5 secrete ale oamenilor fericiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele fericite au o viziune optimistă asupra vieţii FOTO Shutterstock
Persoanele fericite au o viziune optimistă asupra vieţii FOTO Shutterstock

Uneori, fericirea bate la uşă. Dar, de cele mai multe ori, noi suntem cei care trebuie să pornim în căutarea ei. Cu atitudinea potrivită, oricine poate atinge acest sentiment.

Unii oameni au convingerea că fericirea este rezultatul unor circumstanţe favorabile, a unor evenimente şi întâmplări asupra cărora nu au niciun control. Alţii cred că sunt la mâna destinului. În fine, mai sunt unii care nu lasă destinul să le călăuzească soarta şi pornesc în căutarea fericirii având convingerea că acest sentiment ţine doar de atitudinea şi de acţiunile lor.  

„Fericirea este de multe ori privită drept ceva absolut, de neatins. Persoanele care o privesc astfel se programează din start la eşec, pentru că, oricât de mult s-ar strădui şi oricât de departe ar ajunge, nu îşi dau voie să se simtă fericite atât timp cât cred că se poate şi mai bine“, spune psihologul psihoterapeut Lena Rusti. Au oamenii fericiţi o altă atitudine asupra vieţii? Fac ei lucruri diferite faţă de ceilalţi? Paula Davis-Laack, expert pe probleme de stres şi reconciliere citat de cotidianul Huffington Post, crede că fericirea lor se datorează câtorva lucruri:

1. Îşi construiesc relaţii sociale. Oamenii fericiţi au o relaţie apropiată cu familia, sunt prieteni cu vecinii şi cu colegii de serviciu şi se implică în acţiunile comunităţii din care fac parte. Aceste interacţiuni sociale îi feresc de depresie - o suferinţă psihică ce afectează tot mai mutl societatea modernă - şi îi ajută să-şi menţină tonusul psihic, spune specialistul. 

2. Sunt recunoscători pentru lucrurile bune din viaţa lor. Mulţi oameni au tendibnţa de a se concentra prea mult asupra aspectelor negative ale vieţii lor, în detrimentul celor care le aduc mulţumire. Pentru a atinge fericirea, ar trebui să ne amintim cât mai des lucrurile care ne fac să zâmbim şi ne aduc bună dispoziţie. „Recunoştinţa te ajută să treci peste evenimentele neplăcute şi peste stres, creşte încrederea în sine odată ce ai conştientizat cât de multe ai realizat şi de multe ori elimină emoţiile negative“, susţine Paula Davis-Laack. 

3. Îşi stabilesc o direcţie în viaţă. Aceasta este una dintre cele mai importante strategii care face posibilă atingerea fericirii. Fixarea unor ţeluri ne creează sentimentul că avem pentru ce lupta în viaţă. Că este vorba de urcarea unor trepte în scara ierarhică, de întemeierea unei familii sau de cumpărarea unei case, scopul pe care ni-l fixăm are prea puţină importanţă. Contează mult mai mult sentimentul de fericire pe care îl dobândim ori de câte ori depăşim un obstacol în calea noastră. Când, în cele din urmă, reuşim să ne atingem ţelul, ar trebui să ne fixăm unul nou. 

4. Au o atitudine optimistă. Oamenii fericiţi îşi concentrează tinmpul şi energia asupra locrurilor pe care le pot controla. Ei au puterea de a merge mai departe atunci când simt că o strategie nu funcţionează. Apoi, persoanele optimiste sunt conştiente că, indiferent ce li se întâmplă, viaţa merge mai departe. Oamenii fericiţi nu rămân blocaţi pe o problemă pentru că ştiu că viaţa are suişuri şi coborâşuri. Nu în ultimul rând, atunci când au trăiri negative, ei nu le lasă să pună stăpânire şi pe alte aspecte ale vieţii. Mai concret, chiar dacă sunt nemulţumiţi de evoluţia lor profesională, optimiştii reuşesc să vadă în continuare fericirea în viaţa personală. 

5. Fac acte de caritate. Faptele bune ridică moralul şi cresc stima de sine. Sprijinul oferit celor din jur nu trebuie să fie neapărat material. La fel de bine, gesturile şi faptele care vin în ajutorul celorlalţi ne pot ajuta să ne simţim bine în propria piele şi să dobândim fericirea spre care tindem. Actele caritabile pot contribui şi la îmbunătăţirea sănătăţii, susţin câteva studii. Faptele bune reduc nivelul de stres şi atenuează emoţiile negative, influenţând pozitiv starea de sănătate, explică specialiştii.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite