FOTO „Fantoma de la Operă” cucereşte Bucureştiul
0Cel mai cunoscut musical din toate timpurile a deschis sâmbătă seara noul sediu al Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, publicul aplaudând în picioare minute în şir la finalul spectacolului.
Mai degrabă ocolit până acum în România, din multe şi variate motive, printre care cele mai serioase ar fi lipsa unei şcoli şi lipsa fondurilor, genul musical începe să-şi facă loc pe scenele noastre, iar premiera cu „Fantoma de la Operă”, care a inaugurat noul Teatru de Operetă şi Musical „Ion Dacian” este cea mai importantă realizare din ultimii ani. Faptul că biletele s-au epuizat imediat ce au fost puse în vânzare şi reacţia entuziastă a sălii la finalul premierei de sâmbătă seara sunt dovada cea mai bună că publicul românesc are nevoie de musical.
O producţie grandioasă, fără egal pe scenele noastre până acum, „Fantoma de la Operă”, musicalul cel mai iubit şi cel mai vândut din toate timpurile, şi-a propus să aducă în România gustul autentic de pe Broadway. Celebra poveste de dragoste, în tenebrele căreia s-au pierdut peste o sută de milioane de spectactori în cele trei decenii, de când a avut loc premiera absolută, pe 27 septembrie 1986, la Londra, unde se joacă de atunci fără întrerupere, este un bun început pentru Teatrul de Operetă şi Musical şi o promisiune pentru publicul din Bucureşti că musicalul va începe de acum înainte să ocupe un loc real în spaţiul artistic autohton.
Emoţie şi imagini spectaculoase
Pus în scenă de regizorul australian Stephen Barlow, care nu a riscat prea mult, încercând să păstreze montarea în limitele unei versiuni clasice, musicalul „Fantoma de la Operă” jonglează cu imagini spectaculoase, emoţionante, care se datoarează în mare parte scenografiei lui Andrew Riley. Realizatorii nu fac economie de mijloace scenice, Fantoma şi iubita lui, Christine, aleargă pe trepte întunecate, luminate de făclii, se urcă într-o barcă ce alunecă printre aburi, se rotesc turnante şi imaginile se modifică spectaculos, ca într-un film, deschizând mereu alte şi alte perspective, totul într-o încercare reuşită de a recrea un spaţiu de poveste fermecător şi copleşitor.
Acţiunea „Fantomei de la Operă”, care se bazează pe romanul lui Gaston Leroux pentru care celebrul compozitor britanic Andrew Lloyd Weber a creat muzica, se desfăşoară în cea mai mare Operă din Paris, între zidurile căreia trăieşte o poveste misterioasă. Tainele încep să se dezvăluie încet, iar fiinţa care bântuie prin subsolurile tenebroase şi face să bată în mod straniu inima acestui teatru întunecat îşi face din când în când simţită prezenţa. Legăturile dintre „îngerul muzicii” şi frumoasa Christine se dovedesc mai trainice decât moartea, bazându-se pe o stranie poveste de iubire.
Un nou drum pentru musical
În spectacolul de la Bucureşti, regizorul l-a distribuit în rolul Fantomei pe Adrian Nour, în cel al lui Christine Daaé pe Irina Baianţ, iar în cel al lui Raoul, pe Florin Ristei. După un început uşor ezitant, în care protagoniştii îşi caută ritmul şi încearcă să-şi pună în acord vocile, în partea a doua lucrurile sunt mult mai aşezate şi povestea devine mult mai puternică. Fără să rezolve sută la sută o problemă cu care s-au confruntat mai toate musicalurile puse până acum în scenă în România, şi anume relaţiile între personaje, „Fantoma de la Operă” în această versiune scenică reuşeşte să fie impresionantă.
Cu mici ezitări la scenele în care se fac treceri de la muzică la cuvânt şi invers, protagoniştii construiesc momente de emoţie autentică, iar vocile lor se caută şi încearcă să se pună în acord, deşi – aceasta fiind marea problemă a genului musical la noi – provin din registre stilistice diferite. Acesta e cazul chiar al Irinei Baianţ, care se străduieşte să găsească armonia cu Adrian Nour şi se întâlnesc la jumătate de drum, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru scenele de actorie acoperite adesea de farmecul irezistibil al muzicii.
Strălucitoare, noua producţie a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide un drum important, pe care ar trebui să se ivească cât de curând alte spectacole musicale care au cucerit lumea.