Legea siguranţei naţionale, schimbată în favoarea corupţilor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Convorbirile interceptate de SRI nu vor putea fi transmise Parchetului decât în cazul în care vizează probleme de siguranţă naţională, potrivit unui amendament propus de deputatul PSD Florin Iordache.

Amendamentul este în dezbaterea comisiei juridice a Senatului, care discută modificarea Legii siguranţei naţionale.

Potrivit amendamentului depus de Florin Iordache „convorbirile sau comunicările interceptate se ataşează procesului-verbal numai în măsura în care acestea au vizat   infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale”.

Potrivit actualului Cod de procedură penală, „convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau savârşirea unei alte infracţiuni“.

Dacă un asemenea amendament ar fi votat, procurorii nu vor mai primi de la SRI interceptările realizate pe mandate de siguranţă naţională în care apar date despre cazuri de altă natură. De exemplu, ar fi exceptate cazurile de corupţie, de criminalitate organizată, criminalitate cibernetică sau alte fapte de drept comun.

Schimbarea legislaţiei ar putea ar putea afecta cazuri precum cel al fostului a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, printr-o decizie a Curţii Supreme.

Modificarea Legii siguranţei naţionale este discutată de comisia juridică a Senatului pe baza unei iniţiative legislative a Ministerului Justiţiei. Oficialii de la Justiţie încearcă, în acest fel, să pună în acord Legea siguranţei naţionale, aprobată în 1991, cu regelementări mai recente, în special Legea privind combaterea terorismului, adoptată în 2004.

Un amendament similar cu cel al lui Iordache figura în textul iniţial al Ministerului Justiţiei, dar a fost retras la solicitarea SRI.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite