Decizia summit-ului UE-Turcia a fost amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Discuţii aprinse asupra închiderii rutei balcanice
Discuţii aprinse asupra închiderii rutei balcanice

Summitul UE-Turcia de luni s-a încheiat fără un acord în privinţa crizei imigranţilor, însă liderii europeni şi cei turci au anunţat că s-au înţeles asupra principiilor de bază ale unui plan, şi vor continua negocierile pentru încheierea acordului până la mijlocul lunii martie.

UPDATE Summit-ul UE-Turcia pe tema crizei imigranţilor s-a încheiat fără rezultat, însă cele două părţi au convenit să continue discuţiile pentru atingerea unei soluţii înaintea reuniunii Consiliului European de pe 17-18 martie, relatează BBC.

Liderii europeni şi turci au declarat însă că s-au făcut progrese semnificative către negocierea unui acord, stabilind principiile de bază ale unui plan comun, care necesită mai mult timp pentru stabilirea detaliilor.

Principiile au fost detaliate într-un comunicat de presă emis ulterior de Comisia Europeană şi sunt în număr de şase, precum urmează:

-întoarcerea tuturor migranţilor neregulari care ajung din Turcia spre insulele greceşti din Mediterană;

-relocarea, pentru fiecare cetăţean sirian reprimit de Turcia din insulele greceşti, unui alt sirian aflat deja în Turcia într-un stat membru UE;

-accelerarea procesului de liberalizare a regimului de vize între Turcia şi toate statele membre UE, astfel încât niciun stat membru UE să nu mai ceară vize cetăţenilor turci până în iunie 2016;

-grăbirea procesului de alocare a celor 3 miliarde de euro conveniţi iniţial pentru ca suma să fie virată până la sfârşitul lunii martie, şi hotărârea unei finanţări separate pentru Centrul de Refugiaţi Sirieni;

-pregătirea unei decizii vizând deschiderea de noi capitole în procesul de aderare al Turciei la UE în cel mai scurt timp;

-colaborarea cu Turcia în orice acţiune comună de îmbunătăţire a condiţiilor umanitare din Siria, care ar permite populaţiei locale şi refugiaţilor să locuiască în zone mult mai sigure.

Anterior, un purtător de cuvânt al guvernului maghiar a anunţat că Ungaria şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca acordul.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Summitul UE-Turcia de luni, programat să dureze o jumătate de zi, a fost prelungit, după ce premierul turc Ahmet Davutoglu a oferit “idei noi”, care depăşesc angajamentele iniţiale asumate de Ankara pentru a reduce fluxul de refugiaţi către Europa, a declarat un oficial UE, citat de Reuters.

 “Oferă mai mult şi cer mai mult”, a explicat oficialul într-o pauză în discuţii.

El a adăugat că Davutoglu urma să prezinte noi propuneri, pe care liderii europeni le vor analiza în cursul serii de luni.

Un diplomat UE a declarat că Turcia vrea mai mulţi bani, pe lângă cele trei miliarde de euro promise până acum pentru refugiaţii sirieni de pe teritoriul său, accelerarea imediată a negocierilor de aderare la UE şi ridicarea vizelor pentru turcii care călătoresc în Europa încă din această primăvară.

În schimb, Ankara este dispusă să primească migranţii care nu vin din Siria şi care nu au primit azil în Europa, pe lângă cei opriţi în apele teritoriale turce.

Liderul Consiliului European, Donald Tusk, a precizat că succesul negocierilor de la Summitul UE-Turcia ar putea să însemne închiderea rutei din Balcani, care a fost principalul punct de intrare în Europa a migranţilor. Peste 880.000 de refugiaţi au traversat ruta migratorie din Balcani în 2015, iar acestora li se adugă alţi 128.000 în primele două luni ale acestui an. 

Pe de altă parte, oficiali germani au respins această propunere.

Purtătoarea de cuvânt a cancelarului german Angela Merkel a calificat luni ca fiind "speculaţie" anunţul închiderii rutei de imigraţie prin Balcani într-un proiect de declaraţie finală a summitului extraordinar al Uniunii Europene care a început luni la Bruxelles, scrie AFP.

"Sunt la curent cu aceste informaţii, care speculează asupra închiderii rutei balcanice. Însă vreau să spun că, la ora actuală, este vorba de speculaţii, negocierile, discuţiile sunt în curs de desfăşurare şi trebuie să aşteptăm", a declarat Christiane Wirtz.

Pe de altă parte, premierul ungar, Viktor Orban a declarat că graniţele externe ale Uniunii Europene trebuie închise, iar Ungaria respinge în mod ferm o relocare directă a imigranţilor.

Orban a exclus din discuţie "orice tip de relocare directă" a imigranţilor din Turcia în Europa, afirmând că acest lucru nu trebuie să aibă loc, cu certitudine, în Ungaria. El a adăugat că nu există nicio posibilitate ca Guvernul Ungariei să facă vreo concesie în acest sens.

Premierul Ungariei a mai spus că "legalitatea trebuie restabilită, iar regulile Schengen trebuie respectate în detaliu". Nimeni nu ar trebui să aibă voie să pătrundă pe teritoriul Europei fără autorizaţie şi înregistrare, a declarat acesta.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite