Istoricul Valeriu Pasat: „Trebuie să cinstim memoria oamenilor ca Eufrosinia Kersnovski pentru ca grozăvia deportărilor să nu se mai repete“
0
Istoricul academician Valeriu Pasat, editorul memoriilor din gulag ale Eufrosiniei Kersnovski, iniţiatorul unor manifestări comemorative consacrate acestei basarabence de excepţie, ne vorbeşte despre cât de important e să ne cunoaştem trecutul şi să nu uităm prin ce calvar a trecut poporul nostru.
Domnule academician Valeriu Pasat, la iniţiativa şi cu suportul dumneavoastră, la Odesa a avut loc recent dezvelirea unei placi comemorative consacrate basarabencei Eufrosinia Kersnovski, originară din acest oraş. Ce v-a făcut să realizaţi acest eveniment?
Pe 8 noiembrie, la Odesa, pe faţada unei clădiri-monument istoric, casa în care s-a născut Eufrosinia Kersnovski, a avut loc dezvelirea unei plăci în memoria uneia dintre sutele de mii de victime ale gulagurilor staliniste. Şi deşi este problematic să instalezi plăci pe edificii considerate monumente ale istoriei şi culturii, administraţia oraşului Odesa a acceptat din prima iniţiativa noastră. Mulţumesc şi pe această cale tuturor celor care au fost prezenţi la eveniment - politicieni, diplomaţi, oameni de cultură şi ştiinţă, studenţi, simpli orăşeni. Sincere mulţumiri tuturor celor care au înţeles importanţa pe care o acord acestui fapt - în egală măsură - şi cultural, şi cetăţenesc, şi instructiv etc. Este de datoria noastră să cinstim memoria celor care în închisori, lagăre de muncă silnică şi aşezări speciale pentru persoane supuse represiunilor – în Ural, Siberia, Kazahstan, dincolo de Cercul Polar etc. – au suferit fără a avea vreo vină, iar foarte mulţi au şi pierit în condiţii infernale. Parafrazând o spusă din memoriile Eufrosiniei Kersnovski, aş afirma: optez pentru cele mai diferite forme de comemorare a victimelor epocii staliniste pentru ca niciodată să nu se mai repete acele timpuri, calvarul prin care au trecut sute de mii de oameni nevinovaţi.
De ce anume Eufrosinia Kersnovski? Doar au fost atâtea alte victime ale fărădelegilor staliniste…
Da, la o primă vedere, un monument al memoriei colective, de masă, ar fi mai remarcabil, ar „trage mai greu“ la cântar decât o placă comemorativă consacrată unei singure persoane. Dar spunea – şi pe bună dreptate – marele poet rus Mihail Lermontov că istoria unui singur suflet poate fi pentru urmaşi mai valoroasă decât istoria unei ţări întregi… În plus, Eufrosinia Kersnovski nu a fost o simplă deportată, o oarecare victimă a dezmăţului stalinist. Ea a fost şi o luptătoare – pentru dreptatea ei, pentru dreptatea altor nefericiţi, pentru apărarea lor de nebunia zbirilor din lagăre. Însă esenţial mi se pare că Eufrosinia Kersnovski a lăsat pentru posteritate mărturii scrise şi desenate. Aceste spovedanii ale unui martor ocular în unele privinţe depăşesc, prin importanţă, chiar şi documente oficiale, de epocă – măcar şi din motivul că rapoarte, denunţuri, declaraţii, note explicative, plângeri, file de corespondenţă particulară şi alte asemenea mărturii documentare din lagăre există într-un număr foarte mare, pe când amintiri, reflecţii, descrieri ale unor trăiri personale din detenţie sunt infinit mai puţine. O valoare cu totul deosebită o au desenele făcute de E. Kersnovski – doar în lagăre era strict interzis, ba chiar se pedepsea cu moartea fotografiatul şi filmatul. De ce anume la Odesa? Pentru că în acest oraş s-a născut Eufrosinia Kersnovski. Şi totul începe de la naşterea omului, nu-i aşa? Alte etape ale vieţii vor fi menţionate ceva mai târziu, „pe etape“, ca să zic aşa, recurgând niţel la limbajul deţinuţilor. Faptul că la Odesa am găsit toată înţelegerea din partea administraţiei locale şi a comunităţii ştiinţifico-culturale este şi o expresie a bunelor relaţii ce s-au stabilit între statele şi popoarele noastre.
Nu pot să nu remarc pasiunea dumneavoastră pentru Eufrosinia Kersnovski şi tot ce ţine de ea: personalitatea, jertfa, calvarul în gulag, curajul ei, lupta ei disperată, inegală, pentru dreptate; în fine – pasiunea pentru opera ei… De unde vine această pasiune?
