Cele şase feţe ale căsniciei moderne

Societatea contemporană cunoaşte o serie de modificări în relaţiile de cuplu, dar acestea nu au adus mai multă fericire în căsnicie decât pe vremea bunicilor. În ziua nunţii, mirii visează cu ochii deschişi la un viitor roz. După câtva timp, ei constată dezamăgiţi că mariajul lor a căpătat nuanţe de gri.

„Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi". Sau cel puţin aşa li se spune fetelor. De la clasicele poveşti cu prinţese până la comedioarele romantice şi literatura „pentru tinere", toate sunt menite a sădi în mintea femeilor ideea că vor întâlni negreşit un prinţ pe cal alb sau, în limbaj modern, un bogătaş cu Mercedes, alături de care vor duce o viaţă ca-n poveşti.

Căsnicia modernă cunoaşte multe variaţii şi niciuna nu seamănă cu cea din basme, este de părere Pamela Haag, autoarea volumului „Confidenţial despre căsătorie". Recent apărut în Statele Unite, volumul analizează cele mai frecvente probleme ale vieţii de familie, strânse în subtitlul cărţii „Epoca postromantică a nevestei de povară, a copiilor suverani, a partenerilor nesatisfăcuţi şi a cuplurilor rebele care rescriu regulile".

Pamela Haag distinge şase tipuri de căsnicie modernă, care au însă un numitor comun - în toate cazurile partenerii se mulţumesc cu o semifericire, viaţa de cuplu încadrându-se la categoria „aşa ş-aşa". Chiar dacă trăim în epoca emancipării femeii şi a revoluţiei sexuale, când vine vorba de căsnicie, lucrurile stau cam la fel ca pe vremea străbunicii, liantul căsniciei sunt copiii şi nevoia de securitate, mai degrabă decât dragostea.  „Mi-am propus să realizez un ghid al felurilor în care se schimbă viaţa de familie în lumea actuală", explică Pamela Haag, care, oarecum surprinzător, recunoaşte că şi ea însăşi este prinsă într-o „căsnicie aşa ş-aşa".

Regretele unei relaţii neîmplinite

„M-am măritat de tânără, la 23 de ani, când am terminat facultatea. Am un copil care e la liceu, am tot ce mi-am dorit în casă, însă relaţia cu soţul meu şchioapătă", mărturiseşte Irina C., 39 ani, domiciliată în Constanţa. După spusele ei, bărbatul său, este un om de casă, se poartă bine cu ea şi cu copilul, însă de mai mulţi ani, o tratează cu tot felul de replici aluzive din care reiese destul de clar că nu e o femeie aşa cum şi-ar fi dorit el. „Mereu o laudă pe sora lui, ce carieră grozavă a făcut, povesteşte de colegele lui, ce îngrijite sunt, ce haine elegante îşi cumpără, mie rareori îmi adresează o laudă. Simt că, în sufletul lui, mă consideră o gospodină proastă şi asta mă doare", explică Irina.

Situaţia ei este una frecventă, dacă este să ne luăm după americanca Pamela Haag. Este vorba de căsnicia semifericită, căreia autoarea îi dedică o parte însemnată a cărţii. „O căsnicie semifericită este una sub semnul griului. Nu e nici de‑a dreptul nefericită, dar nu e nici foarte reuşită", spune Haag, citată de „Daily Mail". Persoanele angrenate într-un astfel de mariaj trăiesc permanent sentimente de ambivalenţă şi nehotărâre. Cum îţi dai seama dacă aşa e şi căsătoria ta? Simplu, spune Haag, dacă te trezeşti gândindu-te la divorţ, înseamnă că lucrurile nu stau prea grozav.

Un alt simptom este trecerea de la o stare la alta într-un timp foarte scurt. „La un moment dat, îţi spui că nu mai poţi rămâne nicio secundă într-o asemenea căsnicie, pentru ca imediat după să ajungi la concluzia că nicicum n-ai putea să-ţi schimbi viaţa." Numărul mare de astfel de căsnicii „fără viaţă" este direct legat de rata tot mai ridicată de divorţuri înregistrată în ultimele decenii. Cei care urlă de-şi trezesc vecinii şi-şi dau cu farfuriile în cap atrag mai tare atenţia, dar, în realitate, majoritatea celor care ajung să divorţeze sunt cei epuizaţi de ani lungi de nemulţumiri, conflicte mocnite şi acuzaţii nerostite.

Singura soluţie pentru a salva o astfel de căsnicie este decizia partenerilor de a spune lucrurilor pe nume, de a vedea ce nu merge în speranţa că vor putea îndrepta cursul relaţiei pentru a evita naufragiul total. Ceea ce Pamela Haag a şi făcut. ­Într-un interviu acordat revistei „Glamour", ea a explicat că mariajul ei dă semne de îndreptare. Recunoaşterea deschisă a faptului că are probleme conjugale a ajutat-o să schimbe calitatea dialogului şi a relaţiei cu soţul ei.

Supunerea totală, o falsă soluţie

O variantă a căsniciei semi-fericite este cea de tipul „Da, dragă", respectiv acel mariaj în care unul dintre parteneri preferă să fie de acord cu tot ceea ce spune celălalt de teamă să nu creeze probleme. Această situaţie apare, evident, atunci când a dispărut practic comunicarea reală între soţi şi există oricând riscul izbucnirii unui conflict care ar putea dărâma fragila construcţie. Specia­liştii spun însă că o astfel de căsătorie nu va putea dura prea mult, conflictul fiind totuşi inevitabil. „Nimeni nu este obligat să rămână într-o relaţie atunci când nu mai găseşte nicio satisfacţie în aceasta", este de părere psihologul Ghislaine Paris, autoarea mai multor cărţi dedicate relaţiilor de cuplu.

Nici cal, nici măgar

O situaţie aparte se creează atunci când soţii s-au înstrăinat complet unul de celălalt, dar nu îndrăznesc să divorţeze din considerente financiare. Aşa se întâmplă când familia este împovărată de rate, contractate într-o vreme când soţii încă îşi construiau un viitor fericit împreună. Problematic este şi atunci când unul dintre parteneri nu are unde să se mute. Cei doi ajung atunci să coabiteze. Nu se mai consideră căsătoriţi, dar nici la fel de liberi ca după un divorţ. Bucureşteanca Alina V., în vârstă de 34 de ani, trăieşte exact o astfel de poveste. Căsnicia ei scârţâia de ceva timp şi a luat practic sfârşit după ce soţul ei a fost detaşat în provincie. 

Ea şi soţul ei, Emil, sunt bugetari şi au doi copii de crescut, astfel că preţul unui divorţ li se pare prohibitiv. Se înţelege că atunci când vine în Bucureşti să vadă copiii, Emil stă în apartamentul lor, la care mai plătesc încă rate. „Mama mă tot bate la cap să-mi refac viaţa cât mai sunt tânără, dar nu mă simt în stare. Cum să mă gândesc măcar să găsesc pe altcineva când o dată la două-trei săptămâni vine bărbatul meu acasă, îi dau să mănânce, mai ieşim cu cei mici la un suc. N-am cum să mă simt liberă", se destăinuie femeia, de profesie funcţionară.

"Părinţii trebuie să ştie să-şi delimiteze un spaţiu personal, altminteri relaţia de cuplu este în pericol.''
Luminiţa Cernat psiholog

"O căsnicie semifericită este una sub semnul griului. Nu e nici de-a dreptul nefericită, dar nu e nici foarte reuşită.''
Pamela Haag scriitoare americană

85% din bărbaţi spun că şi-ar înşela nevasta dacă ar fi siguri că nu sunt prinşi.

Cuplul tip „Oreo"

Cel mai progresist tip de cuplu catalogat de Pamela Haag este căsnicia deschisă. Cei doi soţi se iubesc suficient de mult pentru a dori să fie împreună, dar totuşi sunt şi destul de plictisiţi de relaţia monogamă şi îşi doresc oarece variaţii. Privit din exterior, cuplul pare unul banal, dar interiorul oferă destule surprize, de unde şi comparaţia cu biscuiţii Oreo, folosită de autoare. Unii îşi asigură nevoia de diversitate prin schimbul discret de parteneri şi micile orgii, care se practică în comunitatea swingerilor. În alte cazuri, soţii merg pe varianta sincerităţii totale acordându-şi reciproc dreptul de a avea legături intime cu alte persoane.

Tipurile noi de mariaje

1 Căsnicia semifericită. Într-un moment cei doi se simt foarte fericiţi, iar în clipa următoare ar renunţa la relaţie.
2 Cuplul de părinţi. Singurul liant este copilul, asupra căruia se îndreaptă atenţia.
3 Soţia cu carieră, soţul cu vise. Ea are o funcţie bine plătită, în timp ce el visează să devină celebru.
4 Cuplul „da, dragă!". Sătui să se tot certe, cei doi aleg răspunsul unic „da, dragă" la orice solicitare a partenerului. 
5 Semicăsătoriţi. Relaţia lor nu mai este una normală, însă nu-şi permit să divorţeze.
6 Cuplul tip „Oreo". Îşi doresc să fie împreună, însă nu vor relaţii cu un singur partener.

65% din femei sunt dispuse să aibă o aventură, dacă ar fi sigure că soţul nu află.

Copilul înlătură soţul de la putere

O schimbare semnificativă la nivel de cuplu este importanţa crescândă acordată copiilor, care ajung să devină prioritari, în detrimentul relaţiei cu partenerul. Este ceea ce Pamela Haag defineşte drept „cuplul de părinţi". Comparativ cu jumătatea secolului trecut, spune autoarea, „copiii au fost mutaţi de pe scăunelul de la masă şi înălţaţi pe un tron".

„Meseria de părinte înghite practic căsnicia. Astăzi, copiii sunt centrul familiei", spune Haag. Acest lucru apare pe fondul schimbărilor de optică în ceea ce priveşte educaţia copiilor. De la a le da atenţie copiilor şi până la a le permite să decidă asupra vieţii părinţilor nu este decât un pas şi multe cupluri îl fac, adesea pentru a-şi ascunde problemele şi nemulţumirile. Copiii devin unica lor preocupare. Programul familiei este organizat în funcţie de activităţile educativ-recreative ale copilului. La fel şi cheltuielile. „Atenţia sporită acordată copilului este benefică pentru dezvoltarea acestuia, însă părinţii trebuie să ştie să-şi delimiteze un spaţiu personal. Dacă relaţia de cuplu se deteriorează, tot copilul va avea de suferit", este de părere psihologul Luminiţa Cernat.

Când soţul depinde de banii nevestei

Un tip relativ nou de căsnicie este cel în care bărbatul este întreţinut practic de soţie. Nu este vorba de clişeul bărbatului frumos care trăieşte pe spinarea unei femei bătrâne şi bogate, ci de cupluri în care soţia are o slujbă bună şi câştigă suficient de mult pentru a putea întreţine un soţ care optează, de pildă, pentru o carieră de tip artistic, domeniu în care, se ştie, cu greu ajungi să fii bine plătit. Una dintre principalele probleme care pot apărea este legată de sentimentele femeii, care ar putea sfârşi prin a se simţi exploatată. De partea cealaltă, căsnicia ar putea fi pusă în pericol dacă bărbatul, dependent de soţie asemenea unui copil, devine nesigur pe poziţia sa de mascul.

Avatar de aventură

Oamenii prinşi în capcana unei căsnicii nefericite, dar care nu vor sau nu îndrăznesc să divorţeze apelează la tot felul de soluţii pentru a găsi o urmă de satisfacţie în domeniul sentimental. Cea mai la îndemână variantă este, desigur, o aventură extraconjugală. Numărul celor dispuşi să-şi înşele partenerul a fost surprinzător de mare, spune autoarea americană Pamela Haag, care a discutat cu peste 2.000 de persoane ca parte a documentării pentru cartea sa despre căsnicia modernă. Astfel, circa 65 % din femeile intervievate şi nu mai puţin de 85 % din bărbaţi s-au declarat gata de o aventură sentimentală, principala lor grijă fiind discreţia.

Sondajul realizat de Haag este unul mai puţin obişnuit, ea creându-şi mai multe identităţi false pe diverse site-uri de socializare. Totodată, împreună cu soţul ei, a postat numeroase anunţuri personale în mai multe ziare. Circa o treime dintre persoanele cu care a intrat în contact în acest mod au declarat că îşi doresc să nu se fi căsătorit niciodată cu partenerul actual. Pe de altă parte, Haag a descoperit că mulţi dintre cei contactaţi pe internet nu erau pregătiţi să meargă până la capăt, mulţumindu-se şi cu o aventură virtuală. „Cu atâtea site-uri de întâlniri online la îndemână este foarte greu să mai ai încredere în fidelitatea partenerului", a declarat Haag.

Pastila de viaţă: Transferul lui „trebuie"

Mihaela Dincă

De vreo săptămână, viaţa de zi cu cu zi nu mai e ce-a fost. Celebrii deja cercetători americani şi britanici nu au făcut, în ultima vreme, decât să întoarcă cu susul în jos universul meu şi cred că şi pe al celorlalţi care îşi calculau viaţa în funcţie de o serie de reguli. Ce-i drept neverificate, dar considerate general valabile. Câteva pahare cu vin sau cu tărie în timpul sarcinii nu mai sunt un capăt de ţară, aşa cum, se pare, să bem prea multă apă pe zi e un lucru rău. Femeilor nu le place să meargă la cumpărături de haine, spun ei. Cu toate astea, dacă s-ar institui o zi unică de salariu, mallurile nu le-ar mai putea cuprinde pe doamnele dornice să-şi cumpere măcar o rochie, dar care urăsc să probeze haine. Cel mai mare mit răsturnat chiar în urmă cu câteva zile este însă legat de bărbaţi.

Se pare că ei, cei care fac pe durii în faţa altora, au nevoie mai mare de afecţiune, de săruturi, de îmbrăţişări şi de alinturi decât noi. Pentru că ei, cei care au trăit atâta timp sub imperiul lui „trebuie" impus de femei, au dintr-odată accese de personalitate. Şi uite aşa, „trebuie" acesta a schimbat terenul ca un arbitru nehotărât dacă să facă blat sau nu.  Ea trebuie să-l înţeleagă pentru că el are probleme, ea trebuie să nu se enerveze pentru că, mai nou, el are atacuri de panică mai des decât ea, ea trebuie să-i cumpere cadouri pentru că florile pe care le primea ea nu mai sunt un trebuie. Iar cuplul „da, dragă" înseamnă de fapt „da, dragul meu". Nu ne-am dorit noi mai multă sensibilitate din partea lor?