Donald Tusk, premierul Poloniei: Evenimentele din Siria fac lumea să realizeze că până și Rusia și aliații săi pot fi învinși
0Cu ocazia prăbușirii dictaturii lui Bashar al-Assad din Siria, Donald Tusk, premierul Poloniei, a subliniat că Rusia și aliații săi pot fi la fel învinși.
„Evenimentele din Siria au făcut lumea să realizeze încă o dată, sau cel puțin ar trebui, că până și cel mai crud regim poate cădea și că Rusia și aliații săi pot fi învinși”, a transmis premierul duminică, pe X.
Europenii nu au întârziat să vină cu reacții în urma insurgenței, fiind și cazul lui Kaja Kallas, noua şefă a diplomaţiei europene care a transmis mesaj similar și salută înlăturarea lui Assad de la guvernare.
„Sfârşitul dictaturii lui (Bashar al-)Assad este o evoluţie pozitivă şi aşteptată de mult timp. Ea arată totodată slăbiciunea susţinătorilor lui Assad, Rusia şi Iranul”, apreciazxă pe X Kaja Kallas.
Președinta CE a transmis că Europa va sprijini Siria să se reconstruiască, după ce a scăpat de „regimul crud” al lui Bashar al-Assad.
„Europa este pregătită să susţină apărarea unităţii naţionale şi reconstrucţia unui stat sirian care să protejeze toate minorităţile”, a scris von der Leyen într-un comunicat postat pe reţeaua socială X.
Adaugă că „dictatura crudă” a lui Assad s-a prăbușit, iar această schimbare oferă oportunități, dar vine și cu riscuri.
„Împreună cu liderii europeni și legionari, ne angajăm să urmărim evoluțiile”, a încheiat președinta CE.
Rebelii sirieni au reușit cu mari eforturi să ocupe Damascul și să-l înlăture pe dictator de la putere, după un regim ce s-a întins pe decenii. Assad împreună cu familia au fugit din Siria, primind azil la Moscova, care i-a sprijinit până acum în conflictul contra rebelilor.
Ambasada Iranului din Siria a fost devastată, anunță duminică televiziunea de stat iraniană. „Necunoscuţi au atacat ambasada iraniană, după cum se poate vedea în imaginile difuzate de diverse canale" străine, a relatat televiziunea de stat iraniană în contextul în care rebelii intraseră cu succes în capitală.
Sprijinul guvernului Siriei din partea Rusiei și Iranului a scăzut în ultima perioadă, în contextul în care gruparea Hezbollah, sprijinită de Iran, a pierdut un număr mare de combatanți în conflictul cu Israrelul.
De partea cealaltă, Rusia este mai preocupată de conflictul cu Ucraina, pe care a invadat-o în februarie 2022.