Ca şi alţii reprezentanţi ai generaţiei mele, am fost frapat de viaţa şi unele scrieri şi desene de-ale ei în perioada numită acum „perestroika lui Gorbaciov“, aşadar, la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, citind revista Ogoniok – avea un tiraj de vreo cinci milioane! M-am gândit cât de preţioase trebuie să fie documentele legate de viaţa, chinurile şi lupta ei în gulag… Însă pe atunci accesul în arhivele KGB era încă strict limitat. Interesul faţă de „moşiereasa ruso-basarabeană“ a crescut şi mai mult când am lucrat la studiile despre deportările în masă din RSSM, mai ales la studiul monografic „Calvarul“, unde apar, pe de o parte, numeroase victime din „vecinătatea soroceană“ a Eufrosiniei, pe de altă parte – şi din „vecinătatea ei siberiană“. Abia din 2001 am putut acorda mai multă atenţie şi subiectului Eufrosnia Kersnovski. Când munca decurgea cel mai bine, mi s-au fabricat câteva dosare încât am ajuns şi eu în detenţie… Nu aş dori nimănui nici măcar o zi de detenţie, dar nici nu pot să nu recunosc că tocmai acolo, în detenţie, am înţeles şi mai adânc suferinţele – şi cele fizice, dar mai ales morale – prin care a trecut Eufrosinia Kersnovski şi sutele de mii de oameni cu destine similare, fiind şi eu victimă a unui regim comunist. În detenţie, nu am avut condiţii cât de cât normale pentru a continua munca de valorificare a memoriilor Eufrosiniei Kersnosvki. Marele meu noroc în această situaţie a fost soţia mea Lilia care, inclusiv pentru a mă consola (şi a se consola! şi a o consola pe fiica noastră Valeria!), s-a inclus energic, cu dăruire, în sprijinirea mea, aducându-mi materialele necesare, introducând corectări, rectificări, completări… Nu voi exagera dacă voi spune că monumentala lucrare „Eufrosinia Kersnovski, Skol’ko stoit celovek [Cât costă viaţa omului]: memorii şi desene“ a putut vedea lumina tiparului în mare măsură datorită Liliei Pasat…
…Iar cartea, precizăm, a văzut lumina tiparului la Editura Rosspen, din Moscova, în 2006; aşadar, pe când mai eraţi deţinut al regimului neocomunist de la Chişinău. Când aţi văzut primul exemplar al acestei cărţi?
Da, volumul a apărut sub auspiciile acestei edituri din Moscova, dar a fost tipărită în condiţii grafice excelente, în Italia. Atât mesajul cărţii, cât şi aspectul ei au atras masiv atenţia, au bulversat opinia publică ştiinţifică şi social-politică, editorii, militanţii pentru drepturile omului… Mie personal cartea mi-a fost adusă la o şedinţă de la Curtea de Apel, mi-a transmis-o printre gratii avocatul meu, dl Alexandru Tănase…
Ce sentimente aţi trăit văzând această importantă realizare ştiinţifică, editorială, dar şi morală?
Chiar dacă îmi vine greu să reconstitui acele momente, vă mărturisesc sincer că am trăit o mare bucurie. Şi m-am gândit că necazurile mele nu mai sunt chiar atât de mari… Apoi, mi-am mai spus atunci în gând: până la urmă, iată că învinge şi dreptatea… - dreptatea pentru care a luptat atât de mult E. Kersnovski… Cât despre mine, mi-am zis atunci, orice ar fi mai departe, oricum ar evolua situaţia, am făcut deja nişte lucruri de valoare, doar tot în acele aproape 900 de zile de detenţie a apărut şi studiul documentar „Calvarul“, despre deportările în masă din RSSM. Măcar şi din motivul că prin aceste (şi altele, mai mici) mi-am adus obolul personal la cinstirea memoriei compatrioţilor noştri care pe nedrept au suferit, au luptat cât şi cum au putut, au sperat până la ultima suflare, mulţi rămânând cu speranţele spulberate, alţii – cu oasele îngropate în gheţurile Siberiei…
Tocmai această atenţie de care vorbiţi a făcut posibilă expunerea, în anul următor, a cărţii Eufrosiniei Kersnovski la un important salon de carte din Moscova, unde i s-a acordat Premiul Memoria, astfel fiind consacrată monument al culturii universale. Iar în 2008 volumul a beneficiat de o lansare la sediul Consiliului Europei, la Strasbourg.
