Maia Sandu: A fost o eroare că judecătorii CCM au fost numiţi pe criterii politice
0Premierul Maia Sandu consideră că a fost o eroare că judecătorii Curţii Constituţionale (CCM) au fost numiţi pe criterii politice. Prim-ministra crede că ar fi cazul ca noul preşedinte al CCM, socialistul Vladimir Ţurcan, să „facă un pas în întâmpinarea societăţii” şi să-şi dea demisia din funcţie, pentru a fi numit un alt şef la CCM, care nu are un trecut politic.
„Şi atunci, cetăţenii vor avea mai multe încredere că CCm va lua decizii în strictă conformitate cu legea şi nu va face partizanat politic. A fost o eroare să se numească pe criterii politice, recunosc acest lucru, chiar dacă practica internaţională nu itnerzice acest lucru şi nici legea, dar realităţile noastre au demonstrat altceva”, a declarat Maia Sandu după şedinţa Guvernului din 21 august.
Precizăm că judecătoarea Curţii Constituţionale (CCM) Liuba Şova a dezvăluit, pentru TV8, că alegerea socialistului Vladimir Ţurcan în funcţia de preşedinte al Curţii ar fi fost aranjată şi că votul pentru acesta este rezultatul unei decizii luate din timp. Din cei şase mebri ai CCM, doar patru au votat pentru Ţurcan, iar Şova nu se numără printre ei.
Ministrul de Interne, Andrei Năstase, care este şi copreşedintele Blocului ACUM, afirmă că alegerea socialistului Vladimir Ţurcan în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale „este de o gravitate fără margini”.
Premierul Maia Sandu susţine că „desemnarea unui exponent al Partidului Socialiştilor în fruntea Curţii Constituţionale este un lucru grav care ştirbeşte şi mai mult încrederea în unica instituţie de jurisdicţie constituţională din ţară”. În acest sens, Maia Sandu le-a cerut judecătorilor să anunţe public despre modul cum au votat, subliniind că există bănuiala că votul a fost viciat.
De menţionat că Maia Sandu a fost criticată de către democratul Andrian Candu, Partidul Liberal şi vicepreşedinta Mişcării Populare Antimafie, Daniela Bodrug, liderul USB, Valeriu Munteanu, ex-premierul Iurie Leancă, ex-premierul Pavel Filip, expertul politic Dionis Cenuşă etc., pentru faptul că ar fi admis ca Vladimir Ţurcan să ajungă la şefia CCM.
Preşedintele Partidului Uniunea Salvaţi Basarabia, Valeriu Munteanu, spune că alegerea lui Vladimir Ţurcan ca preşedinte al Curţii Constituţionale este încă „o palma pe obrazul celor de bună credinşă care au susţinut ACUM şi i-au dat votul”.
Fostul preşedinte al Parlamentului, democratul Andrian Candu, a transmis un mesaj ironic pentru premierul Maia Sandu, pe care o felicită cu „depolitizarea”
Igor Dodon consideră „că cea mai corectă şi mai cumpătată poziţie a factorilor politici acum constă în abordarea neutră şi imparţială a proceselor interne ale CC, fără preferinţe sau animozităţi personale afişate public”
Deputatul socialist Vladimir Ţurcan, persoană apropiată de Igor Dodon, a fost propus la funcţia de judecător al Curţii Constituţionale din partea Parlamentului, alături de fosta judecătoare a Curţii de Apel Chişinău Domnica Manole, persoană apropiată de Andrei Năstase. Ambii au fost numiţi în funcţie cu votul majorităţii parlamentare ACUM-PSRM.
Decizia Parlamentului este una surprinzătoare, după ce Comisia juridică, numiri şi imunităţi din cadrul Parlamentului a selectat, pe 24 iulie, în urma unui concurs, câştigătorii pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională din partea Legislativului. Aceştia sunt ex-ministrul Justiţiei din perioada februarie-iunie 2015, Vladimir Grosu, cel care a deţinut şi funcţia de vicemnistru între 2011-2015, şi fostul viceministru al Justiţiei din perioada 2004-2009, Nicolae Eşanu, care din noiembrie 2017 deţine funcţia de secretar de stat al Ministerului Justiţiei.
În total, în concurs au fost admişi 16 candidaţi, printre care chiar şi Domnica Manole, care însă nu a trecut concursul.
Ex-premierul Pavel Filip a criticat decizia respectivă a deputaţilor ACUM şi PSRM, subliniind că „Unul nici măcar nu a fost în concurs, cealaltă a picat şi concursul de la Parlament, şi cel de la Guvern (şi a candidat cu nr. 29 pe lista blocului ACUM la alegeri)”.
Vladimir Ţurcan este fost ministru de Interne (1997 - 2001). În perioada 2002 - 2005, a fost ambasadorul R.Moldova la Moscova. Între 2005-2009 a fost deputat din partea Partidului Comuniştilor, condus de Vladimir Voronin. Din 2014 până în prezent este deputat din partea Partidului Socialiştilor.
De menţionat că Domnica Manole a participat activ la mai multe proteste organizate de Blocul ACUM, pe atunci în opoziţie, faţă de diverse acţiuni ale guvernării PDM. Totodată, Manole a candidat la funcţia de deputat din partea Blocului ACUM, în alegerile din 24 februarie, în circmscripţia Cimişlia, fiind învinsă de democratul Dumitru Diacov. Într-o Notă expediată de ministra Justiţiei, Olesea Stamate, către Consiliul Superior al Magistraturii, în contextul numirii în funcţie a judecători la CCM din partea CSJ, ministra a îndemnat CSM să ia în calcul poziţia ministerului, că Domnica Manole nu ar trebui să se regăsească în funcţia de judecător la CCM.