Borsec i-a premiat pe handbaliştii Stelei
0Romaqua Group, producătorul apei minerale Boresc şi unul dintre sponsorii echipei de handbal Steaua, i-a premiat, ieri, cu 20.000 de euro, pe jucătorii şi membrii staffului tehnic ai proaspetei
Romaqua Group, producătorul apei minerale Boresc şi unul dintre sponsorii echipei de handbal Steaua, i-a premiat, ieri, cu 20.000 de euro, pe jucătorii şi membrii staffului tehnic ai proaspetei câştigătoare a Challenge Cup. Pe lângă bani, fiecare sportiv a primit din partea sponsorului şi o insignă de aur. La rândul lor, steliştii i-au dăruit preşedintelui companiei, Octavian Creţu, un fanion al clubului, cu semnăturile tuturor jucătorilor. Săptămâna viitoare, handbaliştii militari se vor întâlni cu un alt sponsor al echipei, MFA, care îi va premia cu 25.000 de euro.























































