Cum sunt recrutaţi tinerii de către jihadişti în Germania

Vânătorii de recruţi pentru jihad operează underground, folosind propagandă islamistă pentru a-i convinge pe tineri vulnerabili care caută o direcţie în viaţă să li se alăture. Doi foşti membri ai scenei jihadiste germane povestesc pentru Spiegel cum decurge procesul de recrutare. 

Bora este un exemplu de persoană-ţintă pentru predicatorii islamişti, scriu jurnaliştii germani. Tânăr dornic de distracţie, el caută totuşi un sens pentru viaţa sa şi o apartenenţă la un grup. Într-un bar frecventat înainte de extremişti de stânga, el intră în contact cu tineri de vârsta lui care vorbesc despre Coran.

„Mai întâi trebuie să-i prinzi. Apoi sunt ca bateriile reîncărcabile: le încarci, le descarci şi le reîncarci”, explică Djamal, un „vânător de tineri recruţi pentru jihad”, pentru Spiegel. Principiul de bază este accentul pus pe viaţa de apoi, pe promisiunea paradisului, în antiteză cu viaţa pe pământ care este considerată o pedeaspă. În viziunea jihadistă se face şi distincţia între umma, comunitatea religioasă islamică, şi infideli.

Djamal, el însuşi frustrat că n-a găsit în scrierile lui Kant sau Nietzsche un ghid pentru viaţa în societate, şi-a găsit o ocupaţie care să-i dea un simţ de apartenenţă. El a început să recruteze tineri pentru „filiala” din Hamburg a organizaţiei islamiste Hizb ut- Tahrir, care a fost interzisă în Germania încă din 2003, dar ai cărei membri încă operează underground. Scopul declarat al acesteia este răspândirea Islamului salafist şi instaurarea unei teocraţii. „Vânătorii de recruţi” ai organizaţiei sunt tineri educaţi, care cunosc pe dinafară versete din Coran şi fac prozeliţi printr-o elocvenţă uneori jucată.

Publicul-ţintă îl reprezintă tineri cu vârste între 15 şi 25 de ani care ascultă fascinaţi chiar dacă nu înţeleg tot ce spun „predicatorii”, ceea ce face parte din tactica recrutorilor, scrie Spiegel.

Vânătoarea de recruţi

În peisajul  jihadist german nu există ierarhii fixe, ci reţele flexibile care se bazează şi pe motivaţia vânătorilor de recruţi care se simt la rândul lor importanţi şi slujind o cauză mai mare, prin respectul pe care li-l arată prozeliţii lor. Recrutorii folosesc fragmente din predici ale unor imami radicali precum Pierre Vogel şi atrag tineri în discuţii purtate în grupuri mici despre sensul vieţii şi existenţa lui Dumnezeu în localuri underground.  „Strategia noastră a fost totdeauna aceeaşi: am stat la masă, am vorbit despre Dumnezeu, ne-am uitat înprejur să vedem dacă cineva pare interesat şi l-am invitat pe potenţialul nou frate să se alăture grupului nostru. Noi repetam acest joc de a face prozeliţi. O persoană era considerată prinsă atunci când începea să fie interesată de Islam”, explică Djamal.

Bora în schimb este unul dintre copii de imigranţi germani care a fost crescut într-o familie islamică tradiţionalistă, dar care n-a mers decât rar la moschee şi totuşi are o conştiinţă vinovată pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile religioase. Ca urmare el este din categoria „pradă uşoară” pentru jihadişti pentru că are deja credinţa în Allah. Aceştia nu-i forţează la nimic pe tinerii recruţi, ci doar le fac recomadări care încet-încet le schimbă modul de viaţă şi personalitatea. În plus, tinerilor nu li se lasă timp să se gândească, ei sunt sunaţi de „fraţii lor” dimineaţa, după lucru şi noaptea cu „scopul de a le lua viaţa obişnuită şi de a le da una nouă”, după cum explică Djamal. Bora povesteşte cum şi-a lăsat barbă şi a renunţat la expresii tipice tinerilor germani în favoarea unor cuvinte ca Bismillah, în numele lui Allah.