Ce nu a mai vazut Croazeta: unii imprastie manifeste, altii impart gadgeturi americane
0Corespondenta de la Magda Mihailescu
Sambata, catre orele dupa-amiezei, Croazeta parea desprinsa din filmul lui Kusturica, abia vazut cu o zi in urma: pe fiecare metru patrat se petrecea altceva decat pe terenul imediat alaturat, fiecare traia cuprins de o frenezie ce nu avea nimic de a face cu exaltarea vecinului, ba chiar se batea cap in cap. Singura diferenta era ca nu prea ne dadea mana sa spunem, precum in povestea cineastului bosniac - pe seama caruia circula, in libertate, cuvantul "geniu": "Viata este un miracol". Ceea ce vedeam era, pur si simplu, nebunie. Pe o parte a strazii, intermitentii iesiti in strada, hotarati sa nu mai astepte duminica, ziua de 16 mai, cand expira armistitiul incheiat cu puterea politica, imparteau manifeste antiguvernamentale, cei mai activi dintre ei fiind autoproclamatii "100% de stanga"; pe cealalta parte, fetele de la Pavilionul American ofereau de zor gadgeturi. Unii fluturau drapele negre sinistre cu lozinci mobilizatoare - "Public, trezeste-te!" - in vreme ce altii izbutisera sa inverzeasca strada cu draciile publicitatii. Efectul era induiosator-grotesc, dar numai de gluma nu putea fi vorba. In fata marilor hoteluri, Carlton - acolo unde stau Tarantino si cei mai multi membri ai juriului - Majestic, Noga-Hilton, Martinez, in dreptul Palatului festivalului au fost aduse cateva zeci de camionete cu politisti. Intermitentii si-au ales bine ziua. Sambata a fost una a navalirii starurilor de peste Ocean. Jim Caviezel a inaugurat, special, amintitul Pavilion American. Atat de chinuitul interpret al Christ-ului imaginat de Mel Gibson a zambit. Cinstit vorbind, si el era destul de nostim, cu uriasa foarfeca din plastic albastru in mana, deloc asortata cu T-shirt-ul sau portocaliu si mesa blonzita, din parul, altfel, castaniu. Ne-a asigurat ca nu a luat-o razna dupa cate a patimit, iar dovada este filmul la care lucreaza, o comedie, "M", "un fel de intalnire intre Indiana Jones si Sherlock Holmes". Festivalistii de cursa lunga raman si fac, de acum, pariuri, se intreaba: ce i-o fi placut mai mult lui Tarantino? Un lucru este sigur: nu a avut rabdare sa astepte proiectia pentru juriu a filmului lui Kusturica "Viata este un miracol". Ne-am trezit cu el printre noi, ziaristii, dimineata, la 8,30, la spectacolul cu care ne incepem ziua de munca. Cei care s-au nimerit in preajma lui l-au tinut sub observatie: rade, nu rade? De ras, a ras, dar este greu de ghicit reactia lui interioara in fata torentului de imagini care "il amesteca pe Shakespeare cu fratii Marx", a freneziei tragi-comice ce nu poate tasni decat din Balcani pentru ca, spunea autorul, "pe noi nu ne-a iertat niciodata istoria". Multi vorbesc de pe acum de o a treia "Palme d'Or", il dau ca sigur pe bosniacul rebel castigator, doborator de recorduri, dar cred ca se grabesc. Eu una as dori din suflet sa-l vad victorios pe acest artist care filmeaza cu nebunia celui care nu este sigur daca maine va mai trai sau nu. Dupa ce am admirat, insa, "Old Boy" al sud-coreeanului Pank Chang-Wong, nu pot sa nu ma gandesc ca presedintele juriului iubeste povestile despre razbunari (vezi Kill Bill). Iar cand sunt inspirate si de asa-numitele "manga" (benzi desenate japoneze), gen care ii sta la inima, devin periculoase.