Îndrăzneala lui Nick Clegg

Eurorealismul lui Brown, asociat euroentuziasmului lui Clegg, ar fi o configuraţie politică mai favorabilă Europei.

Europa lipseşte din campania electorală britanică. Scrutinul din 6 mai este o afacere politică de interes strict intern: datoria statului, şomajul, uzura puterii laburiste etc. Ţara e majoritar eurosceptică, iar rezultatul scrutinului nu va modifica semnificativ comportamentul Londrei pe scena europeană. Poate, cu excepţia vreunei surprize...

Iar aceasta ar putea veni din partea celui de-al treilea pretendent la fotoliul de premier, Nick Clegg, şeful liberal-democraţilor. Clegg este proeuropean. Şi nu o ascunde, ba o rosteşte sus şi tare, într-o ţară unde presa cea mai citită vede în construcţia europeană un complot împotriva Regatului Unit. De altfel, la Londra, Nick Clegg este printre puţinii care îndrăzneşte să vorbească despre lucruri banale, dar de bun simţ (imigraţie, mediu) şi care nu-şi pot găsi soluţia decât la nivel european. La jumătatea campaniei, liberal democratul a reuşit o creştere spectaculoasă în sondaje. Cu toate acestea, Clegg are puţine şanse să devină premier.

Scrutinul uninominal de un tur dezavantajează partidele mici. Cel mult, dacă scorul dintre cele două partide mari, laburist şi conservator, e strâns, liberal-democraţii se vor regăsi în postura de arbitru. Aceştia au totuşi un atuu: în ochii unui electorat obosit după 13 ani de putere laburistă, Nick Clegg încarnează schimbarea în egală măsură cu şeful opoziţiei conservatoare, David Cameron.

Acesta din urmă îşi maschează cu greu euroscepticismul, dar nu e eurofob, ca nucleul dur al partidului tory. În caz de victorie, Cameron va duce o politică europeană minimalistă, dar nu ostilă. Va fi, însă, nevoit să facă unele compromisuri dificile în interiorul cabinetului său, între viitorul ministru al Comerţului, proeuropeanul Ken Clarke, şi şeful diplomaţiei, William Hague, care suferă frecvent de crize acute de eurofobie.

Dacă nu va obţine, la 6 mai, o majoritate, e greu de crezut că David Cameron va accepta un mariaj cu liberal-democraţii, tocmai din cauza divergenţelor asupra Europei. Un scrutin indecis va conduce mai degrabă la o alianţă între Nick Clegg şi Gordon Brown. Premierul laburist nu este un proeuropen, ci mai degrabă un „european raţional". Iată de ce eurorealismul lui Brown, asociat euroentuziasmului lui Clegg, adică o coaliţie „Lib-Lab", cum se spune la Londra, ar fi o configuraţie politică mai favorabilă Europei.