Ce înseamnă să fii frate de cruce: obiceiul din Evul Mediu regăsit în tradiţia românească, interzis de Biserică şi legătura cu Mişcarea Legionară

Ce înseamnă să fii frate de cruce. Conceptul de frate de cruce există încă din perioada Evului Mediu, dar a luat şi alte forme de-a lungul timpului, fiind regăsit inclusiv în tradiţia românească.

Ce înseamnă să fii frate de cruce. Ceremonia cu rădăcini în Evul Mediu

„Adelphopoiesis, fraternitas iurata“ sau „ordo ad fratres faciendum“ se referă la o ceremonie care era practicată de unele biserici creştine în Evul Mediu, iar în Europa până la începuturile Epocii Moderne, pentru a uni două persoane de acelaşi sex, de regulă bărbaţi. Din punct de vedere etimologic, cuvântul adelfopoiesis (a înfrăţi) provine din limba greacă de la cuvintele adelphos (frate) şi poio (fac).

Prima descriere modernă despre acest ritual datează din 1914, teologul rus Pavel Florenski explicând elementele fundamentale ale ceremoniei.  Astfel, acesta preciza că cei care se înfrăţesc stau în faţa altarului, între ei se găsesc o cruce şi Sfânta Scriptură, cel mai în vârstă se aşază în partea dreaptă, iar cel mai tânăr în stânga, conform Wikipedia.

De asemenea, în acest timp se citeau rugăciuni şi litanii care cer ca cei doi să fie uniţi în dragoste şi li se amintesc exemplele de prietenie din istoria creştinismului. Urma ca cei doi să fie legaţi cu o curea, cu mâinile puse pe evanghelii, iar o lumânare aprinsă i se înmâna fiecăruia. După ce li se citeau mai multe versete din Biblie, cum sunt Corinitieni I de la 12:27 la 13:8 (în care apostolul Pavel vorbeşte despre iubire) şi Evanghelia lui Ioan de la 17:18-26, li se spunea Tatăl Nostru, apoi primeau sfintele daruri dintr-o cupă comună şi erau conduşi lângă altar, unde se cânta troparionul „Doamne, priveşte din Cer şi vezi”.

Fraţii de cruce se sărutau apoi reciproc, iar cei prezenţi cântau psalmul 133:1 (Cât de bine, cât de dulce trăiesc toţi fraţii împreună). Printre rugăciunile citite se număra şi cea în care se spune: „Doamne Atotputernic, care ai existat înaintea tuturor timpurilor şi vei fi veşnic, care ai coborât între oameni prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, trimite tu Sfântul Duh către slujitorii tăi (nume) şi (nume), pentru ca să se iubească unul pe celălalt precum sfinţii apostoli Petru şi Pavel; Andrei şi Iacob; Ioan şi Toma, Iacob, Filip, Matei, Simon, Tadeu, Matia; precum sfinţii martiri Sergiu şi Bacchus, aşa cum Cosmin şi Damian, nu pentru dragoste trupească, ci pentru încredere şi iubire faţă de Sfântul Duh, şi ca în fiecare zi din viaţa lor să păstreze iubirea. Prin Iisus Hristos, Domnul nostru, amin!”

Mai mult, în cazul când legământul nu se făcea în faţa unui preot care să celebreze o slujbă, jurământul se depunea în faţa altarului şi se destăinuiau comunităţii în poarta bisericii. Exista, de asemenea, obiceiul ca fraţii de cruce să fie înmormântaţi împreună, după cum arată numeroase morminte din Anglia şi Irlanda în care sunt îngropaţi doi bărbaţi, cu pietre inscripţionate cu mesaje de tipul: „Iubirea i-a unit în această viaţă, pământul să-i unească în moarte.”

Ce înseamnă să fii frate de cruce: descrierea satirică a ritualului şi legătura cu homosexualitatea

Ritualul a fost descris pe teritoriul Europei Apusene, între 1146-1223, de Giraldus Cambrensis, într-o scriere latină satirică, exagerată, unde se arăta că această practică îmbină elementele creştine cu cele păgâne. „Între multe înşelătorii ale ostilului fel de a fi, una este deosebit de instructivă. Sub pretextul de religiozitate şi pace, se uneşte bărbatul cu cel cu care vrea să fie înfrăţit într-un loc sfânt. Întâi, realizează un legământ spiritual (compaternitatis foedera). Apoi, se conduc unul pe celălalt de trei ori în jurul bisericii şi înaintea altarului, în prezenţa moaştelor sfinte se depun multe jurăminte. La sfârşit se unesc definitiv prin celebrarea unei slujbe şi a unor rugăciuni de către preot, ca şi cum ar fi vorba de o nuntă. Dar chiar la finalul ritualului, pentru dovedirea mai puternică a prieteniei şi pentru a termina lucrurile, fiecare bea din sângele celuilalt; acest lucru l-au copiat din ritualurile păgâne care folosesc sângele pentru încheierea jurămintelor. (…).”

După 200 de ani de la scrierea satirică a lui Giraldus despre ritualurile de înfrăţire, se lămureşte adevăratul scop al ritualului într-un text despre prima întâlnire a regelui Eduard al II-lea al Angliei cu nobilul Piers Gaveston:

„Când fiul regelui l-a văzut, a simţit atâta iubire încât s-a înfrăţit cu el şi s-a hotărât ferm înaintea tuturor muritorilor să facă un legământ de nedestrămat de iubire cu el.” Însă aceste înfrăţiri aveau un exemplu biblic, legământul de frăţie între David şi Ionatan:
„Abia a terminat David de vorbit cu Saul, Ionatan a început să-l îndrăgească şi a ajuns să-l iubească ca pe sine însuşi. Saul l-a determinat să rămână cu el în acea zi şi nu l-a lăsat să se întoarcă la casa tatălui său. Şi Ionatan a făcut un legământ cu David, pentru că îl iubea ca pe sine însuşi”, după cum se arată în Prima Carte a lui Samuel, în capitolul 18. 

În timp, mai mulţi autori au încercat să lege acest ritual de homosexualitate, în dorinţa de a dovedi că Biserica nu a fost mereu împotriva acestui tip de relaţii. 

Ce înseamnă să fii frate de cruce: însurăţitul româncelor de Dragobete

În cultura românească, încă mai există în anumite zone ale ţării un ritual de unire între persoane de acelaşi sex. Aceştia se pot numi fraţi de cruce sau fraţi de sânge, iar în cazul fetelor, se zice că se însurăţesc, ritualul înfrăţirii sau însurăţirii având rădăcini traco-ilirice. Ritualul are loc în dimineaţa de Dragobete, ziua iubirii la români. Ritualul constă în crestarea unei cruci pe mână care va sângera, după care semnele scrijelite pe piele trebuie suprapuse sau, în funcţie de zona geografică, cei doi care se vor înfrăţi vor trebui să-şi bea sângele unul altuia şi să-şi jure iubire, să se îmbrăţişeze sau să se sărute frăţeşte. Legământul este considerat sfânt şi durează până la moarte.

Ce înseamnă să fii frate de cruce: Biserica Ortodoxă consideră ritualul un obicei păgân

În ziua de azi, Biserica Ortodoxă Română este împotriva frăţiei de cruce, considerând-o un ritual păgân cu elemente creştineşti şi a interzis preoţilor binecuvântarea acestui tip de legături.

Frăţia de cruce este legătura pe care o fac mai mulţi inşi spre a se uni între ei până la moarte, cu scopul de a dobandi, mai ales, bunuri materiale şi sociale în lupta cu semenii lor. Ei îşi gustă sângele reciproc, fac jurăminte păgâneşti, la care adaugă şi legături creştine, şi dacă găsesc preoţi neştiutori le smulg binecuvântarea sub diferite forme, ca nişte furi de cele sfinte şi vrăjitori periculoşi. Biserica a osândit aceasta: Preoţii nicidecum să îndrăznească a face frăţii de cruce, căci aceasta este fără de lege, după cum se arată în Molitfelnic, notează crestinortodox.ro.

Ce înseamnă să fii frate de cruce: Frăţia de Cruce, organizaţia de tineret a Mişcării Legionare

Într-o interpretare mai modernă, Frăţiile de Cruce erau organizaţii de tineret ale Mişcării Legionare. Acestea au fost înfiinţate la 8 noiembrie 1923, în închisoarea Văcăreşti, prin hotărîrea lui Corneliu Zelea Codreanu. "Frăţia de Cruce este un corp de elită a tinerimii având ca scop suprem de a crea buni ostaşi României de mâine", după cum definea chiar Corneliu Codreanu scopul organizaţiei. Membrii erau în special elevi şi studenţi cu vârsta de până la 18 ani, tineri educaţi în spiritul naţional şi ortodox.