Socialiştii neagă că sâmbătă vor organiza o manifestaţie în PMAN, concomitent cu cea a unioniştilor
0PSRM dezminte informaţiile apărute în presă că ar intenţiona să organizeze o manifestaţie sâmbătă, 1 septembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), unde şi unioniştii planificau să desfăşoare un eveniment - Marea Adunare Centenară. Anunţul a fost plasat pe pagina de Facebook a şefului fracţiunii PSRM din CMC, Ion Ceban.
Amintim că presa de la Chişinău a scris despre probabilitatea ca, sâmbătă, să aibă loc simultan mai multe manifestaţii în PMAN, printre care una a socialiştilor şi alta a unioniştilor. Jurnaliştii au tras această concluzie din notificările care ar fi fost depuse la Primărie de structurile respective, care anunţau despre intenţia de a organiza menifestaţii în locul şi în ziua menţionată.
Şeful Direcţiei juridice a Primăriei, Valeriu Bogdan, a comunicat pentru Radio Chişinău că manifestaţiile se vor desfăşura într-un mod similar cu protestele din 26 august, atunci când PMAN la fel a fost împărţită de mai multe forţe politice - simpatizanţii Partidului ŞOR, care nu avea autorizaţie de a organiza vreo manifestaţie, şi partidele din opoziţia proeuropeană.
„Noi am făcut şedinţă, dar ei nu au ajuns la un numitor comun. Şi pe 26 august am avut diferite proteste, dar nu au fost încălcări, violenţe, sau ciocniri între manifestanţi. Am mers pe aceeaşi idee şi pentru 1 septembrie. Atâta timp cât nu avem dovezi clare că se încalcă Legea cu privire la întruniri, noi nu putem interzice nimănui să desfăşoare manifestaţii”, a afirmat Valeriu Bogdan.
Mii de oameni s-au adunat duminică, 26 august, la un nou protest al opoziţiei de dreapta faţă de guvernarea de la Chişinău. Manifestaţia a început la ora 14.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Evenimentul a demarat cu provocări. Partidul „Şor”, condus de primarul de Orhei, Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la 7 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare de la BEM, a zădărnicit protestul opoziţiei şi a adus în PMAN corturi, grătare şi muzică, fără a avea o autorizaţie de la Primărie.