Laurenţiu Reghecampf şi-a „distrus” reputaţia în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reghecampf a jucat 4 ani la Energie Cottbus, 4 ani la Alemannia Aachen şi un an la Kaiserslautern
Reghecampf a jucat 4 ani la Energie Cottbus, 4 ani la Alemannia Aachen şi un an la Kaiserslautern

Toate ziarele şi agenţiile de presă importante din ţara în care „Reghe” a jucat aproape 10 ani au prezentat subiectul „blatului” de la meciul Bayern Munchen – Energie Cottbus.

Dezvăluirile lui Cornel Dinu, confirmate de Iulian Chiriţă şi Răzvan Ioan Boanchş, dar dezminţite categoric de Laurenţiu Reghecampf, nu au rămas fără ecou în Germania. Scandalul a apărut în Bild, Focus, Hamburger Abendblatt, agenţia de ştiri SID, în ziarele locale din regiunea Ruhr, Revier şi Der Westen, precum şi pe siteurile de sport. Povestea e preluată din presa din România, doar titlurile diferă, de la „Tentativă de aranjament în Bundesliga” la „A fost meciul Bayern – Cottbus trucat?”. 

Jurnaliştii de la Bild i-au solicitat o opinie lui Reghecampf, iar răspunsul antrenorului a avut darul de a-l discredita pe Cornel Dinu: „Nu am primit niciun ban. Cel care a făcut acuzaţiile este un om foarte bătrân, care vorbeşte multe tâmpenii. Îl voi da în judecată”. 
În orice caz, povestea îi poate afecta cariera de antrenor a lui Reghecampf, ştiut fiind faptul că orice echipă serioasă culege informaţii despre tehnicianul pe care doreşte să îl angajeze. Chiar şi fără dovezi concrete, suspiciunile ce înconjoară numele lui „Reghe” vor atârna greu în viitor, iar visul antrenorului român, de a antrena în Germania, pare tot mai îndepărtat.

Dinu şi Chiriţă, făcuţi „albie de porci”

În acest moment, Reghecampf îşi construieşte „apărarea” prin contratac, iar principala armă este desfiinţarea celor implicaţi cu ajutorul apropiaţilor. Astfel, Mihai Stoica a spus despre Dinu că e „un măscărici”, că delirează, iar despre Iulian Chiriţă că e în stare să afirme că vapoarele zboară pentru câţiva dolari. Soţia lui Reghecampf, Anamaria Prodan, a coborât şi mai mult nivelul, susţinând că are imagini cu Dinu şi Boanchiş în stare de ebrietate. Chiar şi antrenorul l-a ameninţat pe Cornel Dinu cu dezvăluiri despre viaţa privată, vorbind despre la DolceSport despre „o amantă ce stătea pe Mihai Bravu”.

„Gigi, apără-mă!”

Laurenţiu Reghecampf a făcut apel şi la Gigi Becali: „Dacă a spus că e fratele meu mai mare, acum să o arate”. Reacţia patronului stelist n-a fost aşa virulentă: „Dacă auzeam de aceste lucruri înainte să-l numesc pe Reghecampf, le credeam. Acum, eu spun că este nevinovat, dar nu vreau să mă iau eu cu Dinu. Îi apăr cu ce vor ei, dar sfatul meu este să acţioneze legal”.

Titluri din presa germană:
Abendblatt.de: Laurenţiu Reghecampf ar fi aranjat un meci al lui Bayern
Spx.com: Acuzaţii grave la adresa lui Reghecampf
Sport.de: Bayern, lovită de un scandal al meciurilor trucate?
Bild: A fost aranjat Bayern – Energie?

Ameninţările lui Martinovici şi fileira sârbă

După ce a plecat cu scandal de la Steaua, Novak Martinovici i-a transmis lui Reghecapf că îl aşteaptă la Belgrad pentru o discuţie cu un anumit Zonja. Este vorba de fapt despre Zoran Petrovici, apropiat al lui Arkan, asociat cu lumea interlopă. La rândul său, Cornel Dinu a spus că a discutat cu un anume Mile Jerkovici pentru a-i salva pielea lui Reghecampf. De fapt, Mile Jerkovici este un colaborator al lui Zoran “Zonya” Petrovici. 

Meciurile suspecte ale lui Reghecampf

De-a lungul vremii, numele lui Laurenţiu Reghecampf a fost implicat de mai multe ori în meciuri necurate, fără ca cineva să-i dovedească vinovăţia indubitabil. Totuşi, frecvenţa cu care este asociat de aceste aranjamente nu poate să nu stârnească măcar îndoieli. Precizare: la toate meciurile prezentate mai jos, Reghecampf şi soţia sa au negat cu vehemenţă orice

August 2001: După partida Hertha – Energie, scor 2-3, presa din Ungaria a insinuat că acel meci a fost aranjat. ProSport a publicat ieri mărturia unui ziarist maghiar, care susţine că „Reghecampf, Miriuţă, ungurul Vilmos Sebok, portarul bosniac Piplica şi Latoundji (n.r. – un jucător din Benin) au fost plătiţi pentru a face egal. Sebok n-a vrut să dea banii înapoi, aşa că aranjorii l-au bătut”.
Septembrie 2002: Povestea dezvăluită de Cornel Dinu, legată de meciul Bayern Munchen – Energie Cottbus, scor 3-1, joc pe care Bayern trebuia să-l câştige la trei goluri diferenţă. Reghecampf i-ar fi cerut ajutorul lui Dinu, prin intermediul lui Iulian Chiriţă, pentru ca mafia sârbească să-l amâne cu returnarea celor 200.000 de dolari încasaţi.
Aprilie 2005: Un arbitru german arestat pentru implicare în mafia pariurilor a pus pe hârtie numele unor jucători cu ajutorul cărora se trucau meciurile. Printre ele, şi cel al lui Reghecampf. Fotbalistul român a fost audiat de poliţie timp de patru ore, după care a fost eliberat şi achitat.
Aprilie 2009: Anamaria Prodan era preşedinte la FC Buftea, iar Reghecampf antrenor, dar nu stătea pe bancă, întrucât nu avea licenţă. Conform Gsp, înainte ca echipa să iasă pe teren pentru meciul cu FC Sangob, Reghecampf l-a tras deoparte pe mijlocaşul Marius Dorobanţi, iar indicaţia a fost fermă: "Trebuie să se termine 4-2!".Meciul chiar aşa s-a terminat, iar partida în sine a fost un circ de toată jena. La Snagov era director executiv Gabriel Oprea, om care avea să devină finul cuplului Reghe-Prodan peste un an.
Mai 2009: FC Buftea, cu Reghe antrenor,  a înscris două goluri în primele 10 minute ale meciului cu CSM Ploieşti, dar a pierdut în final cu 5-3. Cotidianul local “Expresul de Buftea” a taxat prestaţia ridicolă a jucătorilor: “Finalul a fost spectaculos şi previzibil în filmele de acest gen, iar spectatorii mulţumiţi de scenariu şi regie, chiar dacă actorii au fost mediocrii şi cinematograful în aer liber, sub ploaie. La sfârşitul filmărilor, actorii principali şi-au dat mâna, jucătorii celor două formaţii rămânând prieteni, ca şi cele două cluburi”.

Octombrie 2011: Reghecampf a ajuns la FC Snagov şi a jucat pe terenul celor de la Săgeata Năvodari. Meciul a început cu 25 de minute întârziere, întrucât oficialii clubului gazdă au făcut un scandal „monstru” la vestiare, acuzându-i pe cei de la Snagov că le-au contactat jucătorii.

Noiembrie 2011: Farul – Snagov 3-3. Constănţenii au condus cu 3-0, dar oaspeţii au întors meciul în ultima jumătate de oră. “Cei mai mulţi bani se fac la pariurile online. Nu am dovezi clare, dar sunt indicii că Snagovul a avut mai mulţi jucători pe teren”, a acuzat preşedintele Farului, Giani Nedelcu, la acea vreme.

Martie 2012:  Aflat pe banca Concordiei Chiajna, Reghecampf l-a titularizat pe poartarul israelian Idan baruc, într-un meci de la Vaslui. Acesta a primit trei goluri ridicole în prima repriză, fiind schimbat la pauză. Mihai Stoica, pe atunci colaborator la DigiSport, comenta situaţia: “Portarul are o singură scuză: dacă a jucat la pariuri. De când sunt în fotbal, n-am văzut aşa ceva”. În pauzele competiţionale, Chiajna înregistra rezultate surpriză în amicale, cu scoruri gen 4-4, 6-4, 4-1.

Octombrie 2012: Petrolul – Steaua 1-2 Conform ziarului Naţional, Rednic şi suporterii Petrolului i-au acuzat pe jucătorii ploieşteni impresariaţi de Anamaria Prodan că s-au dat la o parte.


 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite