PSD, presat să retragă sprijinul șefului AEP. Care este poziția social-democraților
0Conflictul izbucnit în jurul șefului AEP a încins spiritele în Coaliție. În timp ce PNL susține ca este nevoie de o demisie sau de retragerea sprijinul politic, de partea cealaltă, social democratii evita să se pronunțe clar.
Liberalii, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuț Stroe au transmis că „problema apărută se poate rezolva rapid printr-un gest al domnului Mituletu sau prin retragerea sustinerii PSD”.
„PNL este consecvent în abordarea cazurilor de acest fel și consideră că acestea trebuie să fie lămurite în instanță. România are instituții abilitate să cerceteze asemenea spețe. Președintele AEP, susținut pentru această funcție de PSD, trebuie să își asume consecințele conflictului de interese pe care l-a și recunoscut public la un post de televiziune și să lase ancheta să-și urmeze calea legală”, a mai transmis Ionuț Stroe pentru „Adevărul”, afirmând totodată că „este responsabilitatea autorităților competente să cerceteze și să lămurească acest caz. Justiția trebuie să se pronunțe”.
Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat pentru „Adevărul” că, „în principiu, vor trebui luate măsuri” în cazul șefului AEP, explicând că „asupra persoanele care conduc instituții importante nu trebuie să existe niciun fel de suspiciune”.
Totodată, social-democratul Gabriel Zetea a dat asigurări că PSD nu se va opune vreunui demers de demitere, susținând că „orice inițiativă va ajunge în Parlament, PSD, așa cum a făcut în ultimii ani, nu se va opune și de fiecare dată va vota pentru demitere sau ridicarea imunității”.
Deputatul a mai subliniat că USR, care cere revocarea șefului AEP din funcție face scut în jurul primarului sectorului 1, Clotilde Armand.
Șeful AEP, acuzat de ANI de conflict de interese
Agenția Națională de Integritate a anunțat, într-un comunicat de presă, luni dimineață, că a sesizat Parchetul General cu privire la existenţa unor indicii care arată că președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică, ar fi săvârșit infracțiunea de folosire a funcției „pentru favorizarea unor persoane” privind ocuparea unui post de consilier, încălcând astfel articolul 301 din Codul Penal, în cazul angajării unei rude în instituția pe care o conduce.
Ulterior, USR a depus o solicitare către Birourile Permanente ale Parlamentrului pentru a demara procedura de revocare a lui Constantin Mitulețu-Buică din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP).
„Actualul șef al AEP nu este la primul dosar. El e deja trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Tot el are o decizie oficială de plagiat din partea CNATDCU. Incompatibilitate, corupție și plagiat – pentru aceste motive, Mitulețu-Buică ar trebui să fie demis urgent”, au susținut membrii USR într-un comunicat de presă.
Fapta, pasibilă de închisoare până la cinci ani
Mai exact, este vorba despre încălcarea articolului care face referire la conflictul de interese și prevede că, în cazul în care funcționarul public, în exercitarea atribuțiilor, a îndeplinit un act sau a participat la luarea unei decizii, „prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II”, iar fapta se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
„În exercitarea atribuţiilor de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a emis, aprobat şi semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la cabinetul vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente pe funcţia de consilier”, a susținut ANI.
Șeful AEP contestă acuzațiile și refuză să demisioneze
Șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mitulețu Buică, a anunțat, de asemene, ulterior, într-un răspuns pentru „Adevărul” că va contesta raportul. „Raportul ANI îl voi contesta în această săptămână pe contencios administrativ”, a susținut șeful AEP, afirmând că nu înțelege că constatarea raportului agenției în ceea ce privește acuzațiile încălcării articolului 301.
De asemenea, Constantin Mitulețu-Buică a invocat alineatul doi al articolului, litera b, care arată că prevederile nu se aplică „în cazul exercitării unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta”.
Mitulețu-Buică a afirmat și că va depune concluzii contrare raportului ANI. „Atâta timp cât există o evaluare și nu este o problemă, nu înțeleg de ce ar fi încălcarea articolului”, a mai explicat șeful AEP.