Scandalul „trasului cu urechea“ ajunge peste ocean. Spionajul pune în pericol negocierile pentru pactul de liber schimb SUA-UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Războiul Rece s-a încheiat”, le-a transmis americanilor purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, imediat după ce Ministerul de Externe de la Berlin l-a chemat pe ambasadorul SUA să dea explicaţii legate de scandalul de spionaj. Aceasta a fost doar una dintre reacţiile capitalelor europene după ce s-a aflat faptul că americanii au monitorizat telefoanele şi computerele din mai multe clădiri de birouri ale UE.

Germania ar fi fost una dintre principalele ţinte ale acestor operaţiuni, potrivit publicaţiei „Der Spiegel”, care a făcut aceste dezvăluiri în colaborare cu ziarul britanic „The Guardian”, care a publicat primul informaţiile de la Edward Snowden privind programul de spionaj al NSA asupra populaţiei americane. 

„Dacă se va confirma faptul că reprezentanţe diplomatice ale UE şi state europene individuale au fost spionate, atunci vom afirma clar că spionarea prietenilor este inacceptabilă”, a continuat purtătorul de cuvânt al cancelarului german. 

Pactul de liber schimb rămâne în aer

La rândul său, preşedintele francez Francois Hollande a anunţat că „Parisul nu poate accepta un comportament de acest fel”. „Cerem ca aceste activităţi să înceteze imediat. Avem deja suficiente elemente pentru a solicita explicaţii”, a spus liderul de la Palatul Élysée. Totodată, Hollande a anunţat că Uniunea va îngheţa negocierile privind noul tratat de liber schimb cu SUA, care ar fi trebuit să înceapă săptămâna aceasta la Washington. Pactul comercial ar urma să fie cel mai mare din istorie, aducând ambelor blocuri câte 350 de miliarde de dolari anual în Produsul Intern Brut. 

Catherine Ashton, înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, i-a cerut „clarificări cât mai rapide” lui John Kerry, Secretarul de Stat al SUA, însă răspunsul acestuia nu a reuşit să calmeze spiritele de peste Atlantic, ba chiar din contră. Acesta a transmis că strângerea de informaţii despre alte ţări nu este o practică neobişnuită. 

„Fiecare ţară din lume care este implicată în afacerile internaţionale, în securitatea naţională, exercită numeroase activităţi cu scopul de a-şi proteja siguranţa naţională. Ştiu că nu este ceva neobinuit pentru un număr ridicat de ţări", a spus Kerry referindu-se la operaţiunile de colectare de date despre guverne străine. 

Fiecare ţară din lume care este implicată în afacerile internaţionale, în securitatea naţională, exercită numeroase activităţi cu scopul de a-şi proteja siguranţa naţională. Ştiu că (strângerea de informaţii – n.r.) nu este ceva neobinuit pentru un număr ridicat de ţări.  John Kerry, secretarul de Stat al SUA

CITEŞTE MAI MULTE


Ecuadorul neagă că i-ar fi oferit documente de călătorie lui Edward Snowden

Guvernul ecuadorian a dezminţit miercuri că i-ar fi furnizat un paşaport fostului consultant al Agenţiei americane de Securitate Naţională Edward Snowden, căutat de Washington sub acuzaţia de spionaj şi având paşaportul revocat de autorităţile americane.


Urzeala teoriilor în cazul Edward Snowden. „Oare Snowden chiar există?“

Se presupune că Edward Snowden a stat, timp de zile întregi, într-un terminal al aeroportului din Moscova, însă nu există nicio dovadă în acest sens. Absenţa sa dă naştere la noi teorii conspiraţioniste, iar Kremlinul profită de pe urma acestei situaţii, notează „Der Spiegel“.



Ministrul rus de Externe: „Snowden nu a încălcat vreo lege rusă, nu a intrat în Rusia şi poate merge unde doreşte”

Fostul consultant NSA Edward Snowden, care se află în prezent în zona de tranzit a aeroportului din Moscova, nu a încălcat legile ruseşti şi are dreptul să plece din Rusia unde doreşte, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite