Ce pastile uzuale dau arsuri gastrice

Ce pastile uzuale  dau arsuri gastrice

Unele analgezice comune provoacă tulburări digestive

Ibuprofenul, aspirina şi toate celelalte antiinflamatoare nesteroidiene irită mucoasa stomacului şi pot să agraveze gastrita ori ulcerul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Foarte multe medicamente provoacă arsuri gastrice. În majoritatea cazurilor, efectul iritant este dat de substanţa activă a medicamentelor, nu de excipienţii acestora - substanţe folosite pentru a schimba gustul sau culoarea, pentru a facilita administrarea ori pentru a prelungi valabilitatea tratamentului.

„Excipienţii sunt folosiţi în cantitate prea mică pentru a provoca astfel de efecte secundare. Există totuşi o excepţie. Este vorba despre zahărul din siropuri, adăugat de regulă în concentraţie mare", potrivit prof. dr. Ioan Fulga, şeful catedrei de farmacologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti.

Paracetamolul, bine tolerat de stomac

Toate medicamentele cu acţiune antiinflamatoare cresc secreţia de acizi în stomac, cu excepţia paracetamolului şi metamizolului. Aspirina, cel mai folosit antiinflamator, nu doar că stimulează secreţia acizilor gastrici, dar blochează şi secreţia prostaglandinelor, substanţe care ajută la regenerarea mucoasei stomacului şi care inhibă totodată secreţia acizilor. „Ceva mai bine tolerată este şi clasa de medicamente numită coxibi, din categoria antiinflamatoarelor", spune prof. dr. Ioan Fulga.

Alte două grupe de medicamente cu efect iritant pentru mucoasa gastrică sunt blocantele canalelor de calciu şi betablocantele, utilizate ca tratament al hipertensiunii arteriale. Acestea relaxează sfincterul esofagian inferior şi permit astfel acizilor din stomac să „urce" spre esofag.

Tetraciclinele irită mucoasa gastrică

Contrar credinţei generale, antibioticele nu sunt atât de nocive pentru stomac. Cel care poate crea probleme, mai ales persoanelor care suferă de gastrită sau de ulcer, este tetraciclina.

Medicamentele şi suplimentele alimentare pe bază de fier pot să aibă şi ele acest efect asupra mucoasei gastrice, prin creşterea secreţiei de acizi în stomac. De asemenea, clorura de potasiu este greu tolerată de stomac când se administrează pe cale orală. „Din această cauză, bolnavilor care urmează un tratament diuretic şi care au nevoie de suplimente cu potasiu li se recomandă să le ia în supă", mai spune prof. dr. Ioan Fulga. Din categoria suplimentelor alimentare iritante pentru stomac face parte şi vitamina C.

Se iau doar după masă

Pentru a preveni efectul iritativ asupra stomacului, toate aceste medicamente ar trebui luate după ce aţi mâncat, sub nicio formă înainte. De asemenea, ele trebuie administrate cu o cantitate cât mai mare de apă, mai ales dacă au ca efect creşterea secreţiei de acizi gastrici. În acest mod, acizii vor fi diluaţi. Dacă medicamentul respectiv favorizează refluxul esofagian, efect observat în cazul antihipertensivelor, este foarte important să nu staţi la orizontală cel puţin o jumătate de oră de la administrarea lui. Tratamentele sub formă lichidă, de tipul gelulelor şi comprimatelor efervescente, sunt absorbite într-un timp mai scurt.

Persoanele diagnosticate cu gastrită sau cu ulcer ar trebui să ia întotdeauna aceste medicamente concomitent cu unele antiulceroase. „Este bine ca decizia de a alege un antiulceros sau altul să fie luată împreună cu medicul curant, pentru că acţiunea lor diferă", precizează prof. dr. Ioan Fulga. Se recomandă, de asemenea, ca în paralel cu administrarea medicamentului care provoacă arsuri gastrice să se evite alimentele iritante pentru stomac, aşa cum sunt cele acre, condimentele şi dulciurile concentrate. 

Mit

Unele persoane dizolvă medicamentele în gură în speranţa că vor reduce riscul de a suferi arsuri gastrice. Această metodă nu influenţează însă efectul iritant pe care îl au asupra mucoasei gastrice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările