Situation Room: După Crimeea – posibile efecte, la Tiraspol sau Bruxelles

La mijlocul lunii martie, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti a fost organizată o videoconferinţă care a pus laolaltă mai mulţi experţi, nu doar de la SNSPA, şi nu doar  din Bucureşti, pentru o discuţie pe marginea crizei din Ucraina. Mai jos, câteva dintre ideile circulate.

Fragment din dosarul ucrianean publicat în FP România nr. 39 (martie/ aprilie 2014)

Dintre aşteptările şi opiniile experţilor: ruşii se întorc, revizionist, la momentul prăbuşirii URSS; preşedintelui Putin îi pasă cel mai mult de chestiunea teritorială: ruşii au considerat întotdeauna Crimeea ca fiind a lor, iar, mai departe, „Rusia înseamnă şi Ucraina şi Belarus” (dar Moscova are şi a se teme de chestiunea teritorială, o serie de regiuni ale federaţiei, din sudul musulman, fiind tradiţional separatiste); Kremlinul a judecat greşit ideea că ţările occidentale se vor deroba de responsabilitate – de înţeles, însă, dacă înfruntarea din Ucraina se duce între Occident şi Rusia ori doar între SUA şi Rusia (cu o UE marginală; îşi va diminua Germania strânsa relaţie economică, mai ales în domeniul gazelor, cu Rusia, aşa cum a avertizat?); obiectivul Rusiei, de a ţine în loc UE şi NATO, a funcţionat până acum. Iar în ceea ce priveşte Ucraina: problemele teritoriale şi de statalitate nu încurajează democratizarea (iar dacă guvernul lui Iaţeniuk eşuează, ar putea veni la putere extremişti, cu care greu se poate negocia ceva); cele mai mari probleme ale acestei ţări mari sunt cele economice: Estul este mai sărac şi aşa va rămâne, chiar şi după ce se vor introduce noi reforme; urgenţa este acum stabilizarea Ucrainei: care va rămâne o zonă neutră, întrucât nu se poate integra în UE din cauza problemelor interne, dar şi din cauza presiunii ruseşti. Iar ceea ce se întâmplă în Ucraina este o problemă de securitate pentru România (deşi n-am prea avut poziţii clare şi curajoase – precum Polonia...) – şi trebuie să sperăm că SUA vor interveni acolo; în anumite discuţii la Washington, SUA spun că nu se pot retrage din Est, deoarece Estul este un proiect neterminat.

În continuare, câteva alte idei emise în contextul discuţiei şi întărite ulterior. Desigur, opiniile exprimate sunt strict personale şi nu ţin de afilierea instituţională a autorilor.

Efecte asupra Transnistriei

Un scenariu de avut în vedere în urma anexării Crimeii la Federaţia Rusă este blocarea economică a regiunii transnistrene. Acesta a mai fost utilizat în anul 2006, iar prejudiciile suportate atunci de liderii separatişti de la Tiraspol au fost mari, Kremlinul fiind pus în situaţia de a contribui şi mai mult financiar pentru salvarea anumitor aparenţe. De altfel, dacă Ucraina dorea, conflictul transnistrean ar fi fost soluţionat demult. Odată ce i s-ar fi oprit toate fluxurile comerciale, prin orice punct de trecere la frontiera cu Ucraina, regimul nerecunoscut de la Tiraspol ar fi fost lipsit de mijloace de existenţă. Acum, noul context regional îi va obliga pe liderii politici de la Kiev să îşi securizeze frontierele atât pe linie estică, cât şi pe linie sudică. Iar linia sudică include şi regiunea Odessa. Prin porturile din Odessa se desfăşoară fluxul comercial extern al Transnistriei, care ţine pe linia de plutire economia regiunii. Blocada economică, cumulată cu alte măsuri de securizare a frontierelor ucrainene, poate afecta esenţial formatul de negociere 5+2 – Tiraspolul ar putea sista negocierile, Kievul s-ar putea retrage şamd. Moscova înţelege bine această posibilitate; dar cel mai bine o înţeleg liderii transnistreni, motiv pentru care acţionează atât de insistent în direcţia recunoaşterii internaţionale a independenţei regiunii şi a intrării în componenţa Federaţiei Ruse.

În acest moment, scenariul recunoaşterii independenţei Transnistriei pare însă cel mai puţin probabil. Odată recunoscută această regiune, Rusia va pierde unul dintre cele mai influente instrumente de control asupra Republicii Moldova. Mai mult, fără Transnistria, Chişinăul nu ar mai avea de ce să ezite în ceea ce priveşte procesele de integrare europeană. De menţionat că Republica Moldova a negociat Acordul de Asociere şi DCFTA-ul ţinând cont şi de realităţile economice şi politice ale Transnistriei, chiar dacă autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au refuzat să ia parte la negocierile pentru acesta. - Angela Grămadă

Întărirea anti-rusismului

Printre efectele intervenţiei Federaţiei Ruse în Ucraina se numără pierderi de imagine şi de credibilitate semnificative. Încălcarea dreptului internaţional şi invadarea unui stat suveran sunt elemente care cu greu pot fi asociate unui hegemon regional, aşa cum doreşte Moscova să fie văzută de către celelalte foste republici sovietice. Posibila excludere din G8, ar fi o întărire în plus a ideii că Rusia nu mai poate fi considerată un partener de încredere, iar primul pas în acest sens este chiar suspendarea întâlnirilor acestui forum.

Pe de altă parte, efectele asupra Ucrainei sunt în contradicţie cu dorinţa Federaţiei Ruse de a avea un vecin slab. Apariţia duşmanului extern va duce – deja o face – la întărirea naţiunii ucrainene şi la îndepărtarea de Rusia, considerată acum stat agresor. Proiectul politic propus prin Uniunea Eurasiatică a demonstrat că nu are susţinere în rândul cetăţenilor ucraineni, mai înclinaţi către aprofundarea relaţiilor cu Uniunea Europeană. Chiar dacă blocarea Peninsulei Crimea se va prelungi iar agresiunile Rusiei se vor extinde, obţinerea consensului naţional în vederea continuării drumului Ucrainei spre Europa este posibil să fie mult mai uşor de obţinut şi menţinut. – Mihaela Adriana Pădureanu

Reacomodarea cu Rusia

De la căderea regimurilor comuniste în Europa, Occidentul, mai precis UE şi NATO, a încercat să mimeze o convieţuire paşnică cu Federaţia Rusă – în pofida menţinerii unei neîncrederi reciproce. Vestul a încercat „stingerea” Războiului Rece, prin încheierea de parteneriate strategice şi dezvoltarea unor relaţii privilegiate cu Moscova, îndeosebi în plan economic, mai ales în domeniul energetic, dar şi militar. UE are un parteneriat strategic cu Rusia, iar aceasta este partener egal în cadrul Consiliului NATO – Rusia. La nivel bilateral, este de menţionat colaborarea economică, şi chiar militară, a multora dintre vechii membri ai UE cu Rusia. Iar aceste relaţii s-au menţinut la aceeaşi cotă chiar şi în condiţiile în care Moscova a continuat să încalce o serie de tratate internaţionale – în cazul Crimeii, fiind vorba de acordul de la Helsinki. Pentru că anexarea Crimeii este doar episodul cel mai recent dintr-un tipar de conflicte pornite şi întreţinute de Moscova în ultimul sfert de deceniu în „vecinătatea apropiată” – precum cel din Transnistria. Invers, state membre UE şi NATO, precum Polonia sau România, au fost puse la colţ de partenerii occidentali când încercau să ridice chestiunea menţinerii şi relevanţei unor diferenţe de optică şi a implicaţiilor pe care acestea le pot avea pentru relaţiile UE şi NATO cu Rusia.

Ce e de făcut? Pe scurt, nu este recomandabil ca UE să continue să se dezarmeze în timp ce Rusia, şi alte state, continuă să se înarmeze. În acelaşi timp, europenii trebuie să înţeleagă că nu pot continua colaborarea politică, economică şi în domeniul energiei cu Rusia la acelaşi nivel ca în prezent. O Rusie care se poartă agresiv cu vecinii săi nu poate fi tratată drept partener egal şi privilegiat. Bazele cooperării cu Moscova trebuie regândite, astfel încât Rusia să înţeleagă că are de pierdut la fel de mult ca şi europenii, dacă nu chiar mai mult, din continuarea actualei strategii de desconsiderare a tratatelor internaţionale în vigoare. Este vital, în acelaşi timp, ca eforturile UE de a-şi consolida independenţa energetică în raport cu Rusia să se accelereze. Iar aceasta va necesita o solidaritate politică între statele membre – deloc uşor de realizat… - Agnes Nicolescu