Cum își asigura un tânăr din Olt banii de păcănele. Polițiștii i-au găsit acasă zeci de bancnote de 200 și 500 euro

0
Publicat:

Un tânăr în vârstă de 27 ani a fost reținut și ulterior plasat sub control judiciar după ce reprezentanții mai multor săli de jocuri de noroc au reclamat că au fost păcăliți. Bărbatul schimba valută și juca în săli din Slatina și Caracal.

Tânărul alegea săli de joc din Olt FOTO: arhiva
Tânărul alegea săli de joc din Olt FOTO: arhiva

Tânărul de 27 ani este din Scornicești, în schimb alegea săli de joc din Slatina și Caracal. Solicita mai întâi schimbarea unor bancnote din valută în lei, iar cu acești bani juca, până când a trezit suspiciuni și, la verificarea bancnotelor, s-a descoperit că acestea erau false. 

Polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, în varstă de 27 de ani, din orașul Scornicești, județul Olt, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori străine falsificate și înșelăciune.

În fapt, s-a stabilit faptul că, în luna aprilie  2024, tânărul ar fi deținut și pus în circulație, în mod repetat, bancnote cu valoare nominală de 200 de euro, susceptibile a fi contrafăcute, în incinta unor săli de jocuri electronice, din județul Olt”, se menționează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii au găsit la percheziții zeci de bancnote false FOTO: IPJ Olt
Polițiștii au găsit la percheziții zeci de bancnote false FOTO: IPJ Olt

La percheziții au fost găsite în casa tânărului zeci de bancnote false de 200 și 500 euro.

„În urma activităților desfășurate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 16 bancnote din cupiura de 200 de euro și 28 de bancnote din cupiura de 500 de euro, susceptibile a fi contrafăcute”, au completat polițiștii.

Tânărul a fost reținut, miercuri, 24 aprilie 2024, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Judecătoria Slatina a stabilit, în 26 aprilie 2024, că tânărul poate fi cercetat sub control judiciar.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Poliției orașului Scornicești și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai menționează în comunicatul citat.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite