Descoperirile uimitoare în domeniul medicinei din ultimii 10 ani. Cum a ajuns tehnologia să schimbe viitorul

0
Publicat:

Tehnologia avansează într-un ritm alert, ajungându-se la rezultate uimitoare. Inclusiv în medicină. În ultimii 10 ani au fost realizate proiecte demne de filmele SF, dar care sunt cât se poate de reale. În plus Inteligența Artificială începe să devină noul trend în medicină.

Exoschelet pentru personale paralizate FOTO cbsnews.com
Exoschelet pentru personale paralizate FOTO cbsnews.com

În ultima decadă au avut loc progrese medicale incredibile. Propriu-zis este o schimbare atât de profundă încât practicile medicale se vor schimba pentru totdeauna.

Deocamdată în țările avansate din punct de vedere tehnologic. De la noi descoperiri în domeniul geneticii și până la noi dispozitive medicale, multe aspecte par desprinse din filmele science-fiction dar sunt cât se poate de reale și, unele, sunt aplicate în practica curentă.

O șansă la viață mai bună cu ajutorul tehnologiei

Traumatismele grave și ireversibile la nivelul coloanei vertebrale schimbă radical viața celor afectați. Pe scurt, sunt condamnați la o viață în scaune cu rotile sau, mai grav, într-un pat, pentru restul vieții.

Descoperirile tehnologice din ultimul deceniu, în domeniul medicinei, oferă însă o șansă nesperată, acestor oameni, la o viață mai bună, cât mai aproape de normal. Este vorba despre un dispozitiv care prin conexiune la nivel cerebral poate să-i ajute pe paraplegici să se miște, să poată merge și chiar urca scări.

Practic, este un exoschelet performant care citește intențiile persoanei și execută mișcările. Dispozitivul realizat de o compania Argo a primit avizul FDA( Food and Drug Administration), în 2011, pentru a putea fi folosit. A fost testat și este deja folosit de mai multe persoane țintuite anterior la pat, din cauza leziunilor grave la coloană.

În 2019, primul om paralizat a putut merge cu ajutorul unui exoschelet care citește activitatea cerebrală și o transformă în mișcare. 

Chirurgie robotică revoluționară

În topul progreselor medicale bazate pe tehnologie se află și noua generație de roboți utilizați în intervenții chirurgicale. Aceștia sunt folosiți pentru a reduce impactul intervenției chirurgicale asupra pacientului, de la precizie și până la semne de cicatrizare minime după intervenție. În plus, timpul de recuperare, după chirurgia cu ajutorul roboților este mult mai mic.

„Eu și sora mea mai mică am făcut același tip de operație dar la o distanță de 20 de ani. Eu am făcut operația prima și timp de o lună am fost scoasă din circuit, cu analgezice pentru două săptămâni. Ea în schimb, s-a întors la muncă în câteva zile și fără analgezice”, mărturisește medicul Sandra Moss, specializat pe istoria medicinei, despre beneficiile intervenției chirurgicale robotizate minim invazive.

Mici brațe de metal, controlate computerizat pătrund în corp prin incizii minuscule și rezolvă numeroase probleme de sănătate, ce necesită intervenții chirurgicale.  Medtech Zone a lansat, destul de recent, un sistem chirurgical robotic numit SSI MANTRA( Multi-Arm Novel Tele Robotic Assistance) care poate asista în toate ramurile medicale, inclusiv la operațiile dificile pe coloană. 

În plus, Inteligența Artificială câștigă tot mai multe teren în medicină, de la simulatoare VR pentru ”antrenamentul” medicilor pentru intervenții chirurgicale și până la dispozitive medicale și stimulatoare performante. 

Genele umane devin o carte deschisă

Până acum 20 de ani, o bună parte a genelor umane erau necunoscute specialiștilor, fără vreo șansă pentru prevenirea sau controlul bolilor genetice sau a predispozițiilor genetice pentru afecțiuni cardio-vasculare, diabet sau anumite tipuri de cancer, de exemplu.

În anul 2000 cercetătorii de la Institutul Human Genome Project au reușit ceva incredibil. Practic au „cartografiat” genele umane. Pentru prima dată a putut fi citit setul complet de informații genetice umane. Și totul după o muncă de 15 ani și sume uriașe cheltuite pentru cercetare.

Această descoperire este considerată revoluționară pentru că oferă șansa elaborării de noi tratamente și intervenții genetice pentru a preveni apariția unor boli.

„Eu cred că un mare viitor va avea medicina preventivă. Înțelegând cauzele genetice și legăturile cu anumite boli ne puteam concentra atenția pe prevenirea unor boli”, spune doctorul Craig Venter, implicat în cercetările de ”cartografiere genetică” pentru medpagetoday.com. 

Pe baza cunoașterii complete a genelor și a rolului lor în organism, medicii au dezvoltat o serie de teste genetice care pot identifica, de exemplu, predispoziția pentru cancerul de prostată. În paralel apar medicamente care să reducă acest risc, deja cunoscut.

Mai mult decât atât specialiștii pot interveni acum în ADN-ul oricărei creaturi vii. Compania Intellia, de exemplu, a dezvoltat o unealtă biologică care poate „edita” genele responsabile de declanșarea sau transmiterea unor boli.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite