INTERVIU Scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici: „Sunt în vogă romanele scrise de femei, cu personaje feminine puternice"

Scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat “un fenomen editorial internaţional”, potrivit The Guardian. Autorul explică ce înseamnă să scrii un roman de succes şi mai ales cu te adresezi: "70 la sută dintre cititorii de thriller, mystery, crime sunt femei. Bărbaţii se pare că preferă să citească non-ficţiune".

Volumul care a luat cu asalt marea piaţă internaţională de carte ,“Cartea Oglinzilor” de Eugen Ovidiu Chirovici, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări.
Până în momentul de faţă, drepturile de publicare au fost cumpărate în peste 38 de ţări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa românului. Cartea a fost senzaţia Târgului de la Frankfurt, în 2015. În thrillerul “Cartea Oglinzilor”, facem cunoştinţă cu Peter Katz, agentul literar care în cei cinci ani de carieră a evaluat sute de manuscrise. Niciunul dintre acestea însă nu a reuşit să îi stârnească interesul precum fragmentul trimis de misteriosul Richard Flynn. Student la Princeton la vremea când se petrec faptele din povestirea lui, Richard oferă atât de multe detalii despre uciderea profesorului Joseph Wider, încât Katz nu ştie ce să creadă: oare autorul manuscrisului este criminalul sau doar are informaţii care pot duce la elucidarea cazului?

Ce este "Cartea oglinzilor", începutul unui drum nou sau o continuare firească a volumelor precedente? Cum vedeţi acum volumele apărute în România, ca o serie de etape necesare în drumul spre "Cartea oglinzilor?"

În România am scris mereu sub presiune, având pe cap o mulţime de alte lucruri, iar asta, cred eu, se simte. Cu alte cuvinte, nu am avut liniştea mentală necesară şi nici răgazul să şlefuiesc textele şi să elaborez subiectele aşa cum ar fi trebuit. Din ambele puncte de vedere, Cartea Oglinzilor este cel mai bun roman pe care l-am scris până acum şi care îmi conturează cel mai bine stilul.

Povestea a fost nouă sau a aşteptat un moment potrivit? De unde a pornit ideea?

Niciun scriitor nu poate, cred, să spună cu precizie cum anume a ajuns să abordeze un subiect sau altul şi de ce anume. Am fost întotdeauna pasionat de psihologie, am citit sute de cărţi despre modul în care funcţionează – sau se presupune că funcţionează – mintea umană, iar asta fără îndoială că a contribuit la coagularea ideii care stă la baza romanului: felul în care memoria ne joacă uneori feste, creează false amintiri şi ne distorsionează percepţiile. Oricum, în cazul meu, orice poveste izvorăşte dintr-o imagine, pe care o „văd” precum o scenă dintr-un film. În cazul acestui roman, imaginea respectivă a fost aceea a unui student care vine acasă de la cursuri şi o întâlneşte în bucătăria apartamentului în care locuieşte pe noua chiriaşă. Fata încerca să stoarcă muştar dintr-un recipient de plastic, dar uitase să-i scoată în prealabil sigiliul de staniol. Era o imagine aparent nesemnificativă – nu „văzusem” un cadavru zăcând într-o baltă de sânge sau un mesaj misterios inscripţionat pe un perete – dar am ştiut imediat că în spatele ei e o poveste interesantă, aşa că am încercat să-mi dau seama ce se ascunde dincolo de ea. În câteva ore, am „ştiut” că cei doi sunt studenţi la Princeton, locuiesc undeva în apropiere de Bayard Lane şi fac parte din anturajul unui profesor faimos care avea să fie ucis în împrejurări bizare. În doar câteva zile, toată istoria, cu început şi sfârşit, era deja închegată şi aştepta să fie scrisă.

 Vi se pare că există acum, după anii valului nordic, un nou mod sau model de a structura un thriller? Se formează un nou val? De unde şi cum va fi el structurat?

Când John Fowles a publicat „Colecţionarul (1963)” şi „Magicianul (1965)”, s-a vorbit chiar de asta, de un nou gen de thriller. Câteva decenii mai devreme, în anii 1920, Hammett provocase aceeaşi reacţie cu romanele sale hard-boiled, urmat de Raymond Chandler. Fiecare specie şi sub-specie literară este un organism viu, care evoluează şi se adaptează noilor percepţii şi sensibilităţi nu doar ale publicului, dar şi ale autorilor. Nu sunt critic, aşa că habar n-am cum se va structura „noul thriller” sau dacă va exista un nou val în crime şi mystery.

Ştiu doar că sunt în voga romanele scrise de femei, cu personaje feminine puternice, indiferent că vorbim de ţările nordice, de Marea Britanie sau de State. Ceea ce e normal, având în vedere că peste 70 la sută dintre cititorii de thriller/ mystery/ crime sunt femei. Bărbaţii se pare că preferă să citească non-ficţiune.

Credeţi vă va veni o vreme a autorilor este-europeni sau chiar români? Care va fi următorul punct cardinal către care se va îndrepta atenţia editorilor? Sau vor fi doar autori punctuali din zone diferite?

Nu există neapărat un punct cardinal în momentul de faţă, iar piata internaţională este deja globalizată, asa ca naţionalitatea autorilor nu joacă un rol important în percepţia publicului. Aşa-zisul „val nordic”, iscat după uriaşul succes al trilogiei lui Stieg Larsson, nu a făcut altceva decât să internaţionalizeze o serie de scriitori locali care deja vindeau sute de mii sau chiar milioane de exemplare în ţările lor, cum ar fi de pildă Jo Nesbo.

 Autorii români ar trebui să gândească în paradigma: specific naţional versus interes internaţional atunci când îşi aleg un cadru al poveştii? Ce contează mai mult: cadrul sau povestea?

Povestea, evident. Zafon, de exemplu, scrie despre Barcelona, iar succesul lui este unul internaţional şi nu unul redus la frontierele Spaniei. Şi avem alte zeci de exemple. O poveste bună transcede ecuaţia naţional/ internaţional şi se înscrie în acel meta-spaţiu simbolic al marii literaturi, devenind recognoscibilă pentru trăitorii din toate zonele geografice, indiferent de specificul local, de rădăcinile culturale şi de istoria diferită de la care se revendică fiecare naţiune. Nu trebuie să fii trăit în sudul Statelor Unite ca să-l iubeşti pe Falkner, sau în Columbia, ca să intuieşti uriaşa statură a lui Marquez. Dilema naţional/ internaţional este în mare parte falsă.

Şi evidentele inevitabile întrebări: Ce va sosi după Cartea oglinzilor? Poate exista o continuare? O serie? Vi s-a propus aşa ceva? 
Nu, nu agreez seriile, pentru că îmi place să experimentez poveşti şi stiluri diferite de la o carte la alta. Următorul roman e aşadar un alt stand alone, pe care l-am finalizat anul trecut şi care, probabil, va fi publicat undeva la finele anului viitor. Este tot un mystery, care abordează de data asta problema identităţii, aşa cum „Cartea Oglinzilor” o abordează pe aceea a memoriei.

 Romanul dumneavoastră este acum promovat în toată lumea. Când estimaţi că veţi putea veni şi în România?

În Romania nu merg pentru a-mi promova romanul/ romanele, aşa cum fac în alte ţări, ci vin acasă, pentru că încă nu mi-am schimbat cetăţenia şi nici nu intenţionez să o fac. Sper să ajung cât mai curând, mi-e dor de oamenii dragi de acolo, pe care, din păcate, i-am văzut prea rar în ultimii ani.

Eugen Ovidiu Chirovici (1964) este economist, scriitor şi jurnalist. A publicat peste 1000 de articole şi este autorul mai multor romane şi cărţi de eseistică şi istorie economică. Ca scriitor a debutat în 1989 cu proză scurtă în România Literară, Astra, Vatra, Luceafărul, iar primul său roman, Masacrul, a fost vândut în 1991, în 60.000 de exemplare. Au urmat mai multe succese literare, printre care Comando pentru general (bestseller), Spectacolul reformei văzut de la galerie. România, zece ani după...(o istorie economică şi politică a primei decade postdecembriste), Naţiunea virtuală (eseu despre globalizare). În anul 2005, începe colaborarea cu Editura RAO, publicând: Misterele istoriei: religie, politică şi bani, A doua moarte, Suflete la preţ redus şi La broasca leşinată, Noua economie: ABC pentru viitorii milionari, Puterea, Labyrinth.com, Voodoo, Pulbere Neagră, Hoodoo Creek, Cine a ucis-o pe Nora Jones ?, Sanitarium. Locul în care nimic nu este ce pare a fi, O amintire de la Paris. Începind cu anul 2013, Eugen O. Chirovici s-a dedicat complet scrisului. 

Citiţi şi:

Textul de pe blog, scris de Bogdan Hrib: "Oglinzile paralele" ale lui Eugen Ovidiu Chirovici