Referendum de cartier: „Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim!“
0
Cu referendumul nu te poţi juca: e ori albă, ori neagră, e DA sau NU. Oamenii de rând au votat, „au combătut“, şi-au spus oful, au vociferat. Referendumul strârneşte patimi şi unde sunt ele mai puternice decât la secţia de votare sau la cârciuma de cartier?
Ora 8:00, iar liniştea străzilor din Berceni nu e tulburată de nimeni. Totul se întâmplă ca filmat în slow-motion, preconizând încă o zi toridă. „Căldura mare, moncher!“, ar fi zis unul dintre personajele lui Caragiale şi mă gândesc că România de astăzi seamănă cu cea a marelui scriitor mai mult decât ne realizăm, chiar dacă pe-atunci canicula nu era branduită cu coduri galbene sau portocalii. „Mătura, mătura!“, se aude o voce care sparge monotonia unei dimineţi în care ţara ar trebui să „ardă“ şi nu doar din cauza căldurii. E o femeie de la ţară, o ştiu, îşi vinde uneori marfa şi pe străzile din Berceni.
Doar ea şi clopotele trase la biserica din apropiere tulbură liniştea câinilor din curtea unei şcoli din Berceni, în care e organizată o secţie de votare. O şcoală de cartier, o secţie obişnuită, ca multe altele din Bucureşti. Nu e un liceu cu pretenţii, asaltat de camere de luat vederi, aşa că la ora 8.00 doar cei mai matinali pensionari îşi fac apariţia.
Pensionarii, în „pole position“ la vot
„Am venit de dimineaţă ca să scap de-o grijă“, îmi spune un domn. „Nevastă-mea vine mai încolo, mai are treabă pe-acasă. Şi băiatul o să vină“, adaugă el, înşiruind apoi motivele care l-au determinat să se prezinte la urne. Bărbatul este convinsă că a făcut ceea ce trebuie şi nu-i înţelege pe cei care nu procedează la fel. „Eu n-am probleme, la mine vine toată familia. Dar am un coleg de serviciu, care e supărat rău, săracu’... Are doi băieţi şi nu vor nici în ruptul capului să vină să voteze“, spune acesta.
Este ora 10:00, urnele s-au deschis deja de trei ore, iar canicula preconizată pentru ziua referendumului nu înşală prognoza. E din ce în ce mai cald, însă bucureştenii – cel puţin cei din Sectorul 4 – par să fie animaţi de spiritul civic, aşa că încep să sosească în număr tot mai mare la secţia de votare. „Avem deja 10%. E bine, mă, până la ora 10:00! Eu cred că facem 50 % plus 1. Atâta ne trebuie, dar poate facem chiar mai mult“, remarcă un membru al comisiei de votare.
Pentru unii, referendumul stârneşte patimi, pentru cei mai mulţi, pare să fie o bună ocazie de a socializa. Este şi cazul a două cupluri mai în vârstă, care se salută zgomotos şi îşi împărtăşesc ultimele noutăţi despre familie şi nepoţi. „Am votat, mă duc acasă, poate mai văd şi eu un film la televizor, că m-am săturat de atâtea ştiri“, mărturiseşte unul dintre cei doi capi de familie.
Ora e încă matinală, dar vârsta nu mai e un criteriu în ceea ce-i priveşte pe votanţi: îşi fac apariţia atât tineri abia trecuţi de vârsta majoratului, cât şi persoane de vârsta a doua şi a treia. Oamenii sosesc constant: unii îşi fac datoria repede, mecanic aproape, şi părăsesc secţia de votare. Alţii zăbovesc încă vreo câteva minute la umbră sau la o dicuţie cu vechi cunoştinţe.
Aş fi vrut să fie mai multă lume, aş fi vrut să stau la coadă ca să votez
Este ora 11.00, iar lucrurile decurg normal la secţia de votare. Primul derapaj apare după ce trec porţile şcolii şi surprind o conversaţie telefonică. „Am votat, dar mă mai duc o dată, după-amiază, la Mamaia“, spune un bărbat în jur de 40 de ani, în timp ce se îndepărtează de secţia de votare. Mă gândesc că o Românie la fel de sinceră aş putea găsi numai într-o bodegă de cartier, căci, nu-i aşa, acolo se „combate soarta naţiunii“. De la nenea Iancu încoace..
Noi cu cine votăm?
Tăcerea care se lasă preţ de jumătate de minut e primul semn că nu mă încadrez în peisaj, dar curând oamenii se întorc la paharele şi dicuţiile lor. În fond, e ora 11.00 şi terasa cu mese şi scaune de fier forjat e plină. „Căldură mare, moncher!“, şi ce te poate răcori mai bine decât o bere populară? Ce-i drept, unii preferă şi licori străvezii, deşi nu-i încă ora prânzului.
Oamenii dezbat, vociferează şi gesticulează. Bachus dezleagă limbile şi încinge spiritele, iar referendumul e unul dintre subiectele preferate. „Ăia care nu se duc să voteze sunt laşi!“, spune un domn care pare să se ghideze după zicala ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. „Serios? Dacă-l suspendă pe Băsescu în fiecare lună, trebuie să mă duc în fiecare lună să votez?“, contracarează un intelocutor. „De 60 de ani tot votez. Acum nu mă mai duc“, îl susţine alt bărbat.
Alţii, în schimb, contestă corectitudinea votării. „Pe român îl înveţi, mă, să fure?“, vociferează un bărbat slab, izolat la o masă. Patimile sunt repede răcorite cu berea din sticlele aburite, iar cetăţenii revin la subiecte „domestice“ – cum ar fi preţul legumelor – şi fac glume deocheate pe seama chelneriţei.
Ora prânzului aduce mai puţini votanţi în secţia de votare din Berceni. Căldura e mare, iar oamenii au încă timp. „Aş fi vrut să fie mai multă lume, aş fi vrut să stau la coadă ca să votez“, îşi exprimă dezamăgirea o tânără ce pare să meargă prima oară la vot.
Speranţa moare ultima
Totuşi, locul nu e pustiu, iar România nu încetează să fie surprinzătoare. O pensionară care părăseşte cabina de vot îşi exprimă apoape isteric opţiunea electorală. „O să iasă cine vrea Dumnezeu, doamnă“, intervine, împăciuitor, o altă bătrână, însă replica ei strârneşte „furtuna“. „Ce treabă are Dumnezeu cu mine şi cu pensia mea?“, „tună“ prima femeie. Nu-mi pot masca un zâmbet şi sunt convinsă că doamna în cauză nu a auzit de una dintre poreclele preşedintelui suspendat: Zeus.
Eu i-am zis lu’ nevastă-mea: „Să-ţi fie clar! Nu mai vezi nimic de la mine dacă nu vii la vot“
Referendumul nu stârneşte doar pasiuni izolate, ci e chiar subiect de gâlceavă între membrii aceleiaşi familii. „Soţul meu nu vine la referendum, nu are treabă nici cu unii, nici cu alţii“, se confesează o doamnă unui vecin. „Eu i-am zis lu’ nevastă-mea: «Să-ţi fie clar! Nu mai vezi nimic de la mine dacă nu vii la vot»“, este replica tranşantă a conlocutorului.
Doar pentru copii lucrurile decurg la fel ca într-o zi obişnuită. Cel mult ridică unele întrebări inocente. „Votează şi copiii?“, îşi întreabă un băieţel tatăl, dar se linişteşte repede când află că mai are 14 ani până să pună prima ştampilă.
În secţia de votare din Berceni e linişte. E ora 15.00, iar gardienii, observatorii şi câţiva membri ai comisiilor de votare s-au adunat la o ţigară. Mai e jumătate de zi de votare, însă greul pare să fi trecut. Şi încă-mi sunt proaspete în minte cuvintele unui „mitic“, în timp ce părăseam terasa de carier. „Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim!“...
Se încarcă comentariile...
