Unde în sistemul solar ar putea fi descoperită viaţa extraterestră?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Planeta Roşie a stârnit mereu teorii cu privire la viaţa extraterestră. FOTO NASA
Planeta Roşie a stârnit mereu teorii cu privire la viaţa extraterestră. FOTO NASA

Există viaţă dincolo de norii planetei Pământ? După cele legate de Big Bang, probabil că aceasta este întrebarea cea mai importantă. Pe Marte s-au găsit primele semne că fiinţele vii ar putea să nu fie doar pe Terra.

Ştiinţă&Tehnică“ trece în revistă cele mai importante teorii despre viaţa extraterestră. NASA o caută de câteva decenii bune şi întrebările, teoriile şi aparent dovezile cu privire la ea există de când omul a început să se „joace“ cu raţiunea şi ştiinţa. Dacă viaţa extraterestră ar fi găsită, poate nu chiar sub forma unor omuleţi cu capul mare şi braţe mici, ar fi o descoperire care ar schimba cu siguranţă felul în care ne raportăm la natură.

Ar deveni, probabil, evenimentul definitoriu în ceea ce priveşte dezvoltarea noastră ca specie pe termen mediu şi lung. Articolul de la „Ştiinţă&Tehnică“ porneşte întâi de la Marte, apoi trece dincolo de centura de asteroizi şi ajunge în zona giganţilor gazoşi din sistemul solar. Sateliţii acestor giganţi ascund propriile secrete fascinante pentru oameni.

Despre viaţa pe Marte s-a tot speculat în cărţi, cum ar fi „Războiul lumilor“ a lui H.G. Wells, şi în tot felul de filme science fiction. Omuleţii verzi însă nu s-au dat găsiţi. Pentru a căuta la modul serios viaţa pe Marte, trebuie să mergem acolo şi să investigăm solul marţian în căutare de urme ale vieţii, semnături ale proceselor metabolice sau alte indicii care să poată oferi mai multe detalii despre posibilitatea existenţei vieţii pe Planeta Roşie.

Întreaga poveste a vieţii dincolo de Pământ este disponibilă pe site-ul „Ştiinţă&Tehnică“, împreună cu parcursul pe care cercetarea l-a făcut până acum în descoperirea fie şi a unor probe de ordin molecular.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite