Scriitoarea Irina Binder, despre nepăsarea faţă de semeni: povestea unei vânzătoare batjocorite de doi clienţi

„Câţi nu se poartă neomeneşte cu vânzători, cu ospătari, cu cei care îi servesc, incapabili să le respecte munca şi strădania? Şi noi, ceilalţi, ce facem? Asistăm indiferenţi la aceste abuzuri şi foarte puţini luăm atitudine“, scrie Irina Bider, într-un mesaj emoţionant pe Facebook, denunţând nepăsarea noastră faţă de semenii noştri. Irina Binder este considerată o autoare fenomen, seria sa, „Fluturi“, fiind bestseller.

Irina Binder  a fost numită de mulţi un fenomen. Primele texte ale Irinei Binder au apărut mai întâi în mediul online, pe blogul „Insomnii“, unde se află germenele seriei „Fluturi“, povestea care i-a adus faima şi care avea să devină un bestseller în patru volume. Al patrulea volum urmează să fie publicat. Între timp însă, autoarea a publicat „Străinul de lângă mine“ care se află pe primul loc în topul vânzărilor din 2018.

"Într-o noapte, în care tocmai mă întorsesem în Braşov, am oprit la OMV să fac plinul şi să-mi iau o cafea. La casă se afla o doamnă mai în vârstă decât celelalte angajate pe care le ştiam. Văzând-o, m-am gândit cât de norocoasă eram că mă duceam acasă să dorm, în timp ce ea era nevoită să muncească toată noaptea, să stea în picioare şi în frig (de câte ori se deschideau uşile intra câte un val de răcoare care parcă biciuia). În spatele meu erau un tip şi o tipă care se foiau, comentau şi făceau băşcălie pe seama angajatei care „se mişca în reluare”, aceasta fiind foarte atentă la operaţiunile cu cardul. Ştiţi cum e la OMV, unul vrea să plătească, altul vrea ştampilă pe bon, unuia trebuie să-i faci cafea sau să-i aduci sandwich şi trebuie să laşi oamenii să aştepte la rând… iar mulţi sunt nerăbdători, pufăie, vociferează şi-şi exprimă nemulţumirile chiar şi cu agresivitate verbală. Văzând neliniştea acelui cuplu, le-am spus că-i las în faţa mea dacă se grăbesc, că eu am răbdare. Ei nu se grăbeau nicăieri, ci doar aveau chef să o critice pe biata femeie care se străduia să-şi facă treaba. Şi au început să o insulte, să-i spună să se pensioneze, să-i sugereze să-şi schimbe ochelarii… Dobitocul acela sinistru a făcut tot felul de afirmaţii misogine şi denigratoare la adresa femeilor în etate, iar duduia de lângă el nu numai că nu-l oprea, ci îi susţinea comportamentul de mitocan. Angajata s-a pierdut, se vedea că era stresată şi că nu ştia cum să îşi facă treaba mai repede. Simţeam şi eu toată presiunea aceea pe care o simţea ea. Şi nu am tăcut, aşa cum nu tac niciodată. M-am luat de dobitoc şi de femeia de lângă el. S-a lăsat cu ceartă, dar un domn m-a susţinut… Am încurajat-o pe acea angajată, dar îmi amintesc că nu îndrăznea să ridice privirea…
 

De atunci, de câte ori o vedeam, o întrebam ce mai face şi schimbam câteva vorbe, conştientă că i-ar prinde bine şi o atitudine prietenoasă pe lângă atâtea ifose şi apucături lipsite de bun simţ. Astă seară am fost la OMV şi am povestit puţin cu fetele de acolo. Era linişte, nu erau agitate ca de obicei. Şi am întrebat de colega lor, de “doamna aceea mai în vârstă”, mirată că nu am văzut-o de mult timp… - Aaa, doamna Rodica? A murit. Era bolnavă, săraca.

M-am întristat foarte tare. Mi-am amintit de acel tip care a tratat-o neomeneşte pe biata femeie, tocmai într-o perioadă în care ea era suferindă şi încerca doar să îşi câştige pâinea. El se grăbea, deşi cu siguranţă i-a mai rămas timp, dar i-a tulburat puţinul ei timp… cu răutatea lui. Mi-am amintit-o timidă, apăsată, slabă, cu atitudinea unei femei care îşi dorea să fie invizibilă...
Câţi nu fac la fel ca acel mitocan? Câţi nu se poartă neomeneşte cu vânzători, cu ospătari, cu cei care îi servesc, incapabili să le respecte munca şi strădania? Şi noi, ceilalţi, ce facem? Asistăm indiferenţi la aceste abuzuri… şi foarte puţini luăm atitudine.
Suntem ceea ce lăsăm în urma noastră, ceea ce lăsăm în fiecare suflet. Păcat că unii nu înţeleg cât de tare pot răni cu egoismul şi cu răutatea lor, păcat că nu se gândesc că fiecare om are durerile lui, că unii stau în picioare în faţa noastră şi ne întâmpină zâmbitori, dar sufletele lor abia se târăsc…
Cine ştie? Poate că nu am scris degeaba povestea aceasta. Poate măcar un om o va citi şi atunci când va avea tendinţa să-şi arate nerăbdarea şi intoleranţa faţă de cineva, să-şi facă dreptate altfel decât cu indulgenţă şi iubire, îşi va aminti de această istorioară şi va reuşi să fie puţin mai bun", scrie Irina Binder, pe pagina sa de Facebook.