Când va fi externat Mihai Leu. Marele campion rămâne sub supraveghere medicală în București

0
0
Publicat:

Mihai Leu, fost campion la box și raliuri, va fi externat miercuri, 14 mai, de la Institutul Clinic Fundeni, unde este internat de la finalul lunii aprilie din cauza unor complicații medicale. Anunțul a fost făcut de prof. dr. Irinel Popescu, șeful Centrului de Boli Digestive și Transplant Hepatic.

Mihai Leu se luptă de 11 ani cu boala. FOTO: arhivă
Mihai Leu se luptă de 11 ani cu boala. FOTO: arhivă

Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, luptă de peste un deceniu cu o boală grea, cancerul colorectal. Conform profesorului Popescu, în ultima perioadă, sportivul a suferit complicații abdominale recurente, fără legătură directă cu boala de bază, dar care au necesitat mai multe internări și intervenții chirurgicale, unele în regim de urgență majoră.

„A reuşit să depăşească cu bine momentele astea şi noi, aşa cum am fost în toţi cei 11 ani, suntem foarte aproape de el şi ţine legătura permanent cu noi. Sperăm să putem controla cât mai mult timp acest lucru. Deocamdată urmează să rămână în Bucureşti”, a declarat Irinel Popescu într-o intervenție la Medika TV, citat de News.ro.

Medicul a precizat că Mihai Leu a fost transportat de trei ori în acest an cu elicopterul SMURD de la Hunedoara la București. Din cauza riscurilor asociate, s-a recomandat ca fostul sportiv să își găsească o soluție de ședere temporară în Capitală.

„A fost adus de urgenţă cu elicopterul de trei ori de la Hunedoara în cursul acestui an... I-am înţeles pe colegii de la SMURD care cumva puneau la îndoială necesitatea unui transport de urgenţă cu elicopterul şi a treia oară, şi după ce i-am explicat a înţeles foarte bine situaţia, dar mă gândesc că n-aş mai lua aceste riscuri pentru viitorul apropiat şi l-am rugat să găsească o modalitate”, a mai spus Popescu.

Profesorul a subliniat că afecțiunea cu care se confruntă Mihai Leu, cancerul colorectal, este una dintre cele mai frecvente boli oncologice, dar poate fi prevenită prin screening și diagnostic precoce.

Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon în 2014, an în care a fost spitalizat timp de două luni și operat tot de două ori. De atunci, a trecut prin mai multe episoade complicate, cele mai recente fiind în mai 2024 și decembrie 2024.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite