România şi SUA au semnat alte trei acorduri pentru implementarea scutului antirachetă de la Deveselu
0La reuniunea de marţi a Comitetului Mixt româno-american, România şi SUA au semnat trei noi documente bilaterale necesare pentru continuarea punerii în aplicare a acordului privind scutul antirachetă. Bogdan Aurescu, secretarul de stat în Ministerul de Externe, a subliniat că cele două ţări doresc operaţionalizarea în 2015 a componentei de la Deveselu.
„Este vorba despre două noi Aranjamente de Implementare, unul privind datele referitoare la militarii, membrii de familie şi contractorii forţelor SUA, iar al doilea privind schimburile de date, precum şi de un amendament la un Aranjament de Implementare deja în vigoare, privind comunicaţiile. Ele se adaugă celor cinci Aranjamente de Implementare semnate in luna iunie”, se arată în comunicatul emis de MAE.
La Comitetul Mixt româno-american, au participat copreşedinţii acestui Comitet - Sebastian Huluban, secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, şi generalul Mark O. Schissler, din cadrul Comandamentului Forţelor SUA în Europa.
Bogdan Aurescu, secretarul de stat pentru afaceri strategice, a subliniat însemnătatea pe care România o acordă participării la proiectul privind apărarea împotriva rachetelor balistice, aprecierea pentru buna colaborare cu SUA în acest domeniu şi importanţa edificării sistemului NATO antirachetă.
Totodată, el a arătat că România va continua cooperarea strânsă cu Statele Unite şi cu ceilalţi aliaţi, în vederea realizării, în calendarul decis de NATO, a tuturor celorlalte etape ale sistemului Aliat de apărare antirachetă.
„Prin finalizarea cadrului juridic bilateral referitor la participarea României la proiectul bilateral cu SUA privind apărarea împotriva rachetelor balistice, ne pregătim de fapt pentru momentul 2015, când sistemul NATO antirachetă va dobândi capabilitatea operaţionala iniţială, ceea ce subliniază importanţa crescută a bazei Deveselu nu doar în context bilateral româno-american, ci şi în contextul construcţiei sistemului NATO", a declarat Aurescu.
Secretarul de stat a subliniat că întregul ansamblu de demersuri ale oficialilor români şi americani sunt subsumate obiectivului comun al operaţionalizării la termenul convenit (2015) a componentei din România a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice.
Două dintre aranjamentele de implementare semnate în 29 iunie se referă la utilizarea terenului adiacent bazei Deveselu, care se află lângă Caracal. Celălalt aranjament de implementare se referă la utilizarea spaţiului aerian al bazei Deveselu.