Când extremismul a ucis un sat întreg. Povestea cutremurătoare a uneia dintre cele mai mari atrocități din istoria Europei
0Una dintre cele mai atroce crime din istoria Europei a avut loc acum 81 de ani, în Franța. Peste 640 de persoane, femei, bărbați și copii au fost masacrați fără nicio vină, împușcați sau arși de vii. Localitatea în care au avut loc atrocitățile a rămas o dovadă vie a cruzimii totalitarismului.
În dimineața zilei de 10 iunie 1944, locuitorii din Oradour sur Glane, un sat din departamentul Haute Vienne, în centrul Franței, își duceau viața cât se poate de normal. Deși țara lor era ocupată de Germania Nazistă, sătenii din Oradour sur Glane erau feriți de zona de război și, în plus, nici nu prea văzuseră patrule sau trupe germane perindându-se prin zonă. Atrocitățile marelui război îi ocoliseră pe acești oameni pașnici și gospodari. Până în aceea zi fatidică când dintr-un sat liniștit de provincie Oradour sur Glane avea să devină o localitate martir, care va aminti generațiilor întregi de cruzimea și absurditatea totalitarismului. A fost una dintre cele mai abominabile și nejustificate masacre din istoria Europei.
O dimineață liniștită transformată în coșmar
În anul 1944, Franța se afla sub ocupație germană de patru ani. Naziștii și-au impus politica și ideologia rasială vânând pe toți care care nu corespundeau regimului. Aveau însă bătăi mari de cap cu Rezistența. Partizanii francezi, ori de câte ori aveau ocazia, sabotau, ucideau și încercau prin toate mijloacele să le pună nemților bețe în roate. Erau însă și zone din Franța unde ocupația germană nu era atât de apăsătoare. Ba chiar mulți localnici nici nu prea văzuseră nemți la față. Era vorba despre ținuturile rurale precum Oradour sur Glane. La patru zile după debarcarea Aliaților în Normandia, în sătucul din centrul Franței, ecourile luptelor încă nu se făceau auzite.
Oamenii se ocupau cu grădinăritul, magazinele și-au deschis oblanele ca în fiecare zi, copiii mergeau la școală. Ba chiar o fetiță se pregătea să-și sărbătorească ziua de naștere alături de colegi. Pașnica viață rurală din departamentul Haute Vienne. La un moment dat, pe la orele 14.00, când oamenii luau masa, fie în case, fie pe la bufeturile din sat, s-a auzit un huruit ciudat. Cei care mâncau la hanul din sudul satului au văzut o coloană de blindate germane venind dinspre Limoges. Peste 200 de soldați au trecut podul peste râul Glane și au început să asigure perimetrul. O parte dintre ei au început să inspecteze magazinele de-a lungul străzii principale. Oamenii priveau curioși și nu știau ce să creadă. Unii au început să se teamă că le vor rechiziționatele bunurile.
Mulți nu mai văzuseră un soldat german de patru ani, din momentul în care coloanele de blindate trecuseră pentru a cuceri restul Franței, în 1940. Robert Hebras, care lucra în Limoges și vedea des patrule germane, i-a asigurat că, cel mai probabil, este un control de rutină provocat poate de niște acțiuni de sabotaj ale Rezistenței franceze. În scurt timp, oamenii au început să aibă serioase dubii. Soldații germani înarmați până-n dinți și arțăgoși le-au ordonat să meargă în piața din centrul satului. Fie că erau sau nu originari din Oradour, toată lumea a fost dusă în piața principală, cunoscută sub numele de Champ de Foire. Școlile au fost golite, iar copiii au fost rugați să meargă în rânduri conduși de profesorii lor. Oamenii nici nu bănuiau ce-i așteaptă, așa că s-au supus. Nici nu s-au gândit să se ascundă. Nici nu aveau de ce. Nu au făcut rău nimănui.
În mai puțin de o oră a început coșmarul. Nu le-a cerut nimeni să se legitimeze. În schimb comandantul german, prin intermediul unui translator, le-a comunicat că el caută arme ascunse în sat. Le-a cerut celor care ascundeau armele să facă un pas în față. Evident, nimeni nu a ieșit. La Oradour nu erau arme și niciun un sătean nu făcea partea și nici nu avea legături cu Rezistența. Mai apoi, comandantul german a cerut primarului din Oradour sur Glane, Paul Desourteaux, să aleagă pe sătenii care ar fi ascuns arme. Paul Desorteaux a refuzat și s-a oferit voluntar, el și fiul său, să devină ostatici până când nemții vor verifica casele.
„Am simțit gloanțele care m-au doborât”
Nu au contat nici explicațiile, nici faptul evident că oamenii erau total nevinovați și că nu aveau nicio legătură cu Rezistența sau războiul în sine. La un semnal al comandantului SS, soldații germani i-au împărțit pe bărbați în șase grupuri. Au fost duși cu forța în hambare, garaje, barăci, din jurul pieței centrale. Marcel Darthout, un tânăr din sat, a fost băgat în hambarul Laudy alături de alți 62 de bărbați. În timp ce oamenii vorbeau speriați și nedumeriți de ceea ce se întâmpla, un soldat SS monta o mitalieră pe afet. Alți doi stăteau și păzeau poarta hambarului.
De afară s-a dat un semnal scurt. Mitraliera a început să răpăie ucigând în câteva zeci de secunde toți bărbații din hambar. Marcel, deși împușcat, a reușit să supraviețuiască. A fost noroc chior. A căzut primul iar peste el celelalte trupuri ascunzându-l de naziști. „Am simțit gloanțele, care m-au doborât. M-am aruncat... toată lumea era peste mine. Și încă trăgeau. Și se auzeau strigăte. Și plânsete. Aveam un prieten care stătea întins peste mine și care gemea. Și apoi s-a terminat. Nu s-au mai tras focuri de armă. Și au venit la noi, călcându-ne în picioare. Și cu o pușcă ne-au terminat. L-au terminat pe prietenul care era peste mine. Am simțit când a murit”, mărturisea ulterior Marcel Darthout.
Același scenariu s-a repetat în toate hambarele, garajele, barăcile. Bărbații au fost uciși fără milă și fără nicio explicație. Nemții le-au acoperit apoi cadavrele cu paie, surcele și fosfor și au dat foc clădirilor.
Femei și copii arși de vii
Atrocitățile nu s-au oprit aici. Femeile și copiii au avut parte de o soartă și mai crudă. Au fost duși în biserica veche a satului. După ce au fost băgați înăuntru, soldații SS au baricadat ușile. Înăuntru se aflau 450 de femei și copii. Unii dintre acești copii nici nu împliniseră vârsta de un an.
„În timp ce germanii îi ucideau pe bărbații din Oradour, femeile fuseseră încuiate în biserică. În jurul orei cinci, doi soldați au intrat și au așezat o ladă mare pe altar. S-au retras, scoțând un fitil lung, pe care l-au aprins înainte de a închide ușa. Câteva momente mai târziu, lada a explodat, eliberând nori de fum sufocant și aruncând în aer o parte a ferestrelor bisericii. În haosul care a urmat, soldații au deschis ușa și au împușcat grupul”, scria Sarah Farmer pentru New York Times.
Cu o cruzime ieșită din comun, soldații împușcau pe oricine mai mișca. Au turnat materiale inflamabile peste cadavre și le-au dat foc. O singură femeie a scăpat, Marguerite Rouffanche de patruzeci și șapte de ani. Deși a fost atinsă de cinci cartușe, a reușit să se târască până în spatele altarului. De acolo a ieșit pe un geam spart. A căzut de la trei metri și a rămas zbătându-se între viață și moarte, timp de 48 de ore, într-o cultură de mazăre.
A fost în cele din urmă găsită de cei veniți din Limoges, după plecarea trupele naziste. În dimineața zilei de 11 iunie, tot ce a mai rămas din Oradour era o mare sinistră de ruine fumegânde. În jur de 642 de oameni nevinovați au fost masacrați fără nicio explicație. Trupurile lor au fost arse încât o mare parte nici nu au putut fi identificați. Din locuitorii satului Oradour au mai rămas doar 80 de oameni. Erau plecați, în aceea zi, cu treburi prin alte localități.
Criminalii abrutizați de pe frontul de Est
Trupele SS responsabile de acest masacru au fost identificate. Era vorba despre cea de-a 3-a Companie a Batalionului 1, Regimentul Der Führer, parte a Diviziei SS Panzer Das Reich. Cel care conducea acest grup de măcelari era SS-Sturmbannführer Adolf Diekmann un nazist îndoctrinat, prieten al lui Heinrich Himmler.
Divizia Das Reich a sosit în Franța ca unitate de rezervă, în ianuarie 1944, după ce a petrecut doi ani pe Frontul de Est. Acolo au dat lupte grele și erau responsabili pentru înăbușirea rezistenței partizanilor sovietici. Das Reich se afla sub comanda SS-Obergruppenführer Heinz Bernhard Lammerding. Pe frontul de Est, Heinz Bernhard Lammerding a ordonat represalii împotriva populației pentru presupusa colaborare cu partizanii. Represaliile au însemnat, de fapt, uciderea a zeci de mii de civili, dar și incendierea a numeroase sate.
Asta înseamna că Das Reich avea deja o reputație sinistră. Divizia lui Lammerding și în special regimentul Der Führer au primit misiunea clară de a înăbuși guerillele franceze care luptau împotriva naziștilor, dar și de a intimida populația. O explicație pentru acest masacru total nejustificat a fost răzbunarea naziștilor pentru uciderea de către Rezistența Franceză a SS-Sturmbannführer-ului Helmut Kämpfe, un nazist decorat. Majoritatea celor implicați în masacru nu au fost niciodată judecați. O parte a murit în bătăliile din Franța contra trupelor Aliate. Inclusiv Adolf Diekmann, comandantul lor. După război, autoritățile germane au refuzat să-l extrădeze pe SS-Obergruppenführer în Franța deși acesta fusese condamnat la moarte de tribunalul din Bordeaux în 1953. Lammerding fusese judecat pentru crime de război în Germania. Conform Constituției de la Bonn, el nu putea fi extrădat. Lammerding a murit în Germania de Vest în 1971.
Un sat memorial
În anul 1946, președintele francez Charles de Gaulle a declarat că ruinele de la Oradour sur Glane vor fi conservate. Adică locul va rămâna așa cum l-au lăsat naziștii pe 11 iunie 1944, ca un memorial național. Printre ruine a fost construit un mic centru comemorativ și o expoziție cu obiectele rămase purtând urmele cartușelor germane. O aducerea aminte tristă și cutremurătoare a cruzimii și absurdului totalitarismului. Astăzi, satul în ruină este întreținut de Ministerul Culturii din Franța și primește 300.000 de vizitatori pe an. Oradour a fost reconstruit la ceva distanță de ruinele vechiului sat.
Se încarcă comentariile...
