitala uneia din cele mai sărace regiuni ale Rusiei, într-o familie de profesori.

Putin părea tânăr şi promiţător

    

„Bunica mea, care locuia cu noi, era nostalgică după URSS. Îi plăcea ideea idealistă de unitate şi siguranţa unui loc de muncă – a fost o profesoară îndrăgită de germană şi se bucura de un serviciu stabil şi sigur. Mă învăţa cântece pioniereşti din vremurile sovietice şi îmi povestea adesea că oamenii erau mai binevoitori pe atunci... Când a apărut Putin, ca o stea strălucitoare, a fost extrem de entuziasmată”.

Putin a fost desemnat premier de preşedintele de atunci Boris Elţîn, iar „ascensiunea sa meteorică”  s-a datorat manierei cum a gestionat o serie de explozii asupra unor blocuri de apartamente în urma cărora şi-au pierdut viaţa 300 de persoane şi alte sute au fost rănite. Putin le-a pus în seama cecenilor şi le-a oferit parţial ca justificare pentru a declanşa Al doilea Război Cecen.

Un număr de istorici şi jurnalişti au lansat ipoteza că a fost de fapt un atac pus la cale de FSB (Serviciul  Federal de Securitate) pentru a înlesni alegerea directorului său de atunci, Putin.

„Când eram copil, Putin părea tânăr şi promiţător. Bunica m-a luat cu ea la vot în 2000. Pentru a-mi transmite entuziasmul ei m-a ridicat şi mi-a arătat unde să pun ştampila pe buletin”, povesteşte jurnalista.

„Ne-am aşteptat să ne schimbe traiul în bine, dar cum nimic nu s-a îmbunătăţit am obosit să sperăm. Se circula în continuare prost, poliţiştii şi oficialii locali au rămas corupţi, salariile la fel de mici şi taxele la fel de mari. Nu-mi trecuse niciodată prin minte  că într-o altă ţară cetăţenii ar fi votat pentru altcineva la următoarele alegeri - poate din pricina faptului că singurele opţiuni pe care le vedeam la ştiri erau fie incompetenţi, fie bufoni. Aşa că am început să ignor tot ce ţine de politică.

În 2008, când premierul Dmitri Medvedev a fost ales preşedinte, am început din nou să sperăm. Eu şi colegii mei ne-am gândit că ar fi posibil ca el să transforme Rusia într-o democraţie autentică.  Pe atunci, mă transferasem la altă şcoală şi, pentru prima oară, aveam profesori care încercau să ne înveţe să reanalizăm istoria sovietică şi să punem întrebări despre stadiul în care se află Rusia, chiar dacă asta însemna să criticăm Kremlinul... Pe parcurs a devenit evident că Medvedev ţinea locul cald pentru Putin. În 2008, în urma unui amendament la Constituţie s-a prelungit mandatul prezidenţial de la patru la şase ani. La anunţul lui Putin, în 2011, că urmează să candideze din nou la preşedinţie, eu şi prietenii mei am înţeles că există o mare probabilitate să avem încă 12 de Putin”.

La sfârşitul anului, în urma acuzaţiilor că Putin şi partidul său „Rusia Unită” au fraudat alegerile parlamentare au izbucnit cele mai mari proteste antiguvernamentale de la destrămarea URSS; mulţimea scanda „Putin e un hoţ” şi „Rusia fără Putin”. Imaginile de la proteste circulau pe Facebook-ul rusesc, VKontakte. 

„Aveam în sfârşit vârsta la care puteam vota şi am luat asta în serios – am căutat informaţii despre candidaţi, am discutat între noi despre promisiunile lor de campanie. Cei mai mulţi dintre noi l-am simpatizat pe Mihail Prohorov, un oligarh ce promitea să anuleze modificările constituţionale şi să combată corupţia şi propaganda de stat. Aveam sentimentul că generaţiei noastre, care crescuse în regimul lui Putin, i se dădea şansa să facă o schimbare. Până şi încrederea bunicii mele în Putin se zdruncinase şi întreaga mea familia avea în vedere alţi candidaţi.

