Meloterapia în dezvoltarea copilului. Îmbunătățirea abilităților și stimularea limbajului prin muzică
0Instinctiv, de sute de ani, mamele le cântă pruncilor. Prin simpla observare, s-a constatat că muzica are efecte liniştitoare asupra copiilor, dar şi asupra adulţilor. Studiile ulterioare au demonstrat că beneficiile nu se opresc aici.

Terapia prin muzică, sau meloterapia, se încadrează în spectrul terapiilor prin artă, din care mai fac parte terapia prin dans şi mişcare, cromoterapia sau terapia prin desen.
Concret, meloterapia (sau muzicoterapia) este o formă de terapie non verbală, benefică pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice înclusiv la copii. Poate trata tulburările mentale sau afective, ajută în depăşirea unor blocaje și la obținerea unui somn mai bun şi stimulează creativitatea.
Copiii care pot fi ajutați prin meloterapie
Meloterapia poate fi de ajutor atât copiilor cu o dezvoltare corespunzătoare vârstei, cât și copiilor cu elemente din spectrul autist, micuților cu întârzieri în dezvoltare, copiilor care au un limbaj deficitar sau cu probleme emoționale ori dificultăți de integrare în mediul social, explică Laura Cîrnu, terapeut comportamental și meloterapeut, în Revista PSYCHOLOGIES Romania.
Metoda se poate desfășura sub două forme: una activă, ce presupune activități muzicale desfășurate de către copil (instrumental sau vocal) și una receptivă, în care copilul audiază muzică, fără a fi însă complet pasiv, întrucât îi este solicitat un anumit grad de participare.
Alegerea uneia dintre variante se face în funcție de nevoile și particularitățile copilului.
În cazul unui copil nonverbal, meloterapia ar putea stabil noi căi de comunicare, l-ar putea stimula pentru a reproduce mai ușor anumite sunete. În cazul unui copil cu probleme comportamentale, muzica poate ajuta la diminuarea frustrării și creșterea atenției.
Dacă vorbim de un copil desincronizat senzorial, sunetele muzicale pot fi folosite ca elemente specifice în programul de stimulare senzorială.
Ce beneficii are meloterapia
Aceeași melodie poate ajuta la dezvoltarea abilităților motorii în cazul unui copil sau poate tempera comportamentele în exces ale altui copil ori are capacitatea de a potența creșterea stimei de sine în cazul unui alt copil.
Beneficiile meloterapiei sunt multiple: complianța, dezvoltarea creativității, îmbunătățirea abilităților de socializare, creșterea atenției și a stimei de sine, stimularea limbajului, îmbunătățirea memoriei, coordonarea oculo-motorie, îmbunătățirea abilităților coordinative.