Polo jucat pe un singur culoar la „Floreasca“

Peste o sută de copii se antrenează zilnic în bătrânul bazin „Floreasca“. O fac cu multă pasiune deşi pregătirea e dură, iar condiţiile nu sunt dintre cele mai bune. Porţile, de pildă, se folosesc doar la meciuri! Puştii mai mult înoată pe culoare. Cu mingea lucrează abia pe final. Porţile sunt de lemn se folosesc doar la meciuri... 

O zi de noiembrie obişnuită într-un oraş ca Bucureştiul ce se pretinde a fi capitală europeană. Privit din exterior bazinul „Floreasca" pare o clădire banală. Îţi atrag atenţia doar câţiva muncitori care lucrează la izolaţia clădirii.

Cu un buget de criză se încearcă să se mai cârpească bătrâna construcţie. „Am reparat acoperişul. Acum încercăm să izolăm clădirea, măcar în partea din faţă. Am fi făcut noi mai mult, însă nu avem de unde. De refacerea bazinului nu poate fi vorba acum. E singurul operaţional din Bucureşti şi toate echipele se antrenează aici", ne spune omul care răspunde de respectiva incintă, administratorul Gabriel Artene.

Antrenament fără porţi

Cu toate că este 8 dimineaţa, lângă bazin se află deja câteva grupe de copii. Se lucrează pe culoare, inelele despărţitoare fiind montate.

Porţile sunt undeva pe margine. Cineva, venit cu copilul, ne explică situaţia: „Din câte am auzit Federaţia de Polo a cerut să nu se folosească porţile până pe 1 ianuarie. Sunt din lemn şi le este teamă să nu se rupă. Oricum e ciudat să te antrenezi pentru acest sport doar înotând. De parcă polo-ul s-ar juca pe un culoar".

Puştii nu ţin însă cont de sărăcia în care sunt nevoiţi să se pregătească. Înoată sârguincioşi, lungime după lungime de bazin. Mircea, Radu, Silviu, Andrei, George şi ceilalţi par să nu fie deranjaţi nici de lumina destul de slabă - la antrenamente se folosesc doar 50% din reflectoarele existente.

Ei îşi văd sârguincioşi de treabă supravegheaţi de antrenorii lor. Din când în când apar observaţiile. „Ţine mâna întinsă bine! Dă şi din picioare când înoţi. Hei, nu auzi? Stai prost cu ORL-ul!"

Budapesta - Bucureşti 50-1

Sub rezerva anonimatului, un antrenor îşi varsă năduful: „Polo-ul, întreg sportul românesc se duc de râpă! Nu am crezut acum două decenii că vom ajunge aici. Condiţiile de pregătire sunt proaste. Avem un singur bazin de polo acoperit în Bucureşti şi doar trei centre în toată ţara. Ştiţi că naţionala are un antrenor ungur. Am înţeles că a refuzat să facă pregătirea aici. Că ar fi spus să nu fie băgat în bazinul ăsta pe care îl ştie de 50 de ani".

Omul care a făcut polo de performanţă are dreptate. În Budapesta, de pildă, sunt 50 de bazine acoperite. În Bucureşti e doar unul... Mai are rost o altă comparaţie?

„Istvan Kovacs, după ce a văzut cum lucrăm, a exclamat: «Voi sunteţi nebuni!? E un miracol că încă mai aveţi performanţe!» Are dreptate. Problema este însă că de la an la an numărul copiilor care vin la polo se micşorează tot mai mult. Dacă nu se iau măsuri urgente, dacă nu se fac bazine, vom ajunge să vorbim despre acest sport la timpul trecut".

Antrenorul se fereşte să vorbească de faţă cu elevii săi. Nici nu vrea să-i apară numele în presă. Nu de teamă, ci pentru că s-a săturat să tot strige în zadar.

Cunoaşte bine că pentru a ajunge poloişti aceşti copii trebuie să facă o „muncă criminală" şi că una dintre singurele lor satisfacţii este aceea că polo-ul le „sculptează" trupul. Ca om care trăieşte în acest sport şi-ar dori ca puştii să beneficieze de ce e mai bun.

Deocamdată, în România anului 2009 după Christos, aşa ceva nu este posibil.