Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile se întruneşte pe tema avionului deturnat de Lukaşenko. Consiliul de Securitate al ONU: A fost un „atac”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avionul Ryanair deturnat la Minsk FOTO AFP
Avionul Ryanair deturnat la Minsk FOTO AFP

Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO) se întruneşte joi într-o reuniune pe tema avionului Ryanair deturnat de Belarus, în contextul în care UE şi numeroase capitale occidentale denunţă un act de „terorism de stat”, în timp ce liderul autoritar de la Minsk, Aleksandr Lukaşenko, susţine că a acţionat „legal”.

ICAO, care depinde de ONU, poate să se pronunţe asupra respectării regulilor privind transportul aerian civil, dar nu are şi putere de sancţionare.

Dar, în cazul unei încălcări dovedite a regulilor internaţionale, ICAO poate „să ajute ţările care doresc să poate discuţii, să pronunţe sentinţe, să aplice sancţiuni, în conformitate cu Convenţia de la Chicago”.

Convenţia de la Chicago prevede că „fiecare stat contractant este de acord să nu folosească aviaţia civilă în niciun scop incompatibil cu scopurile prezentei convenţii”, notează AFP. Ori, „zborul Ryanair a fost redirecţionat din motive care nu au nicio legătură cu aviaţia civilă”, a menţionat pentru AFP Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) din Franţa.

Membrii europeni ai Consiliului de Securitate şi Statele Unite au cerut miercuri o „anchetă urgentă” sub egida ICAO privind interceptarea duminică de către Belarus a unui avion de pasageri în spaţiul său aerian sub pretextul unei ameninţări cu bombă, finalizată cu arestarea jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici.

Ei au făcut, de asemenea, un apel la „eliberarea imediată” a lui Protasevici şi a partenerei sale, Sofia Sapega, arestată la rândul ei după deturnarea avionului la Minsk.

Obligaţia ca avionul să aterizeze „din motive false” a pus „în pericol securitatea aeriană”, au denunţat europenii şi americanii la ONU. A fost un „atac” şi o „desconsiderare flagrantă a dreptului internaţional”, au insistat ei.

În faţa avalanşei de condamnări dinspre Occident şi noilor sancţiuni ale UE împotriva regimului pe care în conduce din 1994 încoace, Lukaşenko a susţinut miercuri că „a acţionat legal protejând poporul”. El a insistat că a acţionat în legătură cu alerta cu bombă şi a insinuat că arestarea lui Protasevici, pe care l-a catalogat drept un „terorist”, a fost o întâmplare.

În ciuda absurdităţii situaţiei, Kremlinul a afirmat că nu are motive să nu creadă varianta prezentată de Lukaşenko. „Kremlinul nu vede motive pentru a nu crede declaraţiile liderilor belaruşi”, a spus miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Aleksandr Lukaşenko urmează să-l viziteze luni pe Vladimir Putin la reşedinţa acestuia din urmă din staţiunea Soci, de la Marea Neagră.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite