Ce influenţă au imamii turci în Germania?

Plătiţi de Turcia pentru a ghida spiritual diaspora turcească de trei milioane de oameni din Germania, imamii se bucură de o mare influenţă pe care o folosesc pentru a împiedica o integrare completă a germano-turcilor în societate, scrie profesorul de studii islamice Rauf Ceylan în noua sa carte „Predicatorii Islamului”.

Rauf, fiul unor imigranţi kurzi din Anatolia care predă teologie islamică la Universitatea din Osnabruck, susţine că "de imami va depinde dacă tinerii musulmani germani vor sprijini un Islam liberal, conservator sau radical". Chiar dacă numărul extremiştilor este mic iar Germania nu s-a confruntat cu atacuri teroriste precum cele din Madrid sau Londra, Ceylan avertizează asupra esenţei "tradiţional-conservatoare" a imamilor. Aceştia sunt mai ales funcţionari ai statului turc, care sunt repartizaţi de cea mai puternică organizaţie islamică din Germania, DITIB(Uniunea Turco-islamică pentru afaceri religioase) în toată ţara.

Cunoscută ca "braţul lung al Ankarei", organizaţia a fost fondată de autorităţile turce în anii 1980 pentru a evita o emancipare culturală şi religioasă a diasporei turceşti. Mulţi consideră că aceşti conservatori, sunt predispuşi către autoritarism şi devotaţi ţării lor, ba mai mult sunt folosiţi în scopuri politice, scrie Foreign Policy.

„75% dintre imami sunt conservatori care se opun refornelor rapide şi perpetuează un model tradiţional în materie de relaţii între bărbat şi femeie. Eu îi numesc imamii prusacii pentru că îmbrăţişează obedienţa faţă de autoritate, patriotismul, evlavia. Ei trăiesc în enclave, nu prea vorbesc germană”, explică Ceylan într-un interviu pentru Spiegel Online. În opinia sa, aceştia nu înţeleg că rolul imamilor este diferit în Germania  faţă de cel pe care-l au în Turcia.

Legătura cu Turcia

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a respins de mai multe ori asimilarea turcilor de peste hotare ca pe "o crimă împotriva umanităţii" şi a cerut chiar înfiinţarea de licee exclusiv pentru turci în Germania. În opinia sa, turcii de peste hotare trebuie să rămână turci, indiferent de noua lor cetăţenie şi patrie adoptivă. Mai mult, Ankara a creat chiar un Oficiu guvernamental pentru Turcii din străinătate şi-i îndeamnă pe toţi compatrioţii din diasporă să acţioneze în interesul statului de origine.

Iar DITIB a luat în serios misiunea sa de-ai opri pe turcii germani să devină doar "germani". Pe lângă comercializarea de steaguri şi simboluri turceşti, cât şi de produse precum haine şi dulciuri, organizaţia transmite predicile scrise la ministerul religiei din Ankara pentru a fi citite în moscheile germane. Chiar şi unii dintre imami recunosc că acestea nu sunt adaptate realităţilor de la faţa locului pentru că nu tratează subiecte controversate precum căsătoriile forţate sau educaţia, ci se referă la victoriile otomanilor, la viaţa lui Ataturk şi la probleme interne ale societăţii turce. 

În plus, imamii nu-şi pot ajuta "credincioşii" în probleme concrete de interacţiune cu birocraţia de stat deoarece nu stăpânesc bine limba germană şi nu cunosc societatea germană. Pentru că stau doar câte patru ani în Germania, ei nu pot contribui la integrarea Deutschtürken.


Răspunsul german: imami europeni

Ozcan Mutlu, membru al  Partidului Verzilor, acuză autorităţile turce că „perpetuează diferenţele naţionale”. În opinia sa, copii turci şi germani trebuie să înveţe împreună. Şi cancelarul german Angela Merkel a criticat poziţia lui Erdogan şi a subliniat că integrarea nu înseamnă asimilare. Germania nu-şi propune să-i transforme pe turci în germani, ci să-i transforme pe migranţii de odinioară în cetăţeni capabili să participe la viaţa publică, a explicat Merkel.

Autorităţile germane s-au gândit deja la un mijloc de integrare etnică a numeroasei diaspore turceşti şi de diminuare a influenţei politico-religioase a imamilor turci asupra sa: crearea de departamente de teologie islamică în cadrul universităţilor germane, care să „formeze imami moderaţi şi profesori de teologie islamică”.

Aceşti predicatori moderaţi vor avea însă dificultăţi în a găsi o moschee unde să predice după terminarea studiilor, majoritatea acestora fiind controlate de DITIB. Alternativa alegerii moscheilor care s-au despărţit de puternica organizaţie nu este luată în calcul deoarece acestea favorizează mai ales predicatorii fundamentalişti, precum cei din Milli Gorus, o mişcare islamică finanţată din exterior.

Extremiştii sunt în general relativ tineri, simplifică Islamul şi sunt foarte  pricepuţi la mobilizarea oamenilor. Ei au avut mentori carismatici care le-au recomandat anumite cărţi şi i-au pus pe o cale, explică Rauf.   

„Avem peste 900.000 de studenţi musulmani în Germania. Moscheile dau învăţătură islamică. Avem nevoie însă de o solidă educţie religioasă islamică care să ofere oportunitatea unei dezbateri critice. Este vorba despre o teologie separată şi autentică, specifică Germaniei şi Europei”, susţine Rauf, care a iniţiat un program de formare al tinerilor imami în cadrul Universităţii Osnabruck.