Aprindeţi luminile, s-ascultaţi colindele

Gospodinele au pregătit colacii şi bucatele pentru sărbătoare, iar cetele au pornit a colinda pe la casele oamenilor. An de an, Naşterea Domnului ne fascinează şi ne face să trăim intens aceste momente magice. Nicolae Gribincea şi „Plăieşii“ lui ne-au urat frumos, cu bijuterii culese de peste tot din Basarabia, pe care au grijă să le transmită mai departe.

Pentru toţi cei 15 membri ai grupului folcloric „Plăieşii“, colindele sunt unele dintre cele mai fascinante tradiţii ale neamului românesc, încă nedescoperite în totalitate, dar care prind glas şi sensuri aparte, în fiecare an, de la Sfântul Andrei şi până la Bobotează.

„Am descoperit colinde frumoase în Lunca Prutului de Jos, în satele de lângă Cahul, colindele Codrilor din centrul ţării, colinde de pe malurile Nistrului şi din Bucovina. Avem vreo 40 de colinde în repertoriul ansamblului, dar varietatea lor este foarte mare“, spune Nicolae Gribincea, conducătorul ansamblului.

„Sloboade-ne, gazdă,-n casă/ C-afară ploaie se varsă/ Şi din streşenă când pică/ Straile-s cu pene strică/ Dar căluţu’ ce-o păţitu’?/ C-amu trebu’ potcovitu’“, exemplifică maestrul în culesul folclorului.

În anul ce se încheie autorităţile au depus demersuri ca obiceiul băieţilor de a umbla în ceată cu colindul să devină patrimoniu cultural imaterial UNESCO, ceea ce aduce un plus de valoare tradiţiilor noastre populare. „Este un obicei atât de vechi, încât nimeni nu-i ştie începutul. Acest colindat marchează nişte momente cruciale ale anului şi ţine foarte mult de perioadele soarelui“, spune etnologul Varvara Buzilă. Specialistul mai adaugă faptul că umblatul în ceată cu colindul se practică şi-n ziua de astăzi şi că, în unele sate, sunt cunoscute chiar şi câte 25 de colinde prezentate gazdelor, într-o suită aparte.

„Era ca un fel de examen“

Încă de acum câteva sute de ani, colindatul avea loc conform unui ritual bine stabilit. „În toate comunităţile rurale flăcăii sau bărbaţii tineri umblau uniţi într-o ceată care avea neapărat vătaf şi trepăduşi. Aceştia alergau din poartă în poartă şi cereau să fie primiţi cu colindul“, mai susţine etnologul. La început, băieţii cântau primul colind, totodată şi cel mai lung din repertoriu. Apoi urmau altele, în funcţie de propunerile mesenilor. „Unul cerea colinda cerbului, altul putea să solicite un colind pentru fete de măritat, altul pentru feciorul mort pe front, altcineva putea cere un colind pentru preot. Era ca un fel de examen. Răsplata era pe măsura numărului de colinde cunoscute“, adaugă Varvara Buzilă.

Însăşi colinda face parte din ceea ce numim «laudatio». Oamenilor li se spune cât sunt de importanţi pe pământ sau dacă au făcut o faptă bună. Varvara Buzilă,etnolog Pe vremea sovietică au fost interzise colindele. În copilărie, ori de câte ori mergeam cu colindul, a doua zi aveam probleme la şcoală. Nicolae Gribincea, cântăreţ şi folclorist

Folclor autentic la Râşcova, Ţigăneşti şi Sadâc

Băieţii din cete se înţelegeau între ei ca în nopţile de colind să nu se îmbete, să nu se bată între ei şi să nu se atingă de fete. Abia de dimineaţă aveau voie să se adune pe la casa unui gospodar ca să bea şi să mănânce în voie. Apoi, cu banii strânşi, băieţii cumpărau câte o icoană sau îmbrăcăminte pentru preot. Totodată, din aceiaşi bani, cetele de colindători plăteau şi muzicanţii pentru horele din timpul anului, mai povesteşte Buzilă.

Pentru Nicolae Gribincea, primele cete de colindători şi, implicit, primele colinde, s-au ivit odată cu apariţia agriculturii. „Dacă sunteţi atent la textele colindelor noastre, veţi observa că parcurg toate etapele de facere a pâinii, încă de la cum s-a ales câmpul şi se seamănă grâul. Mai sunt colinde preistorice cu temă vânătorească, dar şi mai noi, cu teme religioase“, susţine el.

Înscrierea colindelor noastre în patrimoniul cultural imaterial UNESCO este un proces de lungă durată. Chiar dacă în luna martie a fost trimis un dosar în acest sens la sediul organizaţiei, specialiştii de la noi susţin că acest demers ar fi inutil dacă tradiţia nu e respectată întocmai, prin satele moldoveneşti. „Azi poţi merge în sate precum Râşcova (raionul Criuleni), Ţigăneşti (Străşeni) sau la Sadâc (Cantemir), să vezi cetele de băieţi cum colindă. Vor veni specialişti de la UNESCO, fără să ştim, şi se vor plimba prin satele noastre. Ar fi bine să-i poată găsi pe colindătorii noştri“, mai susţine Varvara Buzilă.

„E plăcut să vezi că după mulţi ani de cules colinde, încă mai găseşti unele noi, de care n-ai mai auzit. Anul trecut am descoperit la Chircăieşti, raionul Căuşeni, un subiect de colind foarte vechi, cu elemente din perioada păgână“, mărturiseşte şi folcloristul Andrei Tamazlâcaru. Ministrul Culturii Boris Focşa insistă asupra faptului că cetele de colindători sunt un bun prilej de a ne face remarcaţi în lume, din perspectiva tradiţiilor, după ce România a înscris deja doinele în patrimoniul cultural UNESCO.

După colinde, vine mărţişorul

Pe lângă cetele de colindători, Ministrul Culturii vrea să mai introducă, împreună cu autorităţile române, şi alte tradiţii în patrimoniul cultural imaterial UNESCO. „Colindatul e o tradiţie foarte veche, preluată încă de la vechii daci, o capodoperă a patrimoniului nostru cultural. Mai avem o idee, în legătură cu mărţişorul. A fost o perioadă mai lungă în care nu ne-am ocupat de tradiţiile noastre, dar asta nu înseamnă că trebuie să le ignorăm mai departe. Vom avea cât de curând şi un registru cu patromoniul tradiţional moldovenesc“, mai spune ministrul Focşa, adăugând că în baza acestui document va putea fi urmărită evoluţia obiceiurilor noastre, dar şi promovate din punct de vedere turistic.