De ce NATO e mai activă în zona Mării Baltice decât în cea a Mării Negre. „Există argumente să afirmăm că sunt mai expuși”
0Flancul estic al NATO devine tot mai important, în contextul complicat cauzat de atacul Rusiei asupra Ucrainei. Chiar și așa, partea de nord a acestui flanc se bucură de o prezență masivă a trupelor aliate comparativ cu sudul flancului, unde se află și România.
Alianța Nord Atlantică și-a crescut din 2022 prezența militară în flancul estic, ca răspuns la politica agresivă a Federației Ruse, care a atacat Ucraina. Scopul este desigur scopul acela de a asigura apărarea colectivă a membrilor săi și de a descuraja orice eventuală încercare a Moscovei sau a unui alt stat de a ataca o țară membră NATO.
Și tot de anul trecut a fost adoptat un nou concept strategic prin care Federația Rusă a fost desemnată„ cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității și stabilității aliaților”.
Rusia, principala amenințare pentru Est
Mai departe, strategii Alianței au decis, tot în 2022, pentru a contracara acțiunile Moscovei, să treacă la o prezență militară mai extinsă pe flancul de est, adică de la grupurile de luptă existente la unități de nivel brigadă. Iar dacă în vechiul concept strategic, din 2010, forța de reacție rapidă a NATO viza doar Marea Baltică, în 2016 s-au luat primele măsuri și pentru regiunea Mării Negre, iar prin noul concept strategic din 2022, flancul estic este privit unitar, iar astfel s-a făcut trecerea către apărarea înaintată.
Chiar și așa, partea de nord a flancului estic este în continuare „răsfățată” și beneficiază de o prezență militară a NATO sporită față de zona de sud a flancului, acolo unde se află România.
„Adevărul” a stat de vorbă cu: Marius Ghincea, expert în securitate la Institutul Universitar European din Florenţa; Alina Achim-Inayeh, analist geopolitic la unul dintre cele mai apreciate think-tank-uri americane de politici publice, German Marshall Fund, unde e director Black Sea Trust, din cadrul GMF; generalul (r) Dan Grecu.
Balticii și polonezii, mai iscusiți negociatori
Marius Ghincea admite că regiunea Mării Negre nu este la fel de atractivă precum cea a Mării Baltice, dintr-un concurs de factori, deși Congresul SUA și NATO au realizat, mai cu seamă după invadarea Ucrainei de către Rusia, importanța geostrategică a zonei.
„Interesul american pentru regiunea Mării Negre a evoluat de-a lungul timpului, în funcție de prioritățile strategice ale SUA. Atunci când, spre exemplu, americanii deschideau baza militară de la Mihail Kogălniceanu, regiunea Mării Negre beneficia de mai multă atenție decât regiunea Mării Baltice. La fel și atunci când se deschidea baza de la Deveselu. Cu toate acestea, în ultimii ani putem vedea un interes mai pronunțat al SUA pentru regiunea Mării Baltice”, subliniază profesorul.
Asta s-a întâmplat însă nu din vina NATO, ci mai degrabă din cauza faptului că România, Bulgaria și Turcia nu reușesc să se înțeleagă în privința unor detalii, mai spune Ghincea.
Opinia sa este împărtășită și de analistul Alina Achim-Inayeh. Ea spune că în timp ce balticii și polonezii lucrează extrem de bine împreună și sunt foarte activi pe toate căile diplomatice, țările din flancul sudic sunt mai dezbinate. Al doilea motiv care este și el real este faptul că Turcia nu este de acord cu o prezență americană sporită în această zonă, iar autoritățile de la Ankara vor ca Marea Neagră să fie un „lac turcesc”, chiar dacă asta implică anumite compromisuri cu Moscova.
„Avem în Marea Neagră o Turcie care se opune constant, încă din 1936, deschiderii Mării Negre. Turcia controlează această mare prin Convenția de la Montreaux și se opune oricărei inițiative în cadrul NATO de a crea o strategie a Mării Negre, de a se aduce forțe suplimentare, de a se discuta cu seriozitate problema securității regiunii. Din aceste două cauze, Marea Neagră nu poate beneficia de aceeași atenție din partea NATO, dar nu din vina alianței”, punctează experta.
Însă doar politica Turciei constituie o problemă în acest sens. Bulgaria, țară care este marcată în ultimii doi ani de o puternică criză politică internă, nu este neapărat cel mai bun partener de discuții, în condițiile în care guvernele s-au succedat în ultimii ani.
Nordul flancului e mai expus unui eventual atac
La rândul său, generalul român în rezervă Dan Grecu, unul dintre cei mai importanţi comandanţi din misiunile externe, sub egida ONU şi NATO, ale forţelor armate româneşti, a vorbit despre flancul estic al alianței. El vine cu o explicație din punct de vedere militar. În opinia sa, NATO a concentrat forțe mai numeroase în nordul flancului pentru că această zonă este mai expusă în cazul unui eventual atac dinspre est.
„Statele baltice au o frontieră comună cu Federaţia Rusă – Estonia şi Letonia direct, iar Lituania prin enclava Kaliningrad, un «cartof fierbinte» situat între Polonia şi Lituania unde Rusia a desfăşurat importante efective militare, avioane de luptă şi armament nuclear. Ori distanţa dintre Belarus, un aliat fervent al Rusiei, şi enclava Kaliningrad, prin coridorul Suwalki aflat la graniţa polono-lituaniană, este de doar 65 km în linie dreaptă, ceea ce face ca acesta să fie considerat unul dintre cele mai sensibile puncte de pe teritoriul Alianţei”, a explicat generalul.
Și relieful din zona respectivă, una de câmpie, o face mult vulnerabilă în cazul unei ofensive inamice. În schimb, zona de sud a flancului e „apărată” inclusiv de formele de relief variate care ar încetini orice atactori și ar da timpul necesar trupelor NATO să intervină.
„Pe de altă parte, relieful favorizează acţiunile ofensive, atât spre Kaliningrad, unde distanţa este mică aşa cum am spus, cât şi spre Polonia unde de la graniţa cu Belarus şi până la graniţa cu Germania există un relief jos, singurele obstacole naturale importante fiind râurile Vistula şi Oder, parţial şi Bugul. Pe cale de consecinţă, există argumente solide să afirmăm că Ţările Baltice şi Polonia sunt cele mai expuse state de pe flancul de est, concentrarea Alianţei asupra regiunii fiind şi logică, şi necesară”, a încheiat generalul.
Se încarcă comentariile...
