Pentru a-l înţelege pe Putin trebuie să citim Orwell. Ucraina, Rusia şi Marea Minciună

Oricine vrea să înţeleagă poziţia actuală a Rusiei faţă de Ucraina ar face bine să înceapă cu volum scris de George Orwell, „1984“. Conexiunile sunt mult mai profunde decât adjectivul „orwellian“: structura şi isteţimea cărţii sunt de fapt un ghid, deseori de o precizie înfiorătoare, a evenimentelor curente.

„Războiul este Pace“

Cel mai uşor mod de a începe, în lumina invaziei deschise a Ucrainei de acum, este cu sintagma „Războiul este Pace“, unul dintre sloganurile imperiului imaginat de Orwell în cartea „1984”. De fapt, până acum, orice încercare de a negocia şi de a încheia un armistiţiu a fost întâmpinată de o amplificare a conflictului venită din partea Rusiei, până în punctul în care putem fi siguri că nu este o coincidenţă, notează Timothy Snyder, profesor de Istorie la Universitatea americană Yale, într-o analiză făcută pentru „Politico Magazine“.

Dacă preşedintele rus, Vladimir Putin, se întâlneşte cu alţi lideri de stat, trebuie, pur şi simplu, să ne aşteptăm ca acest lucru să fie o acoperire a ultimei izbucniri, cum a fost cazul intrării trupelor ruse pe teritoriul ucrainean, a blindatelor şi a artileriei din timpul summitului de la Minsk.

Dar trebuie să pătrundem mai adânc în subiectul cărţii lui Orwell, în cele trei concepte necesare pentru a înţelege acest război ciudat în care Putin a radicalizat politica rusă, a distrus pacea Europei, a riscat aşteptările europenilor privind viitorul lor şi chiar a ameninţat cu războiul nuclear. 

Fiecare motiv oferit ca explicaţie a unui război inutil până la punctul nihilismului este evident o propagandă sau ceva care se contrazice pe sine. Sau amândouă. Pentru a înţelege acest eveniment oribil în care oameni ucid sau sunt ucişi fără vreun motiv aparent, trebuie să ne aducem aminte unele concepte-cheie ale lui Orwell: Eurasia, dubla-gândire şi cum să învăţăm să-l iubim pe Fratele cel Mare (Big Brother).

Eurasia lui Orwell – visul lui Putin

În „1984“, una dintre puterile lumii este numită Eurasia. Termenul ilustrează şi denumirea doctrinei politicii externe ale lui Putin. În distopia lui Orwell, Eurasia este un stat represiv, instigator care „cuprinde toată partea nordică a Europei şi mare parte din Asia, care ţine din Portugalia până la strâmtoarea Bering“. În politica externă a Rusiei, Eurasia este un plan pentru integrarea pământurilor începând din (aţi ghicit!) Portugalia până la strâmtoarea Bering.

Politicile Eurasiei lui Orwel sunt „neo-bolşevice“. Teoreticianul de top al Rusiei s-a autointitulat „bolşevic naţional“. Acest om, influentul Alexander Dugin, susţine demult că statul ucrainean trebuie distrus şi a propus, recent, ca Rusia să-i extermine pe ucraineni.

Propaganda rusă şi dubla-gândire a lui Orwell

Orwell ne poate ajuta să înţelegem ce se întâmplă cu noi toţi, să facem un efort de bună credinţă şi să folosim sursele media oficiale pentru a încerca să înţelegem lumea. Propaganda rusă despre Ucraina este dubla-gândire din zilele noastre: este nevoie ca oamenii, după cum spunea Orwell, „să aibă simultan două opinii care să se anuleze una pe cealaltă, ştiind că sunt contradictorii şi să creadă în amândouă“. Propaganda rusă ne prezintă, zi de zi, două părţi ale poveştii, ambele fiind false şi fiecare contrazicând-o pe cealaltă. 

Pe de-o parte, Rusia trebuie să invadeze Ucraina pentru că statul ucrainean este represiv. 

De fapt, Ucraina este o democraţie, în care se permite libertatea de opinie şi este, în orice caz, o ţară mult mai liberă decât Rusia.

De cealaltă parte, Rusia trebuie să intervină deoarece statul Ucraina nu există. 

De fapt, este la fel de funcţional ca statul rus, în afara problemelor cu războiul, serviciile secrete şi propaganda.

Rusia trebuie să invadeze Ucraina deoarece ruşii din Ucraina sunt forţaţi să vorbească ucraineana. 

Nu este cazul: ruşii din Ucraina pot vorbi mai liber în rusă în Ucraina, decât ruşii din Rusia. Mulţi dintre cei care vorbesc rusa în Ucraina nu sunt, de fapt, ruşi, sau sunt la fel de ruşi cum sunt americanii care vorbesc limba engleză.

Şi, cel mai important, nu există limba ucraineană. 

De fapt, există. Are o tradiţie literară mândră şi este vorbită de zeci de milioane de oameni.

Pe de-o parte, ucrainenii sunt toţi naţionalişti. 

De fapt, extrema dreaptă a Ucrainei a înregistrat doar două procente în cadrul ultimelor alegeri prezidenţiale, mult mai puţin decât în oricare altă ţară europeană.

Nu există o naţiune ucraineană. 

Adevărul e că, la sondajele de opinie, rezultatul a fost cu totul altul. Milioane de ucraineni au fost dispuşi să-şi asume riscuri pentru naţiunea lor în lumina noii revoluţii, şi mii de voluntari au ales să-şi rişte propria viaţă pe front – mult mai mulţi decât americanii sau alţii care se bat cu pumnul în piept că sunt patrioţi.

Rusia porneşte un război să salveze lumea de fascism. 

De fapt, în Rusia extrema dreaptă îşi exercită puterea dictatorială, şeful statului enunţă o doctrină hitleristă de invadare a unei alte ţări pentru a-şi proteja etnicii. Aliaţii politici ai Rusiei sunt partidele de extremă-dreaptă ale Europei, inclusiv fasciştii şi neo-naziştii.

Între timp: fascismul este bun. 

În Rusia, Hitler este reabilitat acum ca un mare om de stat, evreii sunt învinuiţi pentru Holocaust, homosexualii sunt prezentaţi ca o conspiraţie internaţională, naziştii ruşi mărşăluiesc de ziua muncii şi naziştii ruşi din Ucraina sunt prezentaţi ca eroi.

Cum să-l iubim pe Fratele cel Mare

Propaganda rusească ne oferă două variante ale poveştii. Presupunem că adevărul este undeva la mijloc. Însă nu există niciun adevăr în propoziţii false şi contradictorii. Există numai nebunie, sau, aşa cum îi spunea Orwell, cum să înveţi să-l iubeşti pe Fratele de Mare, liderul totalitarist al romanului „1984“.

În carte, cineva învaţă să-l iubească pe Fratele cel Mare prin sacrificarea lucrului pe care îl iubeşte cel mai mult. În Ucraina, lucrul acesta este statul de drept. Asta a cerut Putin prin aprobarea separării ţării şi formarea „Novorossiei“ (Noua Rusie sau Novorusia) în sud-estul ţării. În Europa, aceasta ar fi o „integrare paşnică“, o soluţie cu care ameninţă Putin. Pentru noi toţi, acest lucru devine un motiv. 

Prea des încercăm să ghicim ce este în mintea lui Putin. Încercăm să intrăm în mintea Fratelui cel Mare, în loc să facem parte din lumea faptelor evidente. 

Dar, de fapt, cui îi pasă ce este în mintea lui Putin? Oare ştie cineva în afară de însuşi Putin? Chiar dacă am şti ce este astăzi în mintea lui, este oare acest lucru un ghid pe care putem să ne bazăm şi din care să aflăm ce va gândi mâine? Şi ce şansă avem să apărăm libertatea şi decenţa dacă începem din mintea unui singur individ? Acesta este, de fapt, un om care intervine în desenele animate ale copiilor şi stăpâneşte programele de televiziune care au ajuns să dezbată posibila sa natură divină.

La sfârşitul romanului „1984“, un membru al regimului Fratelui cel Mare, în mijlocul executării unui act de tortură, spune următoarea frază: „Puterea nu este un mijloc, este o concluzie“. Orice o fi în mintea lui Putin, orice spune şi face, singurul lucru pe care îl apără el este propria putere, ceva care va ajunge la un sfârşit cu mult după orice alt eveniment. Opresiunea din Rusia, războiul din Ucraina şi destabilizarea Occidentului sunt preţuri groteşti de plătit pentru preferinţele unui singur om. 

În loc să pornim de la asta, adică să începem să privim în ochii deranjaţi ai celui care gândeşte dublu, mai bine ar trebui să ne gândim la ce este de valoare pentru noi şi ce putem face să protejăm această valoare. Dacă Ucraina devine Novorossia, Europa va deveni Eurasia, iar Occidentul se va prăbuşi şi nu va face asta din cauza puterii fizice a Rusiei, ci din cauza slăbiciunii noastre mentale, conchide Timothy Snyder pentru Politico Magazine. 

[<a href="//storify.com/Noemi_Varga/mai-multe-despre-vladimir-putin-1" target="_blank">View the story "Mai multe despre Vladimir Putin" on Storify</a>]