Nemulțumiri în ședința PNL pe tema relației cu PSD. Ce reproșuri au liberalii față de colegii social-democrați SURSE

0
Publicat:

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a spus colegilor în şedinţa conducerii că, deşi în coaliţie s-a încercat să se transfere responsabilitatea către liberali şi să se arate neimplicarea în protestele transportatorilor şi fermierilor, colegii săi au încercat tot timpul să găseascu soluții.

Nicolae Ciucă în rândul colegilor liberali FOTO Inquam Photos
Nicolae Ciucă în rândul colegilor liberali FOTO Inquam Photos

„În interiorul Coaliției, deși s-a încercat să se transfere responsabilitatea către noi și să se arate așa-zisa neimplicare, noi încă din prima zi am fost la Guvern și am participat la identificarea de soluții. Colegii noștri europarlamentari lucrează permanent pentru a obține din partea Comisiei un sprijin mai mare pentru fermieri și transportatori. Să nu cădem prada acestei încercări de a se minimaliza participarea noastră la soluționarea acestor conflicte pentru că eu consider că aici nu trebuie nici să ne scuzăm, nici să ne lăudăm”, a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit unor surse din rândul PNL.

PNL este în continuare deschis la dialog și lucrează cu specialiștii pentru a găsi cele mai bune solutii. Suntem cât se poate de participativi la găsirea si asumarea soluțiilor.  Am avut discuții cu premierul și cu toți cei care au participat la discutii punctuale - miniștrii de la PNL si PSD. Eu, în calitate de premier, am inițiat in 2022 scheme de ajutor de stat, acordate industriei alimentare de procesare, acordându-le graturi de până la 500.000 de euro, pentru a putea procesa materia primă în România și a reduce deficitul de balanța comercială, este unul semnificativ și pentru a ajunge în situația în care consumatorul să consume produse locale”, a punctat premierul..

Pe de altă parte, am văzut si ce se întâmplă în afara țării, în Franța, în Olanda. Reverberația a fost una care a atins ușor toate țările din UE. Vârfurile de violență trebuie sa dea de gândit tuturor decidenților politici. Cred ca e important sa ne gândim cum ne protejăm fermierii și transportatorii români și în afara granițelor. Cât despre fake-news-urile de zilele trecute, eu cred ca atunci când se aruncă responsabilitatea de la unii la alții în coaliție, PNL trebuie să răspundă cu seriozitate, grija si empatie pentru problemele fermierilor. Nu sunt doar problemele lor. Suntem cât se poate de implicați în găsirea soluțiilor. Suntem alături de ei nu doar cu vorba, ci și cu fapta. Pentru că prin schimburi de replici nu facem altceva decât să le dăm apa la moara celor care manifestau mai devreme aici pe holurile Parlamentului.”, a conchis Marcel Ciolacu

Atac al lui Dan Motreanu

Mai dur a fost prim-vicepreședintele Dan Motreanu.  „PPE este principalul apărător al fermierilor. PPE este cel care s-a opus la toate derapajele socialiștilor. Anul trecut, cu sprijinul PPE, am reușit să deblocam pentru prima oară fondul de rezervă al CE pentru agricultură”.

„Acum, de curând, am pus în discuție 3 lucruri importante- constituirea unui mecanism de achiziție de catre CE a cerealelor din Ucraina astfel încât aceste grâne sa nu se mai regăsească in Europa pentru a pune presiune pe prețul și competitivitatea fermierilor noștri. A doua propunere- de a crește suma alocată Rezervei pentru a da bani fermierilor. A treia- de a cere Comsiei posibilitatea ca guvernele care sunt afectate- să ofere ajutoare de stat, dar ele să nu fie trecute în deficitul la bugetul de stat. Pentru că asta e marea problema acum, e un cerc vicios. PNL și PPE au avut cele mai multe măsuri pentru fermieri. Marea bătălie care se va da în PE va fi pe aceasta politica agricolă comuna, pentru că are cea mai mare sumă alocata din buget”, a mai punctat MOtreanu, potrivit informațiilor „Adevărul”.

În 2004, PSD a semnat în genunchi aderarea UE. Primul capitol încheiat: subvenție. Ajungem abia în 2027 la media europeană în privința subvenției pe suprafața”, a conchis prim-vicepreședintele.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite