9.000 de persoane păgubite de FNI au fost recompensate de către AVAS
0Aproximativ 9.000 dintre foştii deponenţi FNI au fost despăgubiţi de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), a declarat miercuri pentru NewsIn preşedintele executiv al ANI - FNI, Daniel Rădulescu.
"Până în prezent, dintre cei care au ales să îşi depună dosarul şi să aştepte să primească banii de la AVAS, aproximativ 4.000 au fost despăgubiţi, iar încă aproximativ 5.000 de deponenţi FNI şi-au primit banii prin executare silită a Autorităţii", a spus Daniel Rădulescu.
El a adăugat că AVAS este obligată, conform legii 110/2007, să facă demersuri pe lângă Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru o suplimentare a bugetului care să poată fi folosită în programul de despăgubiri, şi nu să aştepte să încaseze banii din privatizări.
Potrivit datelor publicate pe pagina de internet a Autorităţii, până în prezent, AVAS a făcut plăţi totale către păgubiţii FNI în valoare de 219.136.442,09 lei.
"În prezent, Comisia pentru despăgubirea investitorilor FNI dispune plata despăgubirilor pentru investitorii care au depus dosare complete până în data de 12 noiembrie 2007, pe măsură ce sunt verificate şi aprobate; înregistrează dosarele depuse în cursul lunii noiembrie 2008", se arată pe site-ul instituţiei.
Sumele plătite de AVAS către investitorii FNI sunt încadrate la capitolul "cheltuieli proprii", prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli al Autorităţii. Fondurile necesare sunt realizate din activitatea de privatizare, administrare şi valorificare creanţe bancare şi comerciale. Pe măsură ce AVAS încasează, dispune plata către FNI.
Potrivit sentinţei 13732/17.12.2004, AVAS a fost obligată să plătească, la peste 21.000 de păgubiţi, aproximativ 400 milioane lei.
După cum afirmă documentele de reglementare, AVAS trebuie să preia obligaţia de a administra fondul constituit special pentru a plăti ajutoare financiare investitorilor care îndeplineau condiţiile prevăzute de această lege, obligaţie ce a fost îndeplinită până la epuizarea fondurilor destinate acestei activităţi.
Conform contractului, AVAS s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile CEC, născute din raporturile acesteia cu SOV şi FN. Astfel, articolul 14(1) din Legea 331/2001 prevede că "Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare (acum AVAS) preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile CEC SA, rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu Societatea Comercială SOV Invest SA", şi că "Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare (AVAS) se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale CEC SA şi dobândeşte calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită".
Începând cu 18 octombrie 2007 s-au făcut primele plăţi voluntare către păgubiţii FNI.























































