20 martie, Ziua Internaţională a Fericirii. Cât de fericiţi sunt românii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 15% din români se declară foarte fericiţi, potrivit unui sondaj FOTO Shutterstock
Aproape 15% din români se declară foarte fericiţi, potrivit unui sondaj FOTO Shutterstock

Ziua Internaţională a Fericirii este sărbătorită pentru prima dată în acest an, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite. Deşi nu împart zâmbete pe stradă, românii sunt mai fericiţi decât se crede. Aşa spun, cel puţin, statisticile.

 Cele 193 de state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) marchează în acest an, pe 20 martie, pentru prima dată Ziua Internaţională a Fericirii. Adunarea Generală a ONU a stabilit pe 28 iunie 2012 ca Ziua Internaţională a Fericirii să fie sărbătorită anual pe data de 20 martie. Potrivit rezoluţiei, căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane şi fiecare stat membru al ONU trebuie să organizeze în această zi activităţi educative. Oficialii ONU invită, de asemenea, organizaţiile naţionale şi internaţionale, precum şi societatea civilă să marcheze Ziua Internaţională a Fericirii prin acţiuni de sensibilizare.

Sărbătoarea fericirii coincide cu Ziua Internaţională a Francofoniei, marcată prin diverse acţiuni de promovare a limbii franceze. Tot pe 20 martie se sărbătoreşte şi Nowruz, Anul Nou la iranieni.

Situaţia materială, sursa de nefericire a românilor

Patru din zece români se consideră fericiţi, potrivit Studiului „National Happiness“ publicat la sfârşitul anului trecut şi realizat de Novel Research, Arsenoaiei&Mătăşel şi Strategescu punct ro. Datele acestei analize arată că 14,3% din români se declară profund fericiţi şi alţi 24,8% fericiţi. Aproape fericiţi sunt 22,1% din români, iar nefericiţi – 38,7%.

Previzibil, cea mai mare sursă de nemulţumire a locuitorilor ţării este starea materială. Următoarele surse importante de nemulţumire sunt administraţia publică, locul de muncă şi mediul înconjurător. „Din punct de vedere strict demografic, se poate identifica profilul românului mai degrabă nefericit: cu vârsta între 45 şi 54 ani, din regiunea de Vest a României, locuieşte singur în gospodărie (fiind divorţat/separat sau văduv) şi nu are copii“, se precizează în cercetare.

Pe baza rezultatelor studiului, au fost identificate 5 segmente de populaţie în funcţie de indicele de fericire: Nevoiaşi, În căutarea drumului, Familişti, Carierişti, Echilibraţi şi Împliniţi. Studiul s-a desfăşurat pe o durată de două luni şi a fost realizat în perioada septembrie - octombrie 2012, pe un eşantion naţional de 1002 respondenţi.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite