Analiză Chevrolet Captiva, un SUV impunător şi confortabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ a testat cea mai nouă versiune a Chevrolet Captiva. SUV-ul produs de grupul General Motors vine cu un nou look şi cu un motor mai puternic.

Deşi nu este SUV-ul cu cel mai spectaculos look de pe piaţă, partea din faţă a Captiva reprezintă cel mai favorabil unghi al maşinii. Lookul ameninţător care aminteşte de puternicele pickupuri americane îi va atrage foarte tare pe cei care vor o maşină cu personalitate.

Însă, de la coloana A, designul impunător dispare făcând loc unuia destul de cuminte, care este tulburat doar de bosajele accentuate şi de jantele de aliaj de 19 inchi.

Modelul Chevrolet oferă suficient spaţiu atât în varianta cu cinci locuri, cât şi în cea cu şapte locuri. În varianta de echipare LTZ titan, Captiva oferă tot confortul de care ai nevoie: Cruise control, conectivitate bluetooth, senzori de parcare, scaun pentru şofer reglabil electric şi acoperiş panoramic.

Un SUV spaţios

Finisajele din interior sunt bine îmbinate, plasticele sunt puţin cam tari, dar nu au muchii deranjante. Toate display-urile de informaţii sunt uşor lizibile, iar comenzile sunt destul de ergonomic amplasate. Toate locurile din maşină sunt confortabile, cu suficient spaţiu pentru cap şi pentru picioare.

În interior sunt foarte multe spaţii de stocare, incluzând un compartiment ascuns sub cele două suporturi pentru pahare situate pe consola centrală, între cele două scaune. Noul motor de 2,2 litri turbo diesel care înlocuieşte unitatea mai veche de 2 litri este mai puternic, dar şi mai rafinat.

De asemenea, cei 200 de cmc în plus se vor impozita cu mai mult. La demarare, Captiva se simte că pleacă un pic mai greu, nefiind ajutată de greutatea sa mare. La motor se simte un răspuns uşor întârziat al turbinei, iar transmisia automată are un delay la apăsarea la maximum a pedalei.

După ce aceste momente sunt depăşite, Captiva demonstrează că are suficient cuplu, iar cele şase trepte ale cutiei se schimbă destul de prompt. Captiva este un SUV destul de greu şi asta se dovedeşte un avantaj la drum lung. La viteze mari, Chevrolet pare lipit de drum. În viraje se fac simţite supravirarea şi un uşor ruliu.

Cinci stele EuroNCAP

Captiva nu este un offroader pursânge, dar asta nu înseamnă că nu trece cu uşurinţă de drumuri cu macadam sau forestiere. Călătoria este surprinzător de confortabilă, motorul este silenţios, iar maşina este bine antifonată. Direcţia este mai precisă decât cea de pe precedenta generaţie, dar tot mai este loc de îmbunătăţiri.

Nivelul de siguranţă oferit este unul destul de mare, Captiva primind cinci stele din partea EuroNCAP. Modelul este echipat cu ABS, controlul tracţiunii şi al stabilităţii, airbaguri frontale, airbaguri laterale, airbaguri cortină, pretensionare dublă pentru centurile de siguranţă din faţă şi limitator de sarcină pentru centurile de siguranţă din faţă.

În condiţiile de trafic pe care le oferă Bucureştiul, Chevrolet Captiva consumă peste 10 litri la 100 de kilometri, consumul crescând atunci când aglomeraţia este mai mare.

Chevrolet Captiva 2.2D 16v 184CP AWD (7 locuri) AT

-  0-100 km/h: 10,1 secunde

-  Viteza maximă: 191 km/h

-   L/l/î: 4.673/1.868/1.756

-  Masă proprie: 1.978 kg

-  Volum portbagaj: 970 litri

-  Cilindree (cmc): 1.596

-  Putere (CP): 184 la 3.100 rpm

-  Cuplu maxim (Nm): 400 la 2.000 rpm

-  Consum mediu: 11 l/100 km (urban)

-  Cutie de viteze: automată, 6 trepte

-  Preţ de listă: 32.300 de euro (cu TVA)

Pro

- Mai multe opţionale disponibile.

- Masivitatea modelului este încântătoare.

- Spaţiul interior este generos.

Contra

- Delay-ul transmisiei.

- Ruliul simţit în viraje luate mai strâns.

- Aşteptăm introducerea unui mod eco ce include şi Start/Stop.

Rivalii Chevrolet Captiva

- Opel Antara. Fratele de platformă din cadrul grupului GM nu este cu mult mai diferit. Totuşi, Captiva a primit modificări mai substanţiale.

- Mitsubishi Outlander. Japonezii au un rival destul de bun pe acest segment, un SUV de tradiţie şi foarte rezistent. Preţurile sunt uşor mai mari.

- Hyundai Santa Fe. Un concurent demn de luat în seamă, mai ales datorită preţului. Când va fi disponibilă şi generaţia nouă, Captiva va avea probleme serioase.

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite