VIDEO Mircea Baniciu: „Am vrut să mă apuc de arhitectură când Ceauşescu a închis toate porţile, iar televiziunea şi radiourile promovau doar politică“
0
TVR 1 a difuzat duminică, 13 septembrie, „Cerbul de Aur 2020 #GENERAŢII“, un omagiu adus artiştilor care au făcut istorie la festival, dar şi evenimentului în sine şi deceniilor pe care le are în spate. Printre numeroşii artişti care au urcat pe scenă s-au numărat Mircea Baniciu şi fiica sa, Ana.
Cei doi au povestit, într-un interviu pentru TVR, ce înseamnă pentru ei muzica, cum se înţeleg pe scenă, dar şi în viaţa de zi cu zi, dar mai ales ce reprezintă Festivalul Internaţional Cerbul de Aur pentru ei.
Ce amintiri vă leagă de Cerbul de Aur?
Mircea Baniciu: Am urcat o singură dată pe scena Cerbului de Aur alături de Pasărea Colibri, în recital. Sentimentul pe care l-am avut atunci a fost că în sfârşit muzica folk este primită pe scena Cerbului de Aur. În general acest festival a fost şi rămâne un festival al muzicii uşoare. Am intrat dat fiind faptul că eram foarte buni, foarte ascultaţi şi publicul ne iubea foarte tare. Momentul a fost absolut special, iar pentru mine a fost important că suntem acceptaţi aşa cum suntem, ceea ce pentru mine a fost fantastic. Aveam cântecele noastre.
Aveţi în spate o carieră muzicală de 50 de ani. Care au fost momente grele?
Cel mai greu a fost când colegii mei de la Phoenix au plecat în Germania şi nu aveam încă un reper şi un sprijin mergând pe ideea că eram solistul unei trupe şi a trebuit să iau lucrurile de la capăt. Eram şi prieteni apropiaţi. Mai târziu am aflat că şi lor le-a fost la fel de greu. A mai fost o cumpănă în 1988-1989, atunci când Ceauşescu a închis toate porţile şi televiziunea şi radiourile promovau doar politică şi partid. Atunci am vrut să-mi vând şi chitara şi mă reapuc de ceea ce am învăţat în facultate, arhitectura.
Dintre artiştii Cerbului cu cine v-ar fi plăcut să împărţiţi scena?
A fost un moment al lui Sir Cliff Richard care mi-a plăcut extraordinar. De altfel, în urma vizionării unui film în care protagonişti erau Cliff Richard şi Trupa Shadow, m-am apucat să cânt la chitară, lăsând pianul deoparte. În acea perioadă luam ore de pian, dar mai târziu am înţeles că schimbarea nu a fost întâmplătoare şi asta trebuia să fac.
Spuneaţi că veţi lucra, împreună cu fiica dvs, Ana, la o melodie
Am tot promis şi uite că a trecut timpul şi nu am făcut. Am cântat însă împreună melodiile mele. Ana le cam ştie pe toate. Are o memorie muzicală fantastică.
Ce amintiri te leagă de Cerbul de Aur?
Ana Baniciu: Mă uitam când eram mică şi îmi plăcea. Am participat la multe festivaluri şi dacă nu ar fi fost suspendat în perioada aceea, aş fi participat şi eu la Cerbul de Aur. În anul în care tata a susţinut un recital la Cerbul de Aur, am venit cu el în culise şi chiar am o amintire amuzantă. Colegii lui nu mă mai văzuseră de foarte mulţi ani. Deja eram mare şi ei au avut impresia că el a venit însoţit de o iubită. S-au tot uitat ciudat la noi până când tata m-a prezentat şi a spus „Ea e fiica mea!“.
Muzica cărei generaţii e mai aproape de sufletul tău?
Cred că fiecare generaţie în parte vine la pachet cu bune şi cu rele. Evident că îmi place şi generaţia din care fac parte, evident că are şi plusuri şi minusuri. Dar cred că muzica din generaţia tatălui meu are o însemnătate şi un mesaj extrem de frumos. Eu chiar îmi rog prietenii apropiaţi să asculte şi să înţeleagă această muzică. Pentru mine, muzica este în primul rând mesaj. Sunt o romantică, clar!
Dintre melodiile tatălui tău, Mircea Baniciu, care este preferata ta?
„Înţelegere“ este preferata mea... Versurile melodiei îmi plac foarte mult.
Din punct de vedere artistic te înţelegi bine cu tatăl tău. Au fost şi momente când l-ai supărat?
Tatăl meu este în ton cu moda. Ascultă tot ce apare. Şi eu când merg la el îi pun ultimele apariţii muzicale. Asadar nu-l mai miră nimic. Şi eu când vreau să lansez ceva, îi arăt din timp, mă consult cu el. Întotdeauna mi-a lăsat mână liberă. Nici eu nu am abuzat, nu am făcut nimic care să îi strice părerea şi nici nu aş face. Cumva port acest nume şi vreau să îl respect, nu doar să îl port.
Cel mai important sfat primit de la tatăl tău?
El mi-a spus de la început că va fi un drum foarte greu şi că rămâne la mine alegerea. Eu am ales partea artistică şi el îşi dorea să mă ferească de lumea aceasta ştiind că este un drum foarte greu şi o viaţă zbuciumată. El mi-a spus: vezi că azi eşti, mâine nu eşti şi trebuie să fii conştientă de asta şi să nu mă iei pe mine drept exemplu, pentru că pentru mine a fost o şansă uriaşă să reuşesc să am aproape 50 de muzică. De aceea am urmat o facultate într-un total alt domeniu, „Administrarea afacerilor“, cunosc limba germană. Am pregătit un Plan B, dar nu mi-aş dori să renunţ la muzică.
Dintre artiştii care au cântat la Cerb cu cine ai vrea să urci pe scenă?
Mi-ar plăcea să cânt cu Christina Aguilera şi să îmi facă un melism de-al ei. Şi pe Ricky Martin, care a fost iubirea copilăriei mele, mi-ar fi plăcut să îl văd. Şi despre Julio Iglesias am auzit numai lucruri bune de la un prieten care l-a întâlnit.
Mircea şi Ana Baniciu FOTO TVR
Se încarcă comentariile...