Iniţiativa lansării aparţine preşedintelui de atunci al Consiliului Europei. A fost una dintre cele mai frumoase lansări de carte de care am avut parte în viaţa mea. Nu numai pentru că au participat numeroşi şi prestigioşi politicieni, oameni de ştiinţă, militanţi pentru drepturile omului. Au asistat, fireşte, şi mulţi diplomaţi, dar delegaţia moldoveană, condusă de Vladimir Ţurcan, a părăsit sala înainte de eveniment. Posibil că nu doreau să-şi complice existenţa ascultând critici la adresa regimului, a patronilor de la Chişinău. Iar a doua zi, ambasadorul nostru acreditat acolo, Andrei Neguţă, a fost chemat la Voronin să dea explicaţii despre expoziţie. Eu însă nu am făcut decât să-mi exprim sincer recunoştinţa pentru nivelul şi anvergura acestei manifestări consacrate comemorării uneia din sutele de mii de victime ale regimului comunist. Însă atitudinea negativă a Chişinăului faţă de acest eveniment de talie europeană a continuat să se manifeste la Chişinău. Deputatul Anatol Ţăranu a propus să se facă o lansare a cărţii şi în incinta Parlamentului de la Chişinău. Dar cei responsabili de asemenea manifestări s-au făcut că plouă… Şi atunci, în 2008, şi în anii următori…
Să revenim la sacrificiul, la opera legendarei rusoaice basarabene, la veşnicia ei şi a celorlalţi compatrioţi ai noştri – victime ale regimului bolşevic… Aveţi şi alte proiecte de cinstire a memoriei acestor martiri ai neamului şi ai omenirii?
Printre altele, „rusoaica basarabeană“, cum aţi zis, a oferit şi un model de dezvoltare a unor relaţii interetnice corecte: cunoştea limba băştinaşilor, respecta datinile, obiceiurile lor. Dar cu câtă căldură îşi aminteşte ea de Basarabia şi de basarabeni în jurnalele din gulag!... În 2014 se împlinesc 105 ani de la naşterea Eufrosiniei Kersnosvski. Este o ocazie potrivită pentru a aminti de jertfa ei, de simţul acut al dreptăţii pe care l-a avut şi l-a manifestat şi ca proprietară de pământ lângă Soroca, dar şi în gulagurile siberiene. Cred că merită ca numele ei să-l poarte un liceu şi o stradă la Soroca, iar la Chişinău să fie instalătă măcar o placă comemorativă. În acest scop, am şi redactat o serie de scrisori prin care vreau să sensibilizez conducerea ţării – fie prin intermediul AŞM, fie ca un cercetător implicat plenar în valorificarea operei Eufrosiniei Kersnovski, în spunerea adevărului despre tragedia basarabenilor deportaţi.
Volumul de amintiri şi desene din gulag ale Eufrosinia Kersnovski a apărut în Rusia şi în Italia, se pregătesc traduceri şi în Germania, Marea Britanie, Franţa, Polonia, Ţările Baltice. Pe când o ediţie şi în română, limba pe care ea 22 de ani a auzit-o zilnic, mulţi ani a şi vorbit-o, apoi a înveşnicit-o, fie şi prin fraze disparate, în cartea „Cât costă viaţa omului“?
Din câte am putut afla, fragmente din amintirile Eufrosiniei Kersnovski au apărut, în traducere română, încă prin 1990-1991, în revista „Glasul“. Desigur, se impune apariţia unei traduceri a textului complet, cu reproducerea desenelor – doar toate au cea mai directă legătura cu baştina noastră. Sper că până la sfârşitul anului 2014 va apărea şi variantă completă în română, la care se lucrează deja, a acestei cărţi care este o contribuţie valoroasă la reconstituirea adevărului istoric despre noi. Iar adevărul, lucru ştiut, ne va face mai liberi şi mai siguri de ceea ce facem şi încotro mergem.
Mulţumim pentru dialog.
A consemnat Tamara Gorincioi
Cine este Eufrosinia Kersnovski
Eufrosinia Kersnovski (8.0I.1908 – 8.III.1994) este cunoscută ca deţinută politic, autoare de memorii şi desene din gulagurile siberiene, dar până a ajunge la această notorietate a fost o proprietară de moşie din Basarabia, deportată de autorităţile sovietice.
S-a născut la Odesa, într-o familie de nobili din sudul Rusiei. În 1918, fugind de atrocităţile revoluţiei bolşevice şi ale războiului civil, s-a stabilit lângă Soroca, unde părinţii aveau o moşie de circa 40 de hectare. A dus o viaţă liniştită şi prosperă, până la anexarea Basarabiei de către URSS, la 28 iunie 1940. Deşi a primit cu bucurie intrarea Armatei Roşii în Basarabia, ea foarte curând a fost lipsită de proprietăţi, decăzând şi în drepturile cetăţeneşti.
Atitudinea negativă faţă de noul regim şi-a manifestat-o la alegerile din ianuarie 1941, când a pus o cruce groasă pe lista candidaţilor pentru deputaţi în Sovietul Suprem al RSSM, listă în care descoperise numele unei prostituate bine cunoscute la Soroca, până la venirea ruşilor. Astfel, este trecută definitiv în lista „adversarilor poporului sovietic“ şi pe 13 iunie 1940 primeşte mandat de arestare. Se predă benevol autorităţilor, ca să fie deportată într-un lagăr de muncă silnică din Siberia, de unde încearcă să evadeze. Fiind prinsă de reprezentanţii organelor represive, este condamnată la moarte, dar, până la urmă, sentinţa i-a fost înlocuită cu 10 ani de lagăr, petrecuţi în mina de munca din Norilsk. Abia după 20 de ani de detenţie în Siberia (12 ani – în lagăre şi opt ani în minele din Norilsk), trăieşte în libertate, mai întâi la Norilsk, apoi la Essentuki (sudul Rusiei). I-au mai trebuit încă 38 de ani ca să lupte pentru reabilitarea bunului său nume…
La Essentuki, în anii 1964-1968, îşi scrie memoriile, însoţite de desene sugestive pe tema vieţii din gulag. Nişte prieteni îi dactilografiază amintirile, „asamblând“ între file desene: 12 caiete groase şi circa 700 de desene. Din 1982, filele dactilografiate încep a fi difuzate în formula „samizdat“. Abia în anii perestroikăi lui Gorbaciov, mai exact, din 1990, memoriile şi desenele Eufrosiniei Kersnovski sunt tipărite în reviste de mare tiraj ca Ogoniok şi Znamia, de la Moscova, iar în traducere engleză – în revista britanică The Observer, publicarea lor având puternice ecouri în conştiinţa opiniei publice atât din URSS, cât şi din străinătate. Despre tragedia şi eroismul Eufrosiniei Kersnovski s-au turnat câteva filme documentare, s-au scris articole, studii.
Memoriile ei au fost publicate în câteva ediţii, cea mai completă, intitulată „Skol’ko stoit celovek“ („Cât costă viaţa omului”), fiind pregătită pentru tipar, prefaţată şi comentată de istoricul de la Chişinău acad. Valeriu Pasat. „Poate că era mai bine ca aceste atrocităţi să fie date uitării? Doar cei care nu au trăit aceste grozăvii nu le vor crede, nu le vor putea crede. (...) Totul se poate repeta. Şi e mai bine să vezi primejdia, decât să mergi spre ea legată la ochi… Eu scriu, pentru ca repetarea acelor timpuri să nu mai fie posibilă!“, nota Eufrosinia Kersnovski, în memoriile sale.
Cine este Valeriu Pasat
Istoric, academician, om politic şi diplomat, Valeriu Pasat s-a născut la 13 iulie 1958, în s. Scumpia, r-nul Făleşti, într-o familie de ţărani. Face studii la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, unde îşi ia licenţa în 1982. Urmează doctoratul la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe din Moscova (1982-1987); studii la Academia Diplomatică din Federaţia Rusă (1994). Doctor în istorie (1988); doctor habilitat (1996). Din 1993 îmbrăţişează cariera diplomatică, fiind ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, iar prin cumul - şi în Finlanda şi Kazahstan (1994-1997). Ministru al Apărării al Republicii Moldova (1997-1999), ministru al Securităţii Naţionale (1999-2000), director al Serviciului de Informaţii şi Securitate.
Debutează editorial în 1994, cu o culegere reprezentativă de documente: „Pagini dificile din istoria Moldovei. 1940-1950“ (Moscova, 1994, în rusă), după care au urmat: „Asprul adevăr al istoriei: Deportările de pe teritoriul RSSM în anii ‘40-’50“ (1994, Moscova, în rusă; 2000, Chişinău, în română); „Calvarul: Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950“ (Moscova, 2006, în română). A prefaţat şi a îngrijit albumul de memorii şi desene din anii de gulag stalinist ale Eufrosiniei Kersnovski „Cât costă viaţa omului“ (Moscova, 2006, în rusă; 2009, Milano, în italiană). În 2010-2012 editează la Moscova, în rusă, patru volume intitulate „Ortodoxia în Moldova. Autorităţile, Biserica, credincioşii“, cuprinzând documente unice pe această temă, referitoare la anii 1940-1991. În 2011 a tipărit monografia „RSS Moldovenească în epoca stalinistă. 1940-1953“, care face parte dintr-un serial monografic, proiectat în patru volume – ca o panoramă documentară a istoriei recente a Republicii Moldova. Cele circa 80 de lucrări ale lui V. Pasat se bazează pe un număr impresionant de documente, sintetizate şi comentate, cercetătorul valorificând în ultimii 20 de ani mii de documente inedite din peste 20 de arhive din Moldova, Federaţia Rusă, Ucraina, România, Kazahstan, Uzbekistan etc.
Deţine diverse premii şi diplome obţinute la saloanele internaţionale de carte din Chişinău, Moscova, Strasbourg (2007, 2011, 2012). Este laureat al Premiului Naţional al Republicii Moldova (2012).
Se încarcă comentariile...
