SURSE. Creşte vrajba în coaliţia de guvernare. Codul Penal, motiv de reproş între PSD şi UNPR
0Potrivit unor surse politice, mai mulţi parlamentari din PSD au criticat, în discuţii cu liderii partidului, decizia preşedintelui UNPR, Gabriel Oprea, de a nu susţine modificările la Codul Penal. De partea cealaltă, vicepremierul Oprea dă tot mai multe semne că ruperea cobitării cu PSD este iminentă.
După ce au fost nevoiţi să amâne modificările la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală, parlamentarii PSD s-au revoltat, deocamdată, nu în public, ci doar în discuţiile cu vicepreşedinţii partidului, după cum au declarat surse politice pentru „Adevărul“. Aleşii PSD nu se aşteptau ca liderul UNPR, Gabriel Oprea, omul care poate schimba oricând majoritatea parlamentară, să nu susţină schimbările la legislaţia penală. „Noi nici nu ne gândeam că UNPR va trânti Codul Penal, mai ales că două din cele 20 de proiecte de modficare a legislaţiei penale sunt semnate de parlamentari UNPR“, a spus un lider PSD pentru „Adevărul“, cu condiţia anonimatului. Cei doi aleşi UNPR care au iniţiat proiecte de modificare a Codului Penal sunt Eugen Nicolicea ( ministrul pentru relaţia cu Parlamentul) şi senatorul Haralambie Vochiţioiu.
Gabriel Oprea i-a surprins total pe aleşii PSD atunci când a declarat, la Adevărul Live, că nu va vota modificările la Codul Penal. „Nu sunt de acord ca o mână de parlamentari interesaţi să schimbe actualul Cod Penal“, spunea Gabriel Orpea, săptămâna trecută, în condiţiile în care toate cele 20 de proiecte de modificare a legislaţiei penale urmau să primească aviz peste câteva zile în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. După semnalul dat de Gabriel Oprea, PSD a fost nevoit să amâne cu o lună dezbaterea celor 20 de proiecte, deşi sesiunea parlamentară se termină peste 10 zile. Dacă vor, totuşi, să modifce legislaţia penală fără sprijinul UNPR, cei de la PSD vor fi nevoiţi să convoace o sesiune extraordinară, însă şansele ca o lege să treacă fără voturile UNPR sunt infime. Progresiştii numără în acest moment 56 de senatori şi deputaţi, care activează în grupurile parlamentare ale PSD.
„Putem fi parteneri, dar nu putem fi captivi“
În plus, aleşii PSD sunt supăraţi că partidul a pierdut din nou ca imagine. „ Au fost foarte multe discuţii pe tema proiectelor privind Codul Penal şi toate s-au spart în capul nostru. Ba că le-am pus pe ordinea de zi, ba că le-am scos, ba că nu le-am lăsat timp celor de la CSM să dea aviz, tot aşa“, mai spun surse din PSD. Modul în care au decurs lucrările în Comisia Juridică arată că PSD-iştii au ţinut morţiş să modifice Codul Penal până la vacanţa parlamentară. Când CSM a cerut două săptămâni pentru a da aviz, majoritatea PSD din Comisia Juridică a votat doar o săptămână, pentru a grăbi planul. Însă tot PSD s-a văzut apoi nevoit să amâne o lună dezbaterea, după ce Gabriel Oprea a făcut pasul înapoi.
Faptul că PSD stă pe un butoi cu pulbere a fost confirmat chiar de Liviu Dragnea, liderul informal al PSD în absenţa lui Ponta. „Nu este uşor să-i ceri unui partid ca PSD sau să aibă impresia PSD că e un partid care poate fi şantajat. Au fost reacţii foarte diferite şi a fost şi acesta un subiect de discuţii, ca să calmăm colegii, să le spunem că nu sunt probleme cu UNPR şi că relaţiile în coaliţie sunt bune. Dar genul acesta de declaraţii pot produce tot felul de neînţelegeri. Din acest motiv putem spune că nu putem fi captivi. Putem fi parteneri, dar nu putem fi captivi“, a spus Dragnea, încerâcând să calmeze spiritele.
Legea care poate schimba majoritatea
Însă, potrivit unor surse din Guvern, mesajul de pace trimis de Dragnea nu a făcut decât să-l irite şi mai mult pe Gabriel Oprea care, la un prim pas greşit al PSD, va decide dacă mai rămâne sau nu la guvernare. De altfel, la numai două zile de la declaraţia lui Dragnea, vicepremierul Oprea le-a mai dat o palmă social-democraţilor, anunţând că nu susţine nici pensiile speciale pentru parlamentari, o lege votată de PSD cu o largă majoritate, majoritate din care au făcut parte şi aleşi UNPR. „Parlamentul este printre ultimele instituţii din România în ceea ce priveşte încrederea românilor. Din păcate, nu cred că este un moment prielnic pentru această lege (n.r. - privind indemnizaţiile speciale pentru parlamentari). Dacă românii aveau mai multă încredere în Parlament, nu era nicio problemă“, a declarat vineri, la o conferinţă de presă susţinută la Tulcea, preşedintele UNPR. Practic, declaraţia lui Oprea este un avertisment pentru viitor.
Legea pensiilor speciale a fost adoptată de Parlament, dar poate fi întoarsă la reexamniare de preşedintele Klaus Iohannis. În acel moment, cele 56 de voturi ale UNPR vor înclina balanţa într-o parte sau alta.
Răfuiala dintre PSD şi UNPR este alimentată şi de absenţa premierului Victor Ponta, plecat să se opereze în Turcia. Oprea le-a spus de mai multe ori social-democraţilor că el, personal, îl susţine pe Victor Ponta ca premier şi va rămâne alături de PSD atât timp cant Ponta va fi preşedintele partidului. Acum, cu Ponta pe patuld e spital, discuţiile dintre PSD şi Oprea au rămas suspendate. În plus, Gabriel Oprea este cel care conduce în acest moment Guvernul, în absenţa lui Ponta.