INTERVIU Răzvan şi Dani, şapte ani de matinal la Antena 1: „Cât de normali să fim încât să ne tragă cineva una după ceafă în hipermarket?“
0Răzvan Simion şi Dani Oţil, realizatorii matinalului de la Antena 1, au vorbit în cadrul unui interviu acordat ziarului „Adevărul“ despre parcursul celor şapte ani de emisie, despre piaţa de divertisment din ţară, despre legătura strânsă a membrilor echipei de la „Neaţa“, despre dorinţe şi aspiraţii personale.
Răzvan Simion (35 de ani) şi Dani Oţil (35 de ani) par a fi de mai mult de şapte ani de zile pe micul ecran. Şi, într-adevăr, chiar aşa e. Pe lângă munca din radio şi TV, pe cei doi îi leagă o prietenie de 33 de ani. Au ajuns să se înţeleagă din priviri şi să fie foarte greu de dezbinat. De altfel, sunt percepuţi întotdeauna împreună şi niciodată separat. „Telespectatorii ne asociază mereu ca fiind un cuplu, tot aşa nu poţi să te duci la magazin să îţi iei o «Coca» sau doar o «Cola». Întotdeauna îţi iei o «CocaCola», altfel nu are acelaşi gust“, ţin cei doi să-mi precizeze în interviu. Prezintă cel mai longeviv matinal de la un post de televiziune şi încă nu simt „povara“ anilor. Ar vrea să devină consultanţi după ce telespectatorii nu îi vor mai căuta pe micul ecran. Sau să realizeze un late-night-show. Nu s-au hotărât. Un singur lucru este cert: Răzvan şi Dani au intrat în inimile românilor. Şi vor rămâne multă vreme acolo. Pentru că sunt sinceri şi fac totul din pasiune. Despre provocările realizării matinalului, despre dorinţe, aspiraţii, dar mai ales voie bună, cei doi au vorbit în cadrul unui interviu pentru „Adevărul“ cu prilejul aniversării a şapte ani de emisie la Antena 1.
„Adevărul“: Matinalul pe care îl prezentaţi la Antena 1 împlineşte şapte ani de emisie. Ce reprezintă pentru voi tot acest parcurs?
Dani: Aoleu, şapte ani, când spui aşa sună atât de mult. O viaţă de om. Făceam un calcul, câte nunţi şi câte botezuri au avut loc, câţi copii s-au născut în ăştia şapte ani. Şi am strâns ceva. Noi suntem cam aceiaşi, am venit ca o echipă direct în Antenă. Aş vedea cei şapte ani ca pe o evoluţie în familia asta în care, practic, am crescut. Formatul s-a dezvoltat, am trecut destul de repede, încă din primii ani, într-o zonă de comfort în care putem să facem lucrurile exact aşa cum le facem între prieteni sau acasă. Ce se vede la televizor e o treabă super sinceră, am eliminat din filtre în cei şapte ani.
Răzvan: Practic e cel mai greu format de televiziune şi singurul format natural. Nimic nu e artificial sau plastifiat, rigid, luat de-afară. Este un format în care suntem, noi, prietenii noştri, majoritatea celor care au trecut pe la noi ne-au devenit amici, oameni cu care împărţim scene prin ţară, petreceri. Discuţiile sunt fireşti, fără vreo cravată legată mult prea strâns la gât sau un pantof care te strânge mult prea tare. Au fost şapte ani în care am învăţat multe, în care s-au născut copii, ne-am cununat între noi şi ne-am comportat ca o gaşcă din liceu. Genul de prieteni care merg împreună la facultate şi apoi la job-uri apropiate. Ne-am certat prea puţin şi ăsta cred că e un reproş (n.r. - surâde). Am avut destule momente să ne cunoaştem, iar în şapte ani nu cred că am fost într-un team-building adevărat pentru că la noi fiecare zi e un team-building.
Elementul care ne-a ţinut uniţi este prietenia non-invazivă Răzvan Simion, realizator TV
Care credeţi că e elementul care v-a ţinut uniţi în toată această perioadă? Voi, spre deosebire de alte cupluri din zona de divertisment, cum ar fi Teo şi Mircea Badea sau Mihai Găinuşă şi Şerban Huidu, încă rezistaţi.
Răzvan: Noi am venit ca un „cuplu“ pe micul ecran. Vorbim de o relaţie de prietenie de 33 de ani, ne ştim de la doi ani, am lucrat doar împreună, indiferent dacă a fost radio sau TV, indiferent că a fost la Antena 1 sau în provincie. Restul „cuplurilor“ s-au format pe parcurs, adăugând un personaj, două, trei, la ce exista deja. Elementul care ne-a ţinut uniţi este prietenia non-invazivă. Nu suntem genul de prieteni care în momente critice organizează an intervention, cu toată gaşca, domnule. Să salvăm o persoană. Ci, pur şi simplu, suntem înţelegători, având cele două mari principii ale noastre: să nu ne certăm de la bani şi de la femei.
În toată această perioadă de când sunteţi pe micul ecran aţi conturat brandul „Răzvan şi Dani“. Care credeţi că este valoare lui în prezent?
Dani: „Răzvan şi Dani“ înseamnă, în momentul ăsta, aşa cum s-a construit, prietenii tăi cu care probabil stai pe acelaşi palier, la care dacă mergi în vizită sigur găseşti ceva bun şi ieftin de mâncare. La ei în casă o să găseşti mereu o vorbă bună, un zâmbet, o stare de bine. Dacă e o situaţie delicată poţi să găseşti un umăr pe care să plângi. La ei în living sigur o să găseşti oameni care au ceva de spus, n-o să găseşti oameni murdari pe adidaşi, care scuipă seminţe pe jos. Sigur pe una dintre canapele o să găseşti pe cineva care îţi recomandă un film bun, carte bună, care are amintiri comune cu tine. Noi doi suntem oameni ca şi tine, cu rate.
Încă nu, dar...
Răzvan: Fericitule!
Dani: La mulţi ani! Suntem nişte oameni pe care ai curajul să îi abordezi pe stradă, să faci o fotografie sau să povesteşti ceva. Chiar ne întreabam: cât de normali să fim încât să ni se întâmple să ne tragă cineva una după ceafă în hipermarket? Şi chiar nu ne deranjează. Ştii, oamenii te percep chiar aşa, unul de-al lor. Ăsta e brandul „Răzvan şi Dani“, la noi totul e sincer, nu avem nimic de ascuns. Oamenii deja ne cunosc familiile din povestea asta, ne cunosc trecutul şi de multe ori se conectează la el. Eu cred că este, în momentul ăsta, pe TV, unul dintre cele mai sincere branduri.
Răzvan şi Dani, un pariu câştigător
Înainte să ajungeţi la Antena 1, aţi fost la Naţional TV şi aţi realizat emisiuni în provincie. Cum aţi ajuns să prezentaţi un matinal şi nu un alt tip de emisiune?
Răzvan: Noi asta am făcut şi când eram la radio, în afara perioadei de ucenicie când făceam orice ni se dădea. Pentru că noi făceam ce nu făceau alţii, munceam de sărbători şi sâmbătă seara. Făceam noi, pentru că aveam 16 ani. Dar, din 2000 am început să facem matinale de radio la Timişoara, la Lugoj, la Bucureşti. Într-o zi cineva ne-a instalat două camere în studioul de radio şi a urmat o perioadă de tranziţie de şase luni în care făceam şi radio şi TV. Cea mai groaznică perioadă din punctul de vedere al celulelor hepatice. Noi vorbeam pe radio în pauza de publicitate de la TV şi invers. Şi era fucking hard (n.r. - al naibii de greu). Am renunţat în 2005. Avem o emisiune înregistrată de 10 la 11 care ne ocupa din timp.
Dani: Matinalul pe TV s-a dezvoltat în timp, nu ni s-a pus în braţe. Pe lângă faptul că noi eram oameni de radio, tineri, deloc cunoscuţi, a fost un pariu să fim lansaţi la liber pe TV. Pariul, în general, se face pe matinal. Eu zic că e un pariu câştigat de cei care ne-au aruncat pentru prima oară la televizor.
Răzvan: Realizăm, cu siguranţă, cel mai longeviv matinal din câte au existat în România. Pe cifre şi pe date. N-am simţit anii ăştia, ne simţim ca în anul doi sau trei de producţie, tocmai pentru că nu înseamnă o corvoadă, ne înţelegem bine, fiecare ştie ce are de făcut. Suntem o echipă cu foarte mulţi sateliţi, fiecare satelit are ideea lui şi este băgat în seamă, ceea ce e mare lucru într-o producţie TV. Adică fiecare are un cuvânt de spus, fie că este researcher sau regizor artistic.
Prin munca pe care o depuneţi, aveţi un program special. Cum vă menţineţi tonusul?
Răzvan: N-avem un program mai greu decât al celor de la PR. Gândeşte-te că noi suntem de la 8 la 11 pe post, după care, teoretic, suntem destul de liberi. Trebuie să facem şi lucruri interesante care să devină subiecte pentru noi a doua zi. Unul face sport, celălalt stă mai mult cu copiii. Unul joacă fotbal, altul e cu o gaşcă de bătrânei pe biciclete. Sunt lucruri pe care le provoci ca să ţi se întoarcă o experienţă, o stare de fapt, o întâlnire cu nişte oameni care a doua zi devin personaje în emisiune. Nimic nu este inventat din ce se spune în emisiune. Toate lucrurile astea sunt trăite, aşa că trebuie să le provocăm.
Răzvan şi Dani FOTO Antena 1
Presupun că telespecatorii tocmai asta apreciază, povestiţi ceea ce li se poate întâmpla chiar lor.
Răzvan: Da, numai că e foarte greu să povesteşti 2.000 de emisiuni a câte trei ore nişte întâmplări interesante. Trebuie să trăieşti destul de intens. Arzi ca o lumânare. Actorul joacă aceeaşi piesă 13 ani, rosteşte aceleaşi replici timp de 13 ani şi se consumă enorm pe „scândură“ între spectacole. Ei, aici gândeşte-te la un spectacol de improvizaţie care tot timpul este reuşit şi care este dat „cu linguriţa“. Nu poţi să dai „cu polonicul“ pentru că rămâi fără surse de inspiraţie. E un spectacol fără scenarişti, sunt doar noi cu vieţile noastre şi relaţia pe care o avem cu publicul. Aşa că n-avem un program din diferit, ca să urmeze întrebarea „la ce oră vă treziţi?“.
Cred că aţi auzit-o de prea multe ori.
Răzvan: Ne trezim mai târziu decât foarte mulţi români care merg la muncă. Suntem, poate privilegiaţi, că ne-am găsit un job care să ne facă mare plăcere. De fapt, să facem bani cu hobby-ul nostru, adică cu televiziunea. Dacă mă întrebi ce aş fi vrut să mă fac, nu aş spune altceva decât ceva în zona asta, TV sau radio. Aşa că nu ne plângeţi de milă, dacă aveţi idei de îmbogăţire, de exemplu să învăţ să escaladez un perete, o fac pentru că îmi place. O discuţie cu oameni pe care nu îi cunoşti, în tot felul de sesiuni de comunicare, te face mai bogat. De la felul în care se abordează un subiect, la felul în care cel din faţa ta îşi expune motivele pentru care e acolo. Toate acestea conturează în mintea mea personaje, exact ca în cazul cuiva care scrie mult pentru o revistă, are nevoie de „carne“. Asta se ia de pe stradă, de la bancă, de la mall. Nu că am merge noi prea mult pe acolo.
Facem matinalul cât timp oamenii ne caută pe telecomandă de dimineaţă Dani Oţil, realizator TV
În ce constă succesul matinalului? Mizaţi pe informare păstrând şi componenta de entertainment?
Dani: N-o să-ţi vândă nimeni un pont, altfel ai avea un matinal de succes (n.r. - râde). Nu pot să indic exact principiul de bază care aduce succesul. Noi am dezvoltat produsul ăsta în timp, în funcţie de ce se cere, ce se caută. Admit că sunt zone pe care le-am pus în emisiune pentru a educa publicul, deşi nu au fost cerute sau plăcute unora. Asta pentru a ţine ştacheta sus într-un domeniu care nu mai e ce-a fost înainte. Sunt elemente pe care le-am testat, le-am pus, le-am lăsat acolo pentru a fi de ajutor cerlorlalţi. Mi-e greu să dau o definiţie acum cu privire la ce face matinalul de succes.
E prea devreme pentru a defini succesul emisiunii?
Răzvan: E o alternativă, aşa l-am gândit. Sunt trei posturi mari de ştiri, Pro TV difuzează ştiri de dimineaţă. E un bombardament de ştiri care, în aparenţă, nu interesează pe nimeni.
Dani: Şi în general sunt ştiri negative. Noi am venit cu alternativa pozitivă.
Răzvan: Da, ştim, se întâmplă lucrurile astea, putem să vorbim despre ele, dar nu vrem să organizăm un prohod.
Dani: Acum, sincer, ţie nu îţi schimbă cu nimic viaţa dacă vezi că trei oameni au murit într-un accident azi-noapte. Sigur, te uiţi, te minunezi, îţi faci cruce, treci mai departe. Poţi să vezi asta de dimineaţă preţ de câteva minute, dar noi am considerat că dacă în fiecare dimineaţă ar veni cineva, ţi-ar face o cafea şi ţi-ar pune în ea sare, apoi ţi-ar spune „Hei, uite cafeaua, să ai o zi frumoasă“, la un moment dat te prinzi că e sare acolo şi nu mai vrei să începi ziua aşa. Astfel am şi început povestea asta. „Domn’le, hai să îi dăm omului o cafea, fără sare, şi să îi zâmbim. Să i-o dăm aşa cum îi place“. Aşa, telespecatorul s-a obişnuit. Nu am fost tot timpul sus pe val. Să ştii că am început de jos. Dar am fost alternativa pozitivă în nişte dimineţi care începuseră să devină mohorâte pentru români la televizor.
Cât credeţi că o să mai realizaţi matinalul?
Răzvan: Dacă ne întrebai în primul an dacă o să purtăm discuţia asta la şapte ani de „Neaţa“ îţi spuneam că eşti nebun. Nici prin care nu ne-a trecut. Ne-am gândit ca la o etapă. Aşa sunt parcursurile în televiziune, te muţi, până ajungi în zona de seară durează ceva. Între timp am prins şi un proiect de prime-time (n.r. - interval orar de maximă audienţă), „X Factor“, ceva pe calapodul nostru. Cumva le-am prins pe amândouă.
Nu am ce să îmi doresc, decât să nu mă trezesc dimineaţa pentru că îmi place să fiu matinal şi îmi place să spun „bună dimineaţa“. Îmi place să spun „Este ora 8, bună dimineaţa“, e felul meu de a-mi porni ziua. Asta ne dă o dinamică aparte şi în viaţa de zi cu zi, ca dovadă că în vacanţă, după vreo săptămână şi ceva când ne revenim cu enzimele prin corp, ne-apucă plictiseala şi ajungem să ne trezim tot pe la şase. Iar vara, în august, pe la 6 dimineaţa, nu prea ai mare lucru de făcut decât să te duci să alergi pe plajă, să vezi pescăruşii şi să faci aerosoli cu bunici şi nepoţi. În clipa aia, abia aşteptăm să înceapă. Alţii nu mai vor de nicio culoare să se întoarcă la serviciu şi noi cu o săptămână înainte de emisie suntem în priză (n.r. - bate cu palmele pe picioare). Avem un ritm care ne ţine. E ca şi cum ai lua un flacon de magneziu în fiecare zi, aşa ne simţim noi. Sigur, avem şi ediţii care nu ne plac de nicio culoare, sunt aliniate prost planetele. Pe an avem cam cinci-şase zile de-astea.
Dani: În puţine cuvinte, un pronostic: facem matinal în continuare cât timp oamenii ne caută pe telecomandă de dimineaţă. Cât timp ei ne caută, noi o să fim acolo.
Dani Oţil şi Răzvan Simion, în timp ce prezentau „X Factor” FOTO Antena 1
Ce alt gen de emisiune aţi vrea voi să realizaţi? Dan Negru îmi spunea că ar vrea să facă un late-night-show peste câţiva ani.
Răzvan: Şi noi ne dorim tot un late-night-show.
Dani: Simbolul bătrâneţii, ca în jur de 40 de ani, să ne dorim să facem şi noi un late-night-show, o emisiune relaxată, foarte dificilă. Dar care, în general, este şi cimitirul elefanţilor (n.r. - Răzvan râde cu poftă). Capatos, de exemplu, nu face un late-night, el face altă treabă acolo. El acoperă un tronson întâmplător nocturn. Late-night-show aduce finalul zilei de emisie, aşa se zice, chiar dacă finalul durează 15 ani.
Răzvan: Noi vrem, de fapt, să fim consultanţi. E visul nostru. Vine un domn, vede multe ţări, are întotdeauna un laptop, are nişte vorbe bune, ştie nişte tips and tricks (n.r. - sfaturi şi stratageme). De la Bucureşti pleacă la Moscova, de la Moscova la Sofia, de la Sofia la Londra.
Dani: Apari la televizor şi eşti plătit să spui ce nu îţi place. Mi se pare genial!
Răzvan: Superb!
Dani: Adică un telespecator profesionist pe un salariu imens.
Răzvan: Acesta este viitorul. Plus că suntem şi foarte buni în chestia asta (n.r. - zâmbeşte).
„Decantarea“ pieţei de divertisment
Dani, tu spuneai într-un alt interviu: „Nu cred că manenelele şi chiloţii vor rămâne încontinuu pe programul nostru de seară de la TV“. În acest sens, cum apreciezi evoluţia piaţei de divertisment în următorii ani?
Dani: Manelizarea televiziunii s-a întâmplat peste tot. În Europa, mi-aduc aminte că inclusiv canalele mari, ProSieben, RTL, prin ’90 şi un pic, aveau această modă. O ceartă continuă, divorţuri la televizor, oamenii erau pasionaţi de asta. În America se întâmpla asta acum 20 de ani. Jerry Springer a avut mari probleme pentru că genera astfel de subiecte. A fost primul om pus la zid de o societate întreagă pentru că plătea oamenii să se certe la el în emisiune.
Răzvan: Anglia conservatoare a avut un personaj gen Dan Diaconescu care prin 1998 nu mai putea să iasă din casă pentru că îl căutau băieţii. Toţi au trecut prin asta, nu am inventat noi tabloidul.
Dani: Lucrurile s-au aşezat acolo, probabil că o să se aşeze şi la noi. Deja, pe cifre, cetăţeanul a început să facă diferenţa. Se vede şi în piaţa de publicitate treaba asta. Sper să ne mai curăţăm. Nu o să ne curăţăm niciodată total, Doamne fereşte, toată lumea ar trebui să aibă loc pe piaţă. Dar cu siguranţă se va decanta. În momentul ăsta suntem prea amestecaţi, suntem la aceeaşi masă şi împărţim aceeaşi publicate, şi cei care ţin lucrurile curate, şi cei care au adus scandalul pe post. Atenţie mare! E foarte greu să aduci scandal la televizor într-un mod profesionist. Şi oamenii ăia îşi fac treaba. Cei care se ocupă de un program tabloid trebuie să facă totul bine ca să prindă. Nu îi pun pe ei la zid. Pun la zid situaţia în care s-a ajuns.
Răzvan şi Dani FOTO Antena 1
Răzvan: În momentul în care există un consum, există şi un produs. La care se caută şi alternative, adică la început încercările sunt timide, oamenii nu vor să rişte, nu vor să pună pariuri, totul e de pe azi pe mâine. Merge o lună, două, trei, dacă nu se scoate programul. Nu se mai face televiziune-haiducie ca-n anii 1990. Se face ca-n 2015 cu bani mulţi, cu încredere în program, cu management.
Dani: Probabil că în cinci ani se va decanta piaţa şi o să se facă distincţia între programe.
Răzvan: Plus că vine o nouă generaţie din urmă pe care au blamat-o toţi, care nu a fost scoasă din „manelişti cu gusturi proaste“. Şi nu e chiar aşa. Tinerii de până în 35 de ani au început să gândească altfel, să mănânce şi să se îmbrace altfel, să asculte alte lucruri. Să ştii că internetul ăsta, oricât e de mare, la un moment dat poate să nu le fie de ajuns. Cred în momentul în care se vor întoarce la TV. Curios e că de la bubuitura asta a reţelelor de socializare, te-ai fi aşteptat ca consumul de TV să se facă una cu pământul. Ce să vezi? Creşte constant din 2008 încoace. Cei care au pariat pe online s-au închis între timp. Sunt multe resurse pe care trebuie să le foloseşti ca să generezi content. Atunci, oamenii au revenit la ce li se dă cu mai multă uşurinţă.
Vieţile voastre sunt mereu pe micul ecran. Cum faceţi faţă acestei expuneri? Dani tu îţi expui pe blogul personal anumite păreri.
Dani: Nu avem o problemă cu asta. Nu cred că s-a construit în jurul nostru un zid. Oamenii nu au făcut asta cu noi, aşa cum se întâmplă în cazul unui cântăreţ celebru. Noi suntem super abordabili. Asta se vede în ochii oamenilor de pe stradă, din relaţia cu oamenii din jur. Văd asta la evenimente, concerte, chiar nu avem o problemă. În relaţia cu presa nu sunt probleme. Se mai întâmplă din când în când să se creioneze o imaginie diferită, nu ştiu dacă din răutate sau din nevoia de click-uri. Atunci când se mai inventează ceva îmi place să îi trag de nas pe oameni. Dacă se spune că mi-am luat un elefant roz şi eu, de fapt, mi-am luat o girafă, atunci îmi place să demonstrez că nu e aşa.
Răvan: N-aş amesteca presa scrisă. Oamenii ăştia care scriu aşa pot fi puşi la o secţiune de divertisment de pe online şi de pe hârtie. Nu pe TV, care e tot un divertisment. Nu poţi să îi zici presă.
Dani: În momentul ăsta nu există un conflict, şi când facem acţiuni frumoase am observat că lucrurile sunt preluate şi date mai departe. Dacă cineva ar avea ceva cu noi nu ar lua şi aceste lucruri. Trăim într-o lume cu informaţie reală puţină. Şi aia e băgată într-un malaxor. Dacă mai iese şi o minciunică, asta e. Sunt lucruri asumate.
Răzvan: Am învăţat să nu mai punem la suflet şi să nu mai citim comentarii.
Asociaţi întotdeauna împreună, niciodată separat
Dani, tu eşti un tip cu o atitudine pozitivă, trăieşti fiecare zi într-un fel aparte. De unde ai căpătat această concepţie?
Dani: Cred că de acasă, părinţii mei sunt oameni pozitivi. De foarte mult timp, am învăţat să îmi stabilesc obiective. În primul rând pe termen scurt şi mediu, pe termen lung nici nu cred că am prea multe. Asemenea unui alpinist care se-asigură din carabină în carabină cred că fiecare obiectiv mic pe care îl ating îmi foloseşte să merg mai departe şi mă asigură că atunci când cad sau ratez să nu cobor până la sol, ci să mă opresc în următoarea carabină. N-am o reţetă.
Răzvan, una dintre temerile tale era să nu rămâi fără cuvinte. Mai ai vreo frică în acest sens?
Răzvan: Bărbaţii de vârsta noastră au o teamă legată de faptul că luna viitoare nu vor mai face banii din luna în care se află. Am temeri în fiecare zi, deşi sunt în zodia Leu, am drobul meu de sare. Orice pleacă din jurul meu, indiferent că este un proiect de televiziune, mă face să fiu pesimist. Prefer să gândesc aşa, să-mi iau toate măsurile de siguranţă şi să îmi găsesc carabinele lui de care să mă prind. Aşa ştiu sigur că voi ajunge în vârf fără să am nevoie de o hartă sau de vreo cordelină. Acum îmi dau seama că nu o să rămân fără cuvinte, dar atunci mă gândeam că ar ciudat să nu mai pot să vorbesc. Pur şi simplu să nu îmi iasă cuvintele din gură. Dar, bărbaţii se tem de lucruri mult mai bine creionate decât asta.
Răzvan şi Dani FOTO Facebook
Îţi mai doreşti să cânţi la un instrument muzical?
Răzvan: Da, mi-am luat deja un pian, şi sunt pe cale să îmi iau şi o chitară. Colegul nostru de la montaj şi-a luat un saxofon la care încearcă să cânte. Cred că e un virus pe aici care circulă. Mi-am dorit dintotdeauna să pot cânta. Ceva îmi lipseşte totuşi, abnegaţia sau ce au muzicienii. Până în septembrie, două piese tot o să pot cânta la chitară cât să lansez o provocare la „Neaţa“.
Dani mai ai de gând să mai predai? Răzvan îţi e dator după ce în trecut l-ai scăpat de câteva corigenţe.
Dani: Predau în continuare, încep o serie nouă la IMA (n.r. - Intact Media Academy), e o pasiune de-a mea mai veche. Am foarte mulţi studenţi, din ce văd la final, în urma unei statistici, sunt bine poziţionat între profesori. Mă dezvolt pe partea asta destul de mult. Şi pentru că ţinem cursuri şi pentru mari companii din România, managerii de top şi din partea de mijloc vin să îi antrenăm, să îi învăţăm să vorbească cu camera de luat vederi, să dea interviuri. În România, din păcate, sistemul de învăţământ nu prea te învaţă să vorbeşti cu foarte mulţi oameni. Copiii vorbesc tot mai mult de pe scaun, elevii vorbesc tot mai mult din bănci, nu ies în faţa clasei. Ajung într-o facultate unde nu sunt chemaţi în faţa colegilor. Se predă comfortul în momentul acesta. Sunt multe companii din România care şi-au dat seama că angajaţii lor sunt foarte buni în ce fac, dar nu ştiu să dea mai departe, să explice. Noi doi suntem antrenaţi să antrenăm la rândul nostru alţi oameni să treacă peste frica de a vorbi.
Răzvan: Pe piaţă o să găseşti tot felul de indivizi, traineri sau life coach, care te învaţă să ieşi din zona de comfort. Sunt foarte amuzanţi, se uită ciudat la noi că nu avem pregătirea lor. Dar ei nu pot să vorbească cu noi şi să ne privească în ochi. Ne mai dăm cap în cap pe la nişte companii, deşi nu avem pretenţia unor profesori aspiraţionali, ci doar a doi băieţi de la TV care vorbesc 300 de emisii pe an a câte trei ore cel puţin, la „Neaţa“, plus restul timpului făcând acelaşi lucru în cercul de priteni. „Cine vă recomandă?“, ne întreabă. Familia şi talentul, le răspundem. Am mai avut cazuri când astfel de oameni au venit pe canapeaua de la „Neaţa“ şi nu au putut să vorbească cu noi.
O să existe vreodată emisiunea „Neaţa cu Răzvan“ sau doar „Neaţa cu Dani“? Î
Dani: Nu. (n.r. - rostit pe un ton categoric)
Răzvan: Nu.
De ce?
Dani: N-ar avea viitor (n.r. - Răzvan începe să râdă).
Răzvan: Aşa cum telespectatorii ne asociază mereu ca fiind un cuplu, tot aşa nu poţi să te duci la magazin să îţi iei o „Coca“ sau doar o „Cola“. Întotdeauna îţi iei o „CocaCola“, altfel nu are acelaşi gust.