VIDEO Benfica - Juventus 2-1 şi Sevilla - Valencia 2-0. M'Bia, gol cu o execuţie genială, irepetabilă şi pe PlayStation

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciurile-tur din semifinalele Ligii Europa au oferit un fotbal plăcut şi goluri spectaculoase. Reuşita cu care Sevilla a deschis scorul poate fi considerată printre cele mai frumoase din această ediţie a C2.

Dacă câştigarea campionatului în Italia a fost primul obiectiv pentru Juventus, atunci calificarea în finala Ligii Europa a devenit cea de a doua ţintă pentru Pirlo şi compania, după ce echipa a fost eliminată din grupele Ligii Campionilor. De obicei, formaţiile din Serie A nu prea iau în serios Liga Europa, însă torinezii fac excepţie de la regulă, în actuala stagiune. Asta deoarece ultimul act al competiţiei se va disputa chiar pe stadionul celor de la Juventus, la 14 mai.

Ca să fie implicată în acel meci, Juve are nevoie de o revenire în returul din semifinale. Marţi seara, la Lisabona, Benfica s-a impus cu 2-1 (Garay 3, Lima 84 / Tevez 73) şi a luat prima opţiune pentru calificarea în finală. Astfel, returul de peste o săptămână, în Italia, se anunţă a fi unul incendiar.

VEZI GOLURILE DIN BENFICA - JUVENTUS

Gol din ofsaid, dar execuţie splendidă

Duelul sută la sută spaniol din cealaltă semifinală s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-0. Meciul a fost echilibrat, până când Sevilla a deschis scorul prin M'bia, aflat într-o poziţie uriaşă de ofsaid (33). Tuşierul a „dormit“ însă, iar camerunezul, care făcuse o preluare greşită, a înscris prin singura modalitate posibilă, în condiţiile în care ajunsese cu spatele la poartă: cu călcâiul. Valencia a acuzat şocul primirii unui gol dintr-un ofsaid evident şi a încasat şi al doilea gol, trei minute mai târziu. De această dată, reuşita lui Bacca a fost regulamentară, defensivă oaspeţilor fiind făcută şah-mat.

Până la pauză, Valencia putea încasa şi golul de 3-0, însă a scăpat cu noroc şi poate spera la o nouă remontada în returul de peste o săptămână, pe „Mestalla“. Mai ales că, în turul precedent, „liliecii“ au întors, acasă, un 0-3 cu Basel, învingând cu 5-0 în manşa secundă.

VEZI GOLURILE DIN SEVILLA - VALENCIA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite