Video Povestea lui Voicu, tatăl lui Ioan de Hunedoara. Cine era românul care a câștigat admirația regelui Ungariei
0În 18 octombrie se împlinesc 615 ani de prima atestare documentară a Huniazilor, familia faimoasă în Europa datorită lui Ioan de Hunedoara și a fiului său regelui Matia Corvin. Voicu, tatăl cavalerului Ioan de Hunedoara a fost și el un personaj remarcat pentru meritele sale militare.
Omul cu care a început istoria faimoasei familii a Corvinilor, în primii ani ai secolului al XV-lea, a fost tatăl lui Ioan de Hunedoara, un român răsplătit „regește” pentru vitejia sa.
Unii istorici au arătat că Voicu provenea din zona Munteniei, din satul Corbi sau din Corbii Argeșului și ar fi găsit refugiu, peste munți, în părțile Hunedoarei din Transilvania - ținut locuit și atunci de o populație majoritar românească.
Pentru serviciile militare aduse regelui Sigismund și datorită actelor sale de vitejie, familia sa a primit în dar domeniul Hunedoarei, care în jurul anului 1409, cuprindea o actualul Castel al Corvinilor - atunci doar o fortăreață (video) și împrejurimile sale.
Alți istorici au susținut că, prin relațiile vechi pe care Voicu părea să le aibă cu cnezii locali, el putea fi un om de-al locului, ai cărui strămoși trăiau de mai multe generații în ținuturile Hunedoarei și Hațegului.
Ziua în care Huniazii au intrat în istorie
Din 18 octombrie 1409 datează documentul prin care regele Sigismund de Luxemburg a dăruit fosta posesiune regală numită Hvnyadvar (lat. possessionem nostram regalem Hwnyadwar) familiei Huniazilor. Actul regal are următorul conținut:
„Noi Sigismund, din mila lui Dumnezeu rege al Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., marchiz de Brandenburg, vicar general al Sfântului Imperiu Roman şi guvernator al regatului Boemiei, dăm de ştire prin cele prezente tuturor celor cărora se cuvine, că noi, având în vedere fidelitatea şi serviciile fidele merituoase ale cavalerului nostru de curte Voicu, fiul lui Şerb, pe care le-a arătat şi demonstrat majestăţii noastre în locuri şi vremuri potrivite, dorind să stimulăm serviciile sale fidele, şi simţind gustul dulce al remunerării regale să servească şi mai fervent, posesiunea noastră regală numită Hunedoara, situată în comitatul Alba în părţile noastre transilvănene”, arăta documentul.
Posesiunea regală a fost donată împreună cu toate utilităţile sale, veniturile şi bunurile sale, cu terenurile arabile cultivate şi necultivate, cu pajişti, păşuni, păduri, crânguri, ape, heleşteie şi ape curgătoare şi, în general cu toate utilităţile ce aparţin de ea, între limitele sale adevărate şi vechi.
„Împreună cu acordul consiliului prelaţilor şi baronilor, sub titlu de donaţie nouă şi cu toate drepturile ce ţin de noi, amintitului cavaler Voicu şi, prin persoana sa, fraţilor săi Magas şi Radol, respectiv lui Radol, fratelui dinspre tată, şi totodată fiului său Ioan şi tuturor moştenitorilor şi succesorilor săi dăm, donăm şi hărăzim pentru totdeauna şi irevocabil să le ţină şi să le stăpânească fără să lezeze drepturilor altora prin cuprinsul scrisorii de faţă, care după ce va fi readusă, o vom întocmi sub formă de privilegiu. Dat în Visegrad, în ziua serbării Sfântului evanghelist Luca, în anul Domnului 1409”, arăta textul daniei.
Ioan de Hunedoara, cel supranumit de papalitate „Atletul lui Hristos” pentru izbânzile sale anti-otomane, care au ținut departe de centrul Europei armatele sultanilor, și fiul său, Matia Corvin, rege al Ungariei timp de 32 de ani, până la moartea sa, au rămas în istoria Europei medievale.
Însă despre tatăl lui Ioan de Hunedoara, primul dintre Huniazi menționat în cronici, s-au păstrat mai puține informații.
Românul care a trecut munții în Transilvania
Mai mulți istorici români au arătat, de-a lungul timpului, că Voicu Corvin, tatăl lui Ioan de Hunedoara provenea dintr-o familie de boieri munteni, refugiată în Transilvania la sfârșitul secolului al XIV-lea, în anii în care regiunea din sudul Carpaților era atacată de otomani.
„Această teorie este plauzibilă, prin faptul că în împrejurările în care a trecut Ţara Românească la sfârşitul secolului al XIV-lea, când pământul ei a fost pârjolit de oşti turceşti şi ungureşti, unii boieri mai mici s-au strămutat în Transilvania, mai ferită de năvălirile otomane”, explica istoricul Dan Mihail, în lucrarea „Iancu de Hunedoara, un stegar al luptei anti-otomane”.
În ultimii ani ai secolului al XIV-lea, Țara Românească trecuse prin perioadele tulburătoare ale războiului, iar în acea vreme mai multe familii din Muntenia au preferat să treacă munții, în locuri mai ferite de atacurile otomane, arăta și istoricul Camil Mureșan.
„Una din versiunile furnizate de izvoare arată că printre micii boieri care au avut de suferit de pe urma acestor lupte și au emigrat în Transilvania, s-ar fi găsit și doi frați, dintre care unul purta numele Șerbu (n.r. bunicul lui Ioan de Hunedoara) și se distinsese prin merite militare, împreună cu fii săi Voicu, Mogoș și Radu. Celălalt frate, pe care nu îl cunoaștem, avea de asemenea un fiu pe care îl chema Radu. Faima de buni ostași ai membrilor acestei familii ar fi atras atenția regelui Sigismund asupra lor, înlesnindu-le așezarea în Transilvania și luându-i în serviciul său”, scria Camil Mureșan.
Voicu, cneazul din Țara Hațegului
O altă ipoteză prezentată de cercetători arăta că Voicu provenea dintr-o familie de cnezi locali, din Țara Hațegului, loc de unde provenea și mama acestuia, Elisbeta Morzsinai (Morzsina / Margina / Murşina).
„Venirea familiei acesteia din Țara Românească în Transilvania este un fapt pe care îl afirmă unele cronici, dar în realitate nu avem siguranța că lucrurile s-au petrecut chiar astfel. Știm în mod sigur că Voicu și fratele său erau de origine română și astfel s-a socotit că ei trebuiau să fi venit neapărat din sudul Carpaților. Ei puteau fi, tot atât de bine, și români din Hunedoara, ținut în care populația românească își păstrase multă vreme o organizare locală autonomă, respectată de rege și de comiții sau castelanii săi”, adăuga istoricul Camil Mureșan, în volumul „Iancu de Hunedoara”.
Voicu era român și ar fi provenit dintr-un sat numit Corbi, aflat în Muntenia, pe valea Argeșului, susțineau alți istorici.
„Născut în satul românesc Corbi, dintr-un tată român și o mamă transilvană, la botez a primit numele Ioan sau Iancu, iar al doilea nume Voicu. Când tatăl său s-a mutat pe moșia familiei mamei sale în Hunedoara, a adoptat numele de Hunyadi în 1409, în onoarea castelului Huniazilor pe care l-a primit în dar de regele Sigismund. Fiul său Ioan (Iancu, Janos, Joannes), cunoscut după numele întreg Ioan Corvin de Hunedoara, s-a dovedita fi un lider militar înnăscut, în ciuda faptului că nu știa să scrie sau să citească - un indiciu al faptului că nu provenea din nobilimea ungară, limba sa fiind română. În numeroase bătălii a comandat trupe românești, iar în Bătălia de la Varna, trupele valahe i-au salvat viața în timpul retragerii sale disperate”, scrie istoricul Ion Grumeză, în volumul „Rădăcinile balcanizării, Europa de Est în anii 500 - 1500” (The Roots of Balkanization, Eastern Europe C.E. 500-1500, apărută în 2010).
Răsplătit pentru vitejia sa
Voicu s-a aflat la începutul secolului al XV-lea în slujba regelui Ungariei și totodată își luase o soție provenită din mica nobilime din zona Hunedoarei, așadar trăia în sudul regiunii istorice a Transilvaniei.
În acei ani, Voicu s-a distins în mod deosebit în calitatea sa de „oștean al curții regelui”. A luptat probabil în armata ce apăra sudul Ungariei și al Transilvaniei și s-a bucurat de aprecierea generalului de origine florentină Filipo Scolari - cunoscut în Ungaria sub numele de Pippo de Ozora sau Pippo Spano, cel care conducea apărarea acestor ținuturi, scria Camil Mureșan.
După înnobilarea în 1409 a familiei Huniazilor, datorată serviciilor militare aduse regatului, Huniazii au primit blazonul înfățișând un corb cu aripile ușor desfăcute, purtând un inel în cioc. Emblema a dat naștere mai multor interpretări - una dintre ele fiind cea că pasărea amintea de satul natal al familiei Huniazilor.
Legenda Corvinilor
Blazonul amintește, în prezent, de legenda Corvinilor, care îl prezenta pe Ioan drept fiu nelegitim al regelui Sigismund, al cărui tată țintise cu arcul corbul care furase inelul regal.
Legenda Corvinilor, relatată de cărturarii acelor vremuri şi înfăţişată în frescele de secol XV din Castelul Corvinilor, spune că Elisabeta ar fi fost din zona Hunedoarei, din fostul sat Cinciș, din apropiere, ajuns în anii ’60 sub apele lacului de acumulare Cinciș – Cerna. Legenda îi atribuie o origine regală lui Ioan de Hunedoara, omițând-ul din poveste pe tatăl său, Voicu.
„Legenda spune că regele Sigismund de Luxemburg, în trecere prin Transilvania, s-ar fi îndrăgostit de o româncă din părţile Hunedoarei, pe care, la despărţire, a dăruit-o cu un inel, ca semn de recunoaştere pentru copilul cel avea să se nască din dragostea lor şi pe care mama trebuia să-l trimită, când va fi mare, la curtea regală. Astfel se putu prezenta tânărul loan, mai târziu, la curtea regală, unde fu recunoscut mulţumită inelului, luat sub protecţia regelui şi dăruit cu moşii întinse”, scria istoricul Camil Mureşan.
O altă legendă despre Huniazi arăta că aceștia ar fi fost urmașii unei familii romane Corvina, însă această istorisire medievală nu a avut popularitatea așteptată de autorul ei, cronicarul Antonius Bonfinius, de la curtea regelui Matia.
Istoricul Ion Grumeză arăta că Ioan de Hunedoara devenise guvernator al Transilvaniei în 1441 și datorită faptului că prima sa limbă vorbită era româna, într-o regiune unde majoritatea populației era de origine românească. Casa Corvinilor ar fi fost numită, adăuga acesta, după locul natal al familiei, satul Corbi, iar regele Matia Corvin, născut la Cluj- Napoca, a adoptat și el acest nume. Potrivit istoricilor, Voicu ar fi murit înainte de anul 1419.
Până la mijlocul secolului al XV-lea, domeniul Hunedoarei primit în dar de familia sa, a fost extins familia sa peste mai multe sate din împrejurimile așezării, iar vechea cetate a Hunedoarei a fost transformată de fiul său Ioan de Huneoara într-un castel impozant.
Se încarcă comentariile...