Lucrurile s-au întors pe ultima sută mulţumită unui val de presă negativă la adresa lui Prohorov şi de presă pozitivă pentru Putin, cum că Rusia avea nevoie de cineva cu experienţă pentru a ne putea proteja şi Putin era singura opţiune. În ziua votului, m-am simţit doborâtă şi confuză. Unul din prietenii mei simţea la fel: Putin e unica alegere raţională şi buletinul meu de vot se va număra oricum pentru el[...]

Spre ruşinea mea, anexarea Crimeei e cea care m-a adus propriu-zis în tabăra lui Putin”.

Jurnalista povesteşte că protestele din Ucraina ocupau un spaţiu destul de mare de emisie la televiziuni, dar nu se spunea nimic despre scopul lor, şi nici despre înlăturarea unui preşedinte pro-rus, ci doar despre noua gaşcă fascistă din fruntea guvernului. Totodată, era elogiat efortul lui Putin de a salva Crimeea şi populaţia sa de etnici ruşi de regimul fascist. Imaginile cu steagurile ruseşti fluturând de la ferestrele apartamentelor erau dovada clară. 

„Tatăl meu auzise de undeva că până şi oraşul nostru primise refugiaţi ucraineni, că ruşii îşi cedau rândurile la cozile pentru asistenţă socială. Am început să-l respect pe Putin mai mult ca niciodată”, spune Carriere, precizând că cota de popularitate a lui Putin a crescut de la 69%, în februarie 2013, la 82%, în aprilie 2014.

„Propaganda ce curgea de pretutindeni m-a copleşit. Îmi era mai uşor să iau drept adevăr ce spunea Kremlinul decât să disec fiecare argument confuz în parte. Am căpătat convingerea că atacurile occidentale la adresa acţiunilor lui Putin echivalau cu atacuri asupra ţării mele. Concepţia mea despre patriotism s-a pervertit într-un sprijin orb pentru Rusia”.

Ruşilor le-a fost tot mai greu să aibă acces la ştiri independente şi odată cu războiul din Ucraina Putin a dat legi prin care răspândirea „ştirilor false” despre război sunt pasibile de amenzi şi închisoare, ceea ce a determinat multe portaluri să se închidă şi mulţi jurnalişti să părăsească Rusia. Cei  ce nu pot folosit VPN-uri pentru a depăşi interdicţiile precum părinţii ei au la dispoziţie doar torentele de propagandă de la TV, din ziare şi de pe reţelele sociale.

Tot ceea ce credeam despre Rusia s-a prăbuşit

Carriere a început să aibă bănuieli cu privire la naraţiunea Kremlinului abia când s-a mutat în SUA pentru studii, în 2016, şi i s-a aprins pasiunea pentru jurnalism.

„Citeam relatări din presa credibilă de limba engleză şi nu pricepeam. Mi se părea totul în alb şi negru şi nimic nu semăna cu lumea reală”, scrie ea, spunând că i-a vorbit despre nedumerirea ei şi tatălui său: cum de ajung minciunile despre Rusia să fie publicate şi cum e posibil ca jurnaliştii să nu ţină cont de fapte?

Carriere s-a convins abia după ce a avut ocazia să stea în preajma unor reporteri experimentaţi care i-au ascultat neîncrezători argumentele cum că Putin a „salvat Crimeea” şi nu ar face rău altor naţiuni.

„Le-am spus unor reporteri cunoscuţi din SUA că media americană are păreri eronate despre Rusia.

 Privirile lor amuzate m-au supărat. Unul dintre ei, a cărui muncă o admiram mult, doar mi-a zâmbit politicos şi mi-a aruncat o privire ciudată. Celălalt s-a uitat la mine la fel, mi-a răspuns că opinia mea i se pare interesantă şi mi-a făcut repede cunoştinţă cu prietenul său...

Toate convingerile mele referitoare la Rusia, lume şi sine s-au prăbuşit zgomotos. M-am simţit descumpănită şi foarte singură. Cu părinţii nu puteam vorbi, că ei erau pro-Putin. Nu o puteam face nici cu prietenii ei care ori nu se preocupau de politică, ori intrau în defensivă...Prietenii mei din America nu puteau intui sentimentul meu uriaş de pierdere. Nu mai ştiam cine sunt sau în ce cred” spune ea.

O profesoară pasionată de politica din Rusia „m-a îndrumat în procesul de a pune cap la cap adevărul despre politica şi istoria rusă” precum mormintele comune din vremea represiunii lui Stalin, otrăvirea lui Alexandr Litvinenko, corupţia şi ranchiuna lui Putin.

Convingerile părinţilor începeau „să semene cu teoriile conspiraţiei având drept temă centrală credinţa în eforturile vechi de secole de a ascunde măreţia Rusiei”.

„Am aflat cu surprindere cât de mult din ceea consideram lucruri bine-cunoscute provine din propagandă şi teorii ale conspiraţiei. Nu, Ucraina nu fura gaz rusesc de ani de zile. Nu, Hillary Clinton nu a fost în spatele protestelor din 2011 din Rusia. Nu, Barack Obama nu este musulman (mi-e ruşine să spun că am verificat asta cu doar câţiva ani în urmă). Deşi am muncit atât de mult pentru a remedia daunele, tot mă mai surprind uneori luând o absurditate drept argument provenit din ceea ce cred că este istorie sau ştiinţă, şi atunci trebuie să-mi revizuiesc gândirea. Este o experienţă prin care trec cei ce renunţă la convingeri ce le-au modelat identitatea...

Reajustarea mea politică nu a fost uşoară nici pentru părinţii mei, pentru că una e să-ţi vezi copilul mutat de cealaltă parte a globului şi alta să vezi cum asta o transformă, făcând tot mai dificile conversaţiile. Nu putem fi cu adevărat sinceri când vine vorba de politică”.

O altă schimbare mare a venit odată cu invazia în Ucraina: „Propaganda rusă s-a amplificat pe baza exploatării traumei generaţionale din Al Doilea Război Mondial, numindu-i pe ucraineni nazişti drept justificare. Tata m-a sunat a doua zi pentru sprijin emoţional. Mi-am dat seama că se simte la fel de zdrobit ca şi mine: Facem asta ca să-i scoatem pe nazişti”.

Pe parcursul însă tatălui său i s-au risipit îndoielile – s-a „documentat” şi s-a convins că „Rusia a făcut lucrul corect”.

În timp ce părinţii săi s-au lăsat cuprinşi de şi mai mult patriotism - nu ruşii iau viaţa civililor în Ucraina, ucrainenii sunt cei ce comit crimele sau le înscenează - Anastasiia Carrier a început să stea de vorbă cu refugiaţii ce au fugit de război; apoi relatările despre crime au început să curgă în presă despre „genocidul împotriva celor despre care propaganda rusă susţine că sunt fraţii şi surorile noastre”.

„Părinţii meu au făcut sacrificii enorme pentru ca eu să pot locui în SUA, deşi detestă profund guvernarea din SUA. M-au susţinut tot timpul... sunt inteligenţi, educaţi, curioşi şi amabili. Au fost mai avantajaţi decât mulţi ruşi expuşi la propagandă şi tot i-a învăluit. Invazia pare să se bucure de popularitate în Rusia. Diferite sondaje arată că mai bine de jumătate din populaţie o aprobă. Nu e clar dacă asta şi gândesc cu adevărat – e posibil ca unii să se gândească că asta trebuie să spună. Chiar şi cei cu acces la informaţii resping relatările despre agresiunea rusă. `Toţi mint`, spun ei...Mai sunt şi cei ce îşi pun întrebări, însă ei nu pot concepe că soldaţii ruşi sunt capabili de atare violenţă. Sunt grupul la care sper să ajung. Această vărsare de sânge m-a determinat să conştientizez că am o datorie morală să fie oprit acest război şi această monstruozitate alimentată de propagandă. Această teroare nu poate fi pusă doar în seama propagandei – sunt o grămadă de ruşi care trăiesc peste hotare şi care pot citi în presă despre atrocităţi împotriva civililor şi totuşi continuă să susţină războiul. Să ajung la ei este mai important ca niciodată...Nu am renunţat să încerc să vorbesc cu părinţii mei despre război... Vorbesc până când îi enervez şi nu mai vor să audă. Dar voi continua să încerc. Poate că într-o bună zi vor începe să se îndoiască”.

Mai multe - Rusia

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite