Şase scriitori români scriu primul lor roman după model Twitter, în 140 de caractere

Romanul viitorului se va scrie pe Twitter  FOTO: communityelf.com

Simona Popescu, Ana Maria Sandu, Cezar Paul-Bădescu, T.O. Bobe, Eugen Istodor şi Dan Lungu şi-au imaginat pentru „Weekend Adevărul" un roman după model Twitter. Scriitorii vorbesc şi despre cum va arăta romanul viitorului.

Între 28 noiembrie şi 2 decembrie, pe platforma de socializare Twitter va avea loc Festivalul Twitter al Ficţiunii. „Twitter este un spaţiu unde se împarte conţinut. Deseori, în mesajele de pe Twitter, este vorba despre actualitatea din sport, politică sau muzică. Twitter este astfel şi locul ideal pentru a spune poveşti. Când debordezi de imaginaţie, 140 de caractere sunt deja prea multe", au scris reprezentanţii Twitter Franţa, pe blogul lor.  La începutul lunii octombrie, site-ul „The Guardian" propunea cititorilor săi 21 de romane de 140 de caractere, scrise de autori precum James Meek şi Helen Fielding, cunoscută pentru seria „Bridget Jones".

Ana Maria Sandu: 

Corpul e singurul meu animal de companie. Îl îngrijesc, îl hrănesc, dar încă n-am ajuns să-i vorbesc. O prietenă din Canada mi-a zis de curând că ea poate.

Romanul viitorului va face exact acelaşi lucru pe care îl face literatura adevărată de atât de mult timp: va aduce la suprafaţă lucruri din vieţile fiecăruia dintre noi. Ne va spune poveşti despre noi. Inconfortabile, crude, uneori. Pasionale şi fără plasă de siguranţă, alteori.

Simona Popescu:

În faţa Focului palid, Regele palid priveşte, dus, spre Timpul re-regăsit. Acolo, pierdut, în infinitul mic, The Catcher in the Rye şopteşte: „the brain is wider than the sky".

Romanul viitorului va fi simplu şi sofisticat exact în acelaşi timp. Îmi imaginez ceva în care să se regăsească simplitatea lui Salinger şi experimentalismul lui David Foster Wallace sau cel al lui Urmuz, frumuseţea din Nabokov şi Proust şi misterul din poezia lui Emily Dickinson, ca să dau doar câteva exemple (cu gândul la autorii la care fac trimitere în cele circa 140 de semne ale „romanului" meu).

Cezar Paul-Bădescu:

Un om trăia în România zilelor noastre. Şi, dintr-o dată, i s-a făcut lehamite. Şi a trăit până la adânci bătrâneţi cu lehamitea lui.

Romanul va continua să spună poveşti - asta e clar. Poveşti despre ceilalţi oameni, despre cel care scrie, despre animale, lucruri sau cuvinte, despre trecut sau viitor, poveşti despre poveşti. Forma în care va spune aceste poveşti cu siguranţă se va diversifica (avem deja bloguri transformate în romane, twitter-romane şi mă aştept să apară şi romane cu elemente multimedia sau interactive). Dar esenţa va rămâne aceeaşi.

T.O. Bobe:

Lugosi perfecţionează transplantul de cap, care devine operaţia estetică uzuală. Se legiferează ghilotinarea. Soţia lui Lugosi e executată.

Cred că romanul viitorului există deja, în sensul că de multă vreme nu se mai poate vorbi despre un singur tip de roman care să fie predominant. Aşadar, romanul viitorului va fi divers, aşa cum din ce în ce mai divers e publicul căruia i se adresează. Dar cred şi că va creşte presiunea asupra romanelor de a fi din ce în ce mai spectaculoase, indiferent dacă e vorba de nivelul tematic, narativ sau stilistic. Diversitatea şi spectaculosul lumii vor obliga diversele tipuri de roman să producă din ce în ce mai multă uimire, să fie din ce în ce mai originale, astfel încât presupun că ne îndreptăm spre o vârstă a manierismelor, şi asta într-un sens cât se poate de pozitiv.

Eugen Istodor:

Sancho Panza (link către cartea lui Cervantes) trăieşte (link către „Mănâncă, roagă-te, iubeşte") o Minima Moralia (link către Pleşu). Eul (link către Freud) voluptuos (link către „Gargantua") nu mai doarme (link către „O mie şi una de nopţi") decât întru (link către Noica) „Monte Cristo" (link către Conte). Să evadeze („Craii de curtea veche") cu bun-simţ („Muma lui Ştefan cel Mare").

Literatura ce va să vină va fi cea a nevrotică şi neuronică. Ea va aminti doar ce-a fost cândva doar prin cuvinte-cheie. Stilul va fi cel prin alăturare plină de imaginaţie şi bogăţie de sugestii. Înseamnă conceptualizare maximă, recunosc, dar nu elitism. Şi atunci se vor păstra nişele, fiecare va avea Dumnezeul lui, amănuntul va avea semnificaţie hotărâtoare şi comunitatea de referinţă. Eventual, citindu-se pe telefonul mobil povestea, pur şi simplu vor fi linkuite referinţele pe care autorul le va combina-asocia. Combinaţia va conta şi esenţa transmisă ca-n sticluţe de parfum. Scurt, scurt că s-a mai scris!

Dan Lungu:

Urca scările rulante, epuizată. De o sută de ani urca scările ce coborau vertiginos. Numai aşa putea sta locului, să vadă peisajul îngrozitor.

Capacitatea de adaptare a romanului este incredibilă şi ne poate lua oricând prin surprindere cu noi forme, teme sau definiţii, cu atât mai mult cu cât postmodernismul problematizează radical statutul realităţii, legitimează abolirea graniţelor dintre genuri şi incită la libertate ficţională. Sub presiunea noilor idei, a pieţei, a metamorfozei gusturilor şi recunoaşterii pluralismului sensibilităţilor şi formelor artistice, viitorul romanului este imprevizibil, în sensul bun al cuvântului. Schimbările tehnologice în combinaţie cu o nouă sensibilitate şi un nou stil de viaţă au dat naştere twitter-romanului. Mi-e greu să înţeleg «romanul de 140 de semne», nu sunt pregătit să accept o astfel de definiţie a genului. Asta nu înseamnă că într-un anumit context el nu poate să facă istorie. Găsesc twitter-romanul simpatic, un haiku în proză, un aforism dezvrăjit, un clin d'oeil postmodern şi online, care îţi turează la maximum deopotrivă imaginaţia, capacitatea de sugestie şi talentul rebusistic. E o jucărie ficţională ingenioasă, dar nu i-aş spune roman. Cel puţin deocamdată